joi, 11 decembrie 2008

the thought of giving up

Everything began when we decided to move togheter, just the two of us...for a while...until i leave of he leaves. Then began a nightmear. We looked for a pleace but everything was too little for him...because he had something in his mind..to move in an apartment in the same bilding as his greek friend. The problem is that that apartment isn t free and will not be until...we don't know the date.
Here where i stay...it became so bad that i can't stand to stay home...because here is not my home..when everyone screams and no one cares for me. I just feel that everyone wan't to take advantage of me, that they take me by stupid...and i try so much and i work and i gave up so many things ...and everything i do is not good. I'm just the stupid that everyone wants to take advantage off.
I think sometimes to give up ...and go home...where the only people that love me are...i just need a break...its christmas in a few days and i want to be also for me...I need a break

vineri, 5 decembrie 2008

nasty thoughts

Have you ever love somebody so much it makes you cry?
Have you ever needed something so much it hurts to sleep at nights?

joi, 4 decembrie 2008

realitatea

Astazi am avut o zi grea...m-am trezit de dimineata de tot pentru ca sa am grija ca el sa nu fi uitat nimic inainte sa plece pentru cateva zile. Apoi am mai incercat sa dorm 1ora dar sunetul ceasului m-a trezit mult prea repede. Am ajuns la Polus, am avut multe acte de facut, tot felul de probleme pentru ca la amiaza sa ma sune verisoara mea. Ea e in Cluj. De doua saptamani sta aici in spital, a fost operata la plaman...de cancer. M-a sunat sa-mi spuna ca maine pleaca acasa si ca ar trebui sa ne mai intalnim o data. Pe la 6 seara ajung la spital si prin amabilitatea unei doamne de la poarta reusesc sa ma strecor in sala de asteptare si sa povestesc cu Roxana. Am povestit tot felul...mai mult in legatura cu spitalele, medici, operatii,asistente, diagnostice si...moarte. Imediat au trecut 2 ore si trebuia sa plec. Afara la usa spitalului pe scarile de gresie reci ...aproape inghetate un barbat alaturi de un baiat cu plete. Mi-au atras atentia. Baiatul statea in picioare, sprijinit fumand dintr-o tigara si se uita in jos..desi privirea lui era rece...inghetata ca si scarile. Tatal, aprox. 55 ani statea jos, pe scarile reci, cu mainile impreunate...plangand...L-am intrebat daca pot ajuta si am primit drept raspuns replica: A murit! si un urlet de durere...Incepuse sa ploua..era foarte frig acolo...si domnul statea in continuare acolo jos. Am vrut sa plec..dar ceva ma oprea. Doamna de la poarta iese dupa cei doi...ii cheama inauntru sa astepte acolo...ii intreaba de ce stau afara in frig iar tatal raspunde ca a fost dat afara de doamna doctor.

Reusesc sa ma desprind de scena asta si ma intrept spre casa. Imi vine sa plang...pe drum merg fara sa vad oamenii care trec pe langa mine...in minte imi apare doar scena cu cei doi de la spital si imi rasuna in urechi cuvantul moarte...oare de ce a murit sotia/mama lui? oare cati ani avea? oare a suferit? oare se asteptau? Multumesc ca parintii mei sunt sanatosi..ii iubesc mult si mi-e dor de ei.

miercuri, 3 decembrie 2008

old times




my best friend once...miss her sometimes..all the times

Pledoarie ab initio deSPRE fericire

Pledoarie ab initio deSPRE fericire
Da, si eu te iubesc...te iubesc asa cum tu m-ai invatat sa iubesc: fara limite!!
Vineri dimineata: ma obsedeaza deja de cateva ore gandul sa trag o fuga pana acasa si cu cat ma gandesc mai mult la aceasta idee, cu atat imi dau seama ca trebuie sa ii dau curs. Ma imbrac lejer si ma indrept spre floraria din marele cartier de vile al Clujului, care mai de care mai vopsite si impodobite in curte cu ultimul model al automobilului X aparut pe piata. Ajunsa pe taramul cu flori zambetul imi inunda fata, ma amestec printre clienti si ghivece de diferite forme si culori, care mai de care mai frumoase, mai cochete parca strigandu-ma de unde erau: alege-ma pe mine!!...Intr-un final ma decid asupra uneia visinii, o rog pe vanzatoare sa o cosmetizeze intr-un ambalaj de satin, ii dau banii si ma intorc agale spre apartamentul din batranul Andrei Muresanu.
Zambesc...ma uit in ochii celor care trec pe langa mine si zambesc...cine stie la ce se gandesc acei oameni?!, dar nimeni nu stie ce ii in inima mea...pregateam o vizita incognito pana acasa, o vizita scurta de 2 zile, o surpriza de 8 martie celei mai frumoase fiinte din univers...MAMA!!! Simteam cum imi curge din ce in ce mai repede sangele prin vene, cum se infierbanta si imi clocotesc obrajii, cum inima o ia razna...
Cateva ore mai tarziu...gara Cluj-Napoca. Gandul ca dimineata voi fi acasa imi inmoaie picioarele si imi da putere sa-mi imaginez ca cele 12 ore de drum sunt de fapt 2, ca nu e asa mare distanta, cateva zeci de minute... si apoi, mama merita absolut orice.
In compartiment lume: o doamna mai in varsta, 2 fete de vreo 12-14 ani si un student, ca sa-l numesc asa...plictiseala insotita de gandul ca sunt din ce in ce mai aproape de a-mi realiza scopul. Persoana din fata mea[studentul] intra din senin in vorba cu mine, in cateva minute ma trezesc ca stateam foarte degajati de povesti despre tot felul de lucruri marunte, ma tachineaza ingrozitor sa-i dau telefonul sa se uite ...ii explic timp de aproape 2 ore ca in telefonul meu nu se uita absolut nimeni, iar el nu este o exceptie. Sunt indiferenta la tot ce e in jurul meu, gandul imi este doar la ceas la cat mai este pana se face 6jumatate. Aproape de statia la care trebuia sa coboare intru in discutii filosofice cu persoana de langa mine, povestim povesti cu sens cum le numesc eu, citeste cate ceva scris de mine, se emotioneaza asa cum ma entuziasmez si eu de fiecare data cand imi citesc pentru prima si ultima oara randurile, ma bate la cap ca ar trebui sa public, ii spun ca nu sunt inca destul de buna ca artist, ca eu nu scriu pentru ceilalti, ci pentru mine...intr-un tarziu imi marturiseste ca si el scrie de ceva vreme.
Imi intorc privirea spre cel de langa mine si-mi dau seama ca din nou mi-am facut o prima impresie falsa, ca l-am judecat gresit ab initio ghidandu-ma dupa aparente. Si cu cat priveam mai atent la strainul de langa mine pe care probabil nu il voi mai revedea nicicand, cu atat ma cuprindea o stare de familiaritate, de apropiere, aveam certitudinea ca eu cunosc aceasta persoana de dinainte de aceasta seara din tren, ca pot asterne pe hartie multe cuvinte care sa-l defineasca.
Trenul aluneca pe sine in aerul crancen al diminetii, tanarul coboara ca de altfel si doamna impreuna cu nepoatele, raman singura in compartiment...ma intind, imi tin ochii inchisi, ma concentrez sa nu adorm imaginandu-mi in mii de feluri scena in care voi fi ajunsa in fata mamei.
In 2 ore eram in Botosani, respiram aer rece de primavara timpurie, dar pentru mine foarte cald... era aerul de acasa. Ma pornesc pe jos, nu e mare distanta pana in Primaverii, dar nici mica, sambata dimineata, pustiu pe strazi, liniste de mormant...ma uit cu ochii larg deschisi la locurile pe unde trec, fotografiez cu mintea detalii pe care sa le tin minte cat mai mult timp.
Ajung in fata blocului imi amintesc secvente la intamplare din viata mea...de cand eram de-o schioapa pana in momentul cand am devenit oficial majora...ma intalnesc cu vecinul de la 1, stam 5 minute de povesti in scara blocului, inima imi bate ingrozitor de repede, respiratia mi se sacadeaza, nu mai inteleg nimic din ceea ce imi povesteste, caut telefonul in geanta pentru ca in final sa apelez numarul....la capatul celalalt raspunde cu greu mama, dormea, ii spun ca sunt acasa sa vina sa deschida usa, crede ca o mint,ii spun sa vina sa vada...o aud plangand la telefon...2 secunde mai tarziu deschide usa si o vad in fata mea, nu-mi rezist emotiilor... e mai frumoasa ca oricand... o iau in brate si ii spun cat de mult o iubesc, se uita la mine si nu ii vine sa creada ca eu sunt acasa si ca ea nu a banuit nimik. Mirosul de casa imi invadeaza narile, sentimentul ca sunt acolo imi da senzatia cea mai grozava din lume... mama ma trage de mana, imi arata entuziasmata toate cate mi-a cumparat...obosita ma bag in pat langa ea si tata... ma uit pe furis cand la unu cand la celalalt, inchid linistita ochii si simt lacrimile calde cum mi se preling pe fata...Da, sunt acasa, langa mama si tata, ma asteapta o zi de povesti, shopping, vizite...rade sufletu-mi la gandurile astea. Mama ma mangaie pe par, se ridica si o aud cum ii sopteste tatei...abia asteptam sa se intoarca sa-i spun cat o iubesc...
Adorm...sunt acasa, mi-e bine, asta inseamna pentru mine fericireA!!!

amintiri

Hoinaream aiurea pe strazile Clujului, nu-mi pasa de nimeni si nimic, credeam in basme, in povesti fermecatoare, in pata de sange de langa mine, in libertate. ma entuziasmam ascultand povesti fara noima si ma oribilam cand trecatorul de pe strada scuipa in tomberon, tipam la semafoare...intr-un cuvant traiam ...eram eu si ceilalti in viata si nu inafara ei ...deveneam chiar colerica uneori, ma impresionau povestile cu fruntea pana la umeri...trecusera 5 minute de cand ma tot gandeam la lucrurile astea si privirea imi ramase atintita in acelasi loc...mainile lui, nervozitatea lor..mi se pareau atat de frumoase..simteam ca totul se poate sfarsi in inchiderea lor si ma intrebam pe cine a strans ultima data intre ele...pe cine?..ma simteam mai aiurea..nu era nimic din ceea la ce speram, nimic din ceea ce credeam in entitatea fiintei mele si vedeam cum ma pierd in betii de cuvinte fara sfarsit...

fara titlu

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata,
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde,
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparata am DREPTUL sa fiu suparata,
Dar nu am dreptul sa fiu si rea.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii,
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta,
Nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama,
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubita.

marți, 14 octombrie 2008

nedreptate nu este ca viata e asa cum este, ci ca trebuie sa fie asa cum este

Pentru prima data am citit lucrul acesta intr-o carte pe care desi am inceput-o acum 2 luni doar recent am reusit sa o termin de citit. Recunosc ca nu am inteles mare lucru din continut, ca sensurile si filosofia despre care se vb acolo m-au cam bagat in ceata, dar concluzia la care am ajuns dupa ce am parcurs toate paginile este aceasta: nedreptate nu este ca viata este asa cum este,ci ca trebuie sa fie asa cum este. Oricat ai incerca, nu poti sa te impotrivesti unor lucruri. Si intelegand aceasta mi-am dat seama ca si eu trebuie sa ma desprind de unele lucruri...care inevitabil se vor termina...se vor sfarsi. Anul trecut...am vazut cum este sa pierzi una dintre cele mai importante persoane din viata...cum este sa te gandesti ca nu o sa mai ai parte niciodata de imbratisarile ei, ca nu o sa ii mai auzi vocea sau ca nu te vei mai bucura niciodata de zambetul ei. Atunci...cineva imi spunea: "nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut"...insa nu am putut accepta ceea ce se intampla si nici nu am reusit sa-i urmez sfatul. Nu am putut intelege de ce intrebarea mea de ce?- nu poate primi un raspuns..si nu m-am resemnat nici acum. "Sunshine" a intrat in sfera mea acum un an...si a fost cel mai frumos, dulce, emotionat, interesant an din viata mea...doar ca asa cum a venit...acum pleaca...De ce? Nu am gasit raspunsul....poate pentru ca asa trebuie...Si mai am o frica mare...in cateva zile ma operez....mi-am dorit lucru asta de cand eram mica si radeau copiii de mine la scoala pentru ca nu vedeam...si acum ca se apropie momentul...sunt f speriata...si ma gandesc cat de norocoasa as fi fost daca nu ar fi trebuit sa trec prin asa momente....:(

joi, 28 august 2008

the story of little princese

16august 1986, o zi fericita cred pentru parintii mei...ziua in care eu m-am nascut. Eram mica si negricioasa si plangeam tot timpul, eram insuportabila. Fratele meu, mai mare cu cinci ani incerca sa ma faca sa tac cu orice pret si nu reusea. Apoi m-am facut mare si eram o fetita frumoasa si cuminte...cel putin asa spun cei care m-au cunoscut la vremea aceea...Am crescut si am ajuns la 22 de ani intr-un oras strain, departe de mama si de tata. E ciudat sentimentul sa fii absolut singura intr-un loc, sa stii ca daca ai nevoie de ceva nimeni nu te va ajuta, ca trebuie sa strabati 500de km in 9 ore de mers cu trenul pana sa ajungi acasa sa-ti vezi parintii...si e si mai ciudat sentimentul sa ii vezi de 2-3 ori pe an, sa vorbesti zilnic cu ei...si sa nu poti sa le spui la telefon ca ii iubesti si ca ti-e dor de ei...Ma intreb adesea: ei ce simt ca a trecut vremea, noi ne-am facut mari si ei au ramas singuri...Oare nu sunt tristi ca ne vad asa rar? Stiu ca intotdeauna ei ne vor iubi pentru ca suntem copiii lor si totusi distanta asta ma intristeaza atat de tare cateodata.
Cea mai importanta persoana pentru mine din aceasta noua viata e el...cateodata simt ca el e tot ce am asteptat si mi-am dorit vreodata...ca il iubesc si ca as face orice pentru ca el sa fie fericit..iar cateodata cred ca distanta care intervine adesea intre noi ne indeparteaza, ca nu contez pentru el, ca orice as face el nu va fi niciodata fericit aici...si sunt momente in care simt ca si el ma iubeste si ca vrea sa fie cu mine, altadata cred ca sunt prea "mica" pentru el, ca nu il merit si investesc prea mult iar el e indiferent...nu stiu cum se va termina tot, dar stiu ca el e singurul om alaturi de care imi doresc sa ma trezesc in fiecare dimineata si ca are cel mai frumos zambet din lume....if i lay here, if i just lay here, would you lay with me and just forget about the world?:)

vineri, 4 iulie 2008

(A)lice_in_ta_ra minciunilor

nota: Cineva se joaca cu vietile noastre , cineva leaga si dezleaga intimplarile in care sintem atrasi cu sau fara voie, impingindu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva se ride de noi, propunindu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrind fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care sintem somati sa ne recunoastem, suntem NOI.


Pe o bucata de play, o gura din raiul verde din nordul unei mari capitale, centru cultural al unei tari bogate si frumoase, pastea linistita o oaie. Putin mai sus, la vreo 2 centrimetri jumatate mai pastea o oaie. Si pe ea o chema Doli ca si pe prima. Langa Doli, oricare din ele, se mai afla o oaie. Bineinteles tot la distanta regulamentara.
E 11.30am, o zi placuta de vara, primavara sau toamna sau poate iarna, cert e ca este o zi placuta de pascut. Doli rumega plictisita 3 fire dintr-o buruiana amaruie, cu o consistenta gumoasa, fibroasa, nedefinita... Iarba nu mai are acelasi gust ca acum doi ani, si parca si ieri era mai buna... Cu toate ca placerea pranzului in aer liber s-a risipit o data cu incalzirea globala si cu dramatica scadere a calitatii ierbii, Doli descoperise treptat placerea meditatiei, outdoors. Iarba aproape necomestibila, oferea prilejul unor largi pauze meditativ-mesticative intre doua guri de otava cu buruieni.E timpul sa inghita. Asta e partea cea mai dificila, necesita concentrare. Doli se intrerupse din meditatie, renunta la calculele logaritmice incepute si incerca sa retina macar primele 25 de zecimale din calcului numarului PI inceput mai devreme. "E treaba serioasa, am sa inghit". 3.....1....2...5! Gata! Intotdeauna numaratoare inversa a facut-o sa se mobilizeze, sa treaca peste acest moment dificil. ... Doli isi arcui gratios gatul, si se apleca spre smocul apetisant de iarba frageda, verde, complet inodor. Apuca cu dintii si ridica ochii. In general momentul acesta l-ar fi depasit cu ochii inchisi. De data asta, impinsa de curiozitate deschise ochii. Deci era adevarat... sosise momentul sa accepte ... manca iarba... de pe jos! Oripilara de imaginea botului adancit in smocul de iarba, dar in acelasi timp simtind ca privind in felul acesta arata penibil cu ochii incrucisati... a ridicat privirea. Acum tot cosmarul se adeverise... ultima reduta cazu... vazu mii de picioare de oi, o padure nesfarsita de picioare identice, care calcau pe micul dejun... O singura intrebare mai ramanea neraspunsa intr-un colt intunecat al creierului sau: unde e toaleta? ...

Atunci aparu Bobo. Din senin. Bobo era o oaie neagra si grasa. Probabil se balona de la buruieni pt ca nimeni nu putea explica de ce e asa de gras pt ca de mancat nu manca asa mult. Era preocupat sa vorbeasca: - buna Doli, ce faci papusa? - de unde stii cum ma cheama? - pai pe toate va cheama Doli. De cand s-a renuntat la transhumanta in favoarea clonarii. - nu vad legatura. Nu esti doar negru si gras, acum ca incep sa te cunosc pari si incoerent si ilogic. - inceteaza cu hartuirea rasiala, sunt ca si tine, doar ca ma spal mai rar, ma balonez de la iarba si mananc cu ochii deschisi ca sa pricep mai multe... - ok, atunci am 2 intrebari: 1. ce legatura au tranhumanta cu clonarea? si 2. unde e toaleta? - pai 1. de cat sa va plimbe cu ciobanii de pe un deal pe altul in functie de anotimp s-au hotarat sa va cloneze pe alea care supravietuiti peste iarna, ca oricum nu va mai muta, de colo-colo, ca mai nou ninge in august si se coc strugurii in februarie. si 2. tocmai ai calcat in ea....

doli se uita cu ochi holbati si isi dadu seama ca de fapt totul in jurul ei este mizerie. privea la frumoasele ei picioruse cum erau acum pline de noroi si afundate pana la jumatate in mocirla de pe deal. in spatele ei se inghesui o alta oaie sa pasca din micul ei dejun..."cata ipocrizie!" se gandi in sinea ei Doli...si isi ridica elegant picioarele pentru a se muta la marginea dealului. De unde era acum, cuprindea cu privirea toata turma de clone asa cum le numise Bobo...oare asa este? oare toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti? In sinea ei de blonda, faptul ca a reusit sa-si puna o intrebare atat de profunda si personala o inspaimanta....o facea sa creada din nou ca locul ei nu este aici, printre nesimtitii si ordinarii astia. Si cu cat se cufunda mai tare in gandul acesta ca ea este " altfel" se si vedea pe un camp cu flori, in plina vara, mirosul de iarba coapta ii inunda narile iar papilele-ii erau excitate la maxim...in fata ei, pajiste imensa...sus, cer senin si ea sub el, mangaiata de razele soarelui... Zambeste Doli...tot timpul a fost ea o rasfatata...si incepu sa se plimbe, vreme de 1 ora merse in linie dreapta ...pana cand vede ceva p cer care ii distrage atentia! Este un avion, se gandi Doli...si zboara jos...Doli se intinde, parca vroia sa-l prinda, insa isi da seama ca nu ajunge, avionul merge prea repede si desi il vroia nu-l putea atinge! Renunta ...si se gandeste ca distanta e de vina.

Muzica in boxe, la maxim, afara soare, zambet pe buzele florilor...ce ii mai trebuia lui Doli? era departe de mocirla si de ipocritul acela de Bobo...se uita in jur, si desi era singura zambeste mai tare ca sa arate ca astazi ea este cea mai fericita. " Azi zambesc, azi iubesc, azi ma distrez,azi ma simt bine, azi simt ca traiesc la maxim, azi nu gandesc, azi reactionez, azi simt mai mult ca oricand, azi respir aer mai curat ca oricand, azi depasesc orice nu am depasit nicicand!" isi spune Doli. Si tocmai cand se gandea cat de norocoasa si fericita este ii veni in minte imaginea lui Bobo...de ce se gandea ea la Bobo? si de ce tocmai acum?...cand ea este atat de libera? se intrista...il si vedea p Bobo cu Doli165 de mana cum se plimbau ieri pe marginea santului, inainte ca urata aia sa plece la stana! I-au ramas in minte cuvintele lui : Astept sa te intorci sa-ti spun ca te iubesc!! ...oare de ce au marcat-o asa de tare? ea nu avea nevoie de nimeni pentru ca ea era fericita...

Bobo se uita cu dezgust la parau. Pestii astia se spala non-stop... si la ce ii ajuta? Ei in aceasi apa se spala in aceasi apa fac pishu, nu e nici un castig. Daca m-as spala eu ca oaie devin alba, civilizata si o sa ma cheme doli. Daca am noroc o sa am si un numar la sfarsit, doli322, asa raman murdar, rebel, imputit, nesimtit... sunt bobo. De ce bobo? pt ca toate aceste atribute, in contextul unui ocean de oi albe ma fac special. E ironic, tocmai eu, total lipsit de profunzime, fara momente de introspectie intr-un colt de pajiste, insensibil si superificial sunt cel mai popular. Doar pt ca nu incerc nimic, nici macar sa ma spal. Vad fara sa observ, fara sa ma intreb de ce la un moment dat clonele doli, fug singure in cautarea identitatii, in cautarea sperantei ca ele sunt mai speciale, macar interior in ciuda aparentelor. Insa cu toate ca eu sunt mult mai involuat, nu dau lapte deloc, am o blana mai aspra, creier mai mic si viata mai scurta, sunt singurul constient da banalitatea rolului de oaie. Am supravietuit transhumantei, am scapat de clonarea repetata si de binefacerile ingineriei genetice si iata-ma, prost si nespalat, total inferior, spectatorul acestor drame repetate de pe pajistea de langa aeroport. Niciodata nu vor inginerii un berbec, el nu prea aduce nici un beneficiu economic. Voi ramane vesnic un prost, si totusi o vedeta, ceva exotic si dorit de atatea oi mult superioare din toate punctele de vedere.

- buna doli69. (Doli69 tresari):
- buna bob.
- te-ai ratacit? pari dezorientata?
- bob, nu ma pot rataci, nu mai e ca pe vremea ta, acum nu ne mai luam unele dupa altele, acum putem sa pastem individual si sa ne intoarcem singure la turma cand trebuie. Ce faceai cu doli165 ieri?
- nu stiu. stii prea bine ca memoria mea tine doar 1 zi, nu am ce face... nu sunt evoluat ca tine
- si atunci cum de stii cum ma cheama?
- toate sunteti doli... dupa oaia primordiala. iar 69.... scrie pe tine cu negru... dar scriind pe spate tu nu ai cum sa vezi niciodata..

cap4...sta sub inspiratia proasta a incercarii de a accepta moartea...de a-i simti gustul..de aceea prob. e mai sarac in continuturi..nu si in simboluri...

-sa stii Bobo ca nu te inteleg ...de ce te crezi tu asa superior noua? de ce prin simplu fapt ca nu t speli si nu te aranjezi crezi ca esti "altfel"? si la urma urmei de ce ai amagit-o pe saraca Doli165 si i-ai zis ca o astepti pentru ca o iubesti? nu ti se pare ca i-ai dat sperante false ..si stii prea bine cat de mu-eu? poi eu nu i-am dat sperante ... fiecare crede ceea ce vrea sa creada ...eu nu am mintit cu nimik..acuma, daca ea vrea sa creada ca eu o iubesc este problema ei...si minciuna este o forma de a evita adevarul si mizeria din jurul nostru..numai ca trebuie sa ii prelungesti efectele atunci cand te trezesti la realitate ..trebuie sa te minti din nou ca nu te-ai mintit prima data...intelegi??lt tine la tine!
eu una nu prea inteleg nimic din filosofia asta a ta....si nici nu ma straduiesc prea tare sa inteleg! tu stii ce faci si oricum...auzi? nu ai vazut-o pe proasta de Doli?
-nu. De ce? ti se pare ca sunt curios de ea?
-....hai ca te-am lasat! esti mai nesimtit decat pari! pa...
- saru'mana! spuse Bobo...si se intoarse cu spatele....din blana lui murdara cadeau pe jos bucati de pamant intarite si vechi de luni..oare astea de pe care deal sunt? se gandea in sine-ai...adevarul este ca miros cam urat! se gandeste Bobo...dar ...inca mai merge costumul asta armani vreo 6 luni! pana in toamna. Da,... proasta asta de ce mi-a fi vorbit asa?...hm, ce treaba am eu cu Doli165?...eu doar ma distrez..ma simt bine cu ele, le fac sa creada ceea ce si-ar dori ele sa auda...pana imi ating scopul si apoi nu mai sunt curios! oricum sunt niste proaste, nu-mi ofera nimic si eu nu pot sa le ofer nici macar atat...auzi la ele, iubire!!?? parca ar stii ele ceva despre sentimentul asta! Si cum se tot gandea el la discutia cu Doli69...se ridica si se hotara sa faca o plimbare de-a lungul dealului...in intuneric, privit de sus, nu era decat o imensa pata de blana in aerul greu si apasator al noptii...vorbele proastei aceleia il pusera pe ganduri...isi aduce aminte de Aliceeea...singura pe care a iubit-o...ea era adevarata, nu imitatiile astea de prost gust de astazi...ea a fost singura care l-a inteles...si imaginea Aliceeiei ii aparu in fata... speriat de intunericul singuratatii din jur se opri...in fata lui..imaginea persista..o simtea tot mai aproape de el..parca ii intindea mana si il chema....Hai Bobo....vino!! ..oare visez? se intreba Bobo...da, in mod sigur visez...Aliceea de mult nu mai paste aici...acum ea paste iarba cerului! simti cum ochii ii se inunda, imaginea din fata lui ii transmitea atata caldura si gingasie...ar fi dat orice pentru macar 5 minute in bratele iubitei lui...se intinde cu privirea indreptata inainte...ochii holbati la maxim vroiau parca sa inchida in ei imaginea Aliceeiei...ii inchise de frica...aerul rece ii intra pe sub blana...si deodata se simti tras de laba...se sforta sa nu deschida ochii..avea o senzatie grozava...cineva il tinea in brate!?? ...

in memoriu C.M

Povestea sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare

veneam spre casa si pe o banca am zarit din mers 2 pers...un bobo si o doli..m-am gandit, si i-am incadrat in multime prin simplu fapt ca nu le-am vazut fetele...nu stiu daca erau fericiti ca azi este duminica si k pot lenevi in voie sau erau tristi pentru ca nu au cu ce sa-si plateasca chiria...nu le-am vazut ochii absenti, visatori...dar le-am zarit atingerea mainilor...care mi-a adus aminte de alte atingeri de mana ...azi-noapte mi s-a intamplat un lucru bun, dar ciudat...mi-am aruncat cuvintele si am reusit sa le gasesc sensul abia dupa ce nu le-am mai avut...dupa ce am trait sentimentul ca nu mai sunt ale mele...si am dat contur Povestii sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare...ii o marturisire a unei experiente personale, a unei trairi de dupa 2 ani de absenta din campul asta...si e un sentiment bun asemenea unui copil mic care invata pentru prima data sa se tarasca pentru a ajunge la obiecte...e bun si lipsit de dependenta de persoana catre care este indreptat...e ceea ce simti cand stai intr-o multime de oameni necunoscuti singur si zambesti pentru ca simti k nu esti singur...dar totusi pacatos pentru ca ii e frica de indiferenta celuilat, de respingere, de ignorare...si incearca sa se minta la randu-i ca nu este afectat de starile astea...si am ramas tacuta in spatele celor 2... din fata simteam mai apasatoare tacerea...nu-si mai spuneau nimic...de ce? poate credeau ca nu mai are sens sau pentru ca nu-si gaseau nici ei cuvintele...mana lui prin care venele erau insirate se retrase ...si reactia asta o lua prin surprindere pe doli...degetele ei lungi si subtiri refuzau sa se inchida...isi intoarse capul si locul de langa ea era gol...mi-e dor de tine...se auzira cuvintele ei in spatiu vid...ai amintirile, cauta pozele...liniste imensa, degetele ii ramasera paralizate si golul din mana ei era rece ca noaptea de iarna...stia ce s-a intamplat chiar daca tot a incercat sa se minta...a parasit-o....

Those who don't know, teach

In sfarsit m-am hotarat si eu sa-mi fac blog...si am observat ca am decis acest lucru intr-o zi in care nu sunt happy...o zi trista cu oameni si mai tristi in jurul meu. Acum doua saptamani am terminat facultatea...sunt jurnalista oficial...cel putin asa scrie pe diploma...in realitate stiu ca nu voi profesa niciodata. Ciudat...cand eram in liceu ...si ma gandeam ce o sa fiu cand o sa cresc mare...spuneam ca voi fi jurnalista.. Dar dupa ce am vazut cum sta treaba cu aceasta profesie...m-am razgandit...si sunt numai un fel de absolvent care lucreaza in cu tot alt domeniu decat si-ar fi imaginat vreodata. Dap, sunt manager pentru o firma care comercializeaza branduri cunoscute de vestimentatie in Romania...si e ok...imi place...si pentru moment sunt multumita. La 21 de ani castig de 2 ori mai mult decat castiga maman dupa 34 de ani de munca in invatamant.
Si totusi astazi sunt trista...ma gandesc ca au trecut 3 ani asa repede..ca am fost studenta...ca trebuie sa vorbesc despre asta la timpul trecut. Si mai sunt trista pentru ca mi s-a facut dor de casa..de iesirile nocturne cu naparca (Georgiana) prin parc si pe la terase...de stat la soare la Pacea sau pur si simplu de pierdut timpul fara nici o grija. Sunt trista pentru ca se apropie vacanta si nu stiu unde sa o petrec...pentru ca nu e el langa mine... O prietena mi-a spus aseara ca ar trebui sa fiu happy...si totusi ma simt foarte ciudat...intr-un fel asa mult am asteptat sa termin cu facultatea...incat acum ca s-a terminat imi provoaca un sentiment de neliniste si frica.
In scurt timp e ziua mea...mai imbatranesc un an...o sa am 22...si nu-mi doresc decat sa nu fiu singura in ziua aceea. Astazi sunt trista:(