Life is good

Bucuresti...life is nice....tired...but nice...:)soon new town

Targu Mures at one week after my arrival

One greath week. Am cunoscut persoane dragute...aici care s-au straduit sa ma invete lucruri noi. Si cred ca au reusit...orasul nu mi-a prea placut...poate din cauza vremii...prea ceata tot timpul...emotiile de inceput au trecut insa urmeaza saptamana viitoare la Bucuresti. Acolo va fi greu...f greu...insa ma gandesc ca o sa fie bine. Am incredere in cineva care stiu ca ma va ajuta si nu ma va dezamagi niciodata:)

The brand called YOU 2

De joi sunt in Targu Mures. Nu am mai postat pentru ca unul la mana am fost destul de ocupata si doi la mana am avut parte de emotii de tot felul, si vesti care m-au facut sa fiu happy. Si noi oamenii nu mai scriem cand suntem happy...nu stim sa exprimam in cuvinte alese emotiile, nelinistea, nerabdarea, bucuria...Atat de usor descriem tristetea si atat de greu fericirea. Poate pentru ca nu mai realizam cand o traim efectiv. Azi sunt happy...visul meu a devenit realitate. Multumesc celor care m-au sprijinit si sper din suflet sa nu va dezamagesc:)

Targu Mures

Am ajuns la Targu Mures in seara asta. E dragut. Mai multe povestesc zilele viitoare:)Despre oras si despre noul job.

In the end...good things happen also to me

Sunt fericita astazi. Am primit jobul acela. E mai mult decat ma asteptam si sper sa fie bine...cat mai bine. Din partea mea sigur va fi. Am citit zilele astea doua carti care m-au impresionat foarte mult. Sunt scrise de Elena Cardas...o scriitoare mai putin cunoscuta, insa ar merita sa fie extrem de cunoscuta. Cartile se numesc 'Barbatii altor femei" si "Eu, strabunica mea"...va recomand macar sa le rasfoiti.


Vreau sa postez un pasaj care m-a impresionat si in randurile caruia simt ca sunt si gandurile mele. - Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zarganitor. Si chiar daca as avea darul profetiei, si as cunoaste toate misterele si toata stiinta, si chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa munt si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu este invidioasa, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul ei, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, spera totul, rabda totul. Dragostea nu piere niciodata. Profetiile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. Caci cunoastem in parte si profetim in parte, dar cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil, dar cand am devenit matur, am lepadat ce era copilaresc. Caci cum vedeam ca intr-o oglinda, in clip neclar, dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte, dar atunci, voi cunoaste asa cum am fost si eu cunoscut. Acum dar raman trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea-

Dor de un timp

In ultima vreme am observat ca timpul trece din ce in ce mai repede. Ziua incepe cand soarele rasare si la interval de cateva minute doar, abia ca nu ai apucat sa faci nimic...e seara, soarele dispare. La fel si saptamana, si luna...si anul. Trece timpul incredibil de repede si ma gandesc ca trece si viata noastra la fel...tacut si repede asemenea derularii unui film. Doar ca nu se stie daca noi vom avea sansa la un al doilea act, daca vom mai trai si alta viata...asa cum filmul poate fi vazut si a doua, a treia...a o suta oara.
Cand eram mica timpul imi parea nesfarsit..la fel si ziua. Mai ales cand era sarbatoare si ma duceau bunicii in oras. Bineinteles intai trebuia sa trecem pe la Biserica, locul in care bunica mergea in fiecare duminica si la fiecare zi de sfant. Era locul unde se intalneau toate vecinele, rudele, cumetrele...si unde bunica se mandrea cu mine...nepoata ei. Astfel ca era obligatoriu sa port cele mai bune hainute si sa fiu pusa la patru ace. Imi amintesc si acum ca bunica imi facea cele mai frumoase pulovere dupa modelele pe care le vedeam la televizor sau in reviste iar vara imi cosea la masina fustite, rochite din ce materiale mai avea ea. Dupa Biserica in fiecare zi de sarbatoare mergeam la targ, de unde bineinteles trebuia sa mi se cumpere ceva..orice...care sa-mi placa si de multe ori sa ma dau mare fetelor de pe strada.
Am fost rasfatata de bunici. Am crescut la ei de la 3 ani. Eram o mogaldeata de copil cand mama a chemat-o pe bunica -mama ei- si a rugat-o sa ma ia la tara. Era pe vremea lui Ceausescu si ai mei aveau servicii tare grele. Mama lucra la acelasi liceu ca si astazi, diferenta e ca atunci avea un director tare rau..care ii dadea afara daca intarziau si aplica tot felul de sanctiuni. Tata lucra la CFR si in fiecare zi se trezea la 4 dimineata pentru ca facea naveta la Suceava. Eu aveam 3 ani, frate-miu vreo 6..se pregatea sa mearga la scoala. Eu zbieram tot timpul si il necajeam pe frate-miu...el se enerva si ma batea...eu plangeam si faceam scandal..el lua bataie. Asa era cam in fiecare zi...ai mei cu greu tineau pasul si de aceea s-au hotarat ca sa ma trimita la bunica. Si a fost cel mai frumos, bun, curat, minunat lucru care mi se putea intampla vreodata. Am avut cea mai minunata copilarie pe care o putea avea un copil. Imi amintesc si acum bunatatile pe care le facea bunica pentru mine, cateodata simt mirosul ciorbei de gaina cum numai ea stia sa o faca, gustul placintelor cu branza, al clatitelor cu zmeura sau a dulcetei de trandafiri. Imi amintesc diminetele cand ma trezeam la prima ora si ieseam descult in iarba mare din curte pentru a-mi cufunda picioarele in roua. Simteam cum ma saruta zeci de ingeri, asa ii ziceam bunicii iar ea zambea. Iarna bunica statea mai mult in casa, si impletea pentru toti nepotii...iar eu langa ea intr-un pat inalt in spatele sobei depanam amintiri sau ascultam povesti de cand era tanara. Imi amintesc in fiecare an de Craciun cum erau sarbatorile la bunica. De dimineata imi strecura in ghetutele pe care le pregateam cu grija zile in sir cateva dulciuri, un pachet de guma care la vremea aia era singura marca din comert si cativa bani...ca sa-mi cumpar eu ce vreau din targ. Cand ma trezeam imi povestea cum a vorbit ea cu mosul. Bunica a fost totul pentru mine pe parcursul anilor. Cand am implinit 7 ani era vara tarzie de august si au venit ai mei sa ma ia la Botosani. Cu cateva saptamani inainte bunica imi explica ca de acum sunt mare si o sa merg la scoala la Botosani si o sa stau cu mama si tata. Nu bagam eu de seama si ma gandeam ca imi spune alte povesti, insa cand a venit ziua aceea si a trebuit sa plec cu ai mei am plans in hotote si am zis ca eu nu plec de acolo pentru ca ea e mama mea. Deci pentru mine bunica era mama. Nu cunoscusem o alta mama si nici nu vroiam sa cunosc. Am plans mult...si imi amintesc si acum cum stateam in spatele unei Dacii vechi, galbene langa fratele meu lipita de geamul din spate facand cu mana si plangand pentru ca o lasam la poarta singura pe bunica. Foarte greu m-am acomodat in oras...si pana la sfarsitul liceului fiecare vacanta mi-o faceam la bunica.
Mi s-a parut ca acolo, la tara, la bunica, in curtea aceea, in casa aceea timpul nu trece asa repede. Ca acolo lucrurile au alt curs, ca oamenii sunt altfel. Poate de aceea de cand ma stiu, de cand aveam 3 ani si pana am facut 18...bunica mea a fost aceeasi, o femeie slaba, cu batic pe cap, cu ochii verzi maslinii, cu mainile fine si cu o voce pe care as fi putut-o distinge dintr-un milion. Peste ea nu trecea timpul...cel putin nu vedeam nici o schimbare de la un an la altul. De cand am facut ochi bunica era in varsta, dar tot timpul se tinea bine si ii placea sa munceasca. Nu avea carte...doar doua clase, dar stia sa citeasca si ii placea sa se uite la tv. Stiu din poze ca a fost o femeie frumoasa la timpul ei, o femeie inalta dintr-o familie instarita. L-a luat pe bunicul din dragoste, pentru ca el era cel mai sarac din tot satul si din imprejurimi, si povestea mama ca au avut multe necazuri de indurat dar eu niciodata nu am auzit-o sa se planga. Nu stiu daca a fost fericita, dar stiu ca ne-a iubit pe noi, nepotii ei din toata inima si ca i-ar fi placut sa ne vada oameni de bine.
Mai stiu ca datorita ei eu traiesc astazi. M-am nascut in '86...un an sub semnul exploziei de la Cernobal...si am fost tare bolnava de mica. Nu ma hraneam si medicii i-au spus mamei ca nu au ce sa mi faca. Aveam 6 luni si greutatea mea nu depasea 3 kg...erau o bucata de carne, intr-un icubator pe care o hraneau prin perfuzii, in nas, in venele din cap etc. Atunci au zis medicii ca nu am nici o sansa. Cand a auzit bunica asta , s-a imbracat si a venit la Botosani, s-a certat cu doctorii si le-a spus ca eu daca m-am nascut a fost cu un motiv si ca trebuie sa traiesc. Inversunata a vorbit ea cu rude pe la Bucuresti si a plecat cu mine acolo la spital. Am stat in spital luni bune, bunica alaturi de mine ca o mama. Si mi-am revenit...si ea a fost cea mai fericita. Ea a fost singura care a crezut ca eu voi face bine. De aia poate mi-a pus si numele Maria, asemenea ei. De multe ori ma uit la mine, la cum gandesc, cum respir si o vad pe ea. Si sunt convinsa ca si ea ma vede si ma iubeste la fel de mult de sus.
Bunica a murit in 2007, in aprilie, chiar dupa Paste. A fost o inmormantare la care au venit sute de oameni, ne-am strans toate rudele si toti care au cunoscut-o. Am stat toti deasupra aceluiasi sicriu si nici un cuvant din cele ce as fi putut sa le rostesc nu ar fi putut sa exprime durerea pe care am simtit-o. O simt si astazi. Apoi am condus-o pe ultimul drum...cu ea am simtit ca a mers pe ultimul drum si copilaria mea, si parte din amintirile mele. Au mormantat-o in cimitirul din sat, pe monumentul din marmura alba sta scris numele ei, o poza si cateva versuri dintr-o poezie. Acolo e tot ce a mai ramas din bunica. De la mormantare nu am mai fost niciodata la cimitir...nu am putut si nu pot sa merg si sa vad o cruce. La casa bunicii am mai fost doar o singura data si atunci nu am stat nici o seara. Nimic nu mai are acolo parfumul, bucuria ei si lucrurile par lipsite de sens, ca si cum o data cu bunica a murit totul.
Nimeni nu mai rade acolo si curtea pare pustie. In ea a ramas doar bunicul si amintirile de alta data, copilaria mea. Acum timpul trece la fel de repede si acolo...doar ca nimeni nu sta sa observe.

( A)lice_in_ta_ra minciunilor

III.


Bobo se uita cu dezgust la parau. Pestii astia se spala non-stop... si la ce ii ajuta? Ei in aceasi apa se spala in aceasi apa fac pishu, nu e nici un castig. Daca m-as spala eu ca oaie devin alba, civilizata si o sa ma cheme doli. Daca am noroc o sa am si un numar la sfarsit, doli322, asa raman murdar, rebel, imputit, nesimtit... sunt bobo. De ce bobo? pt ca toate aceste atribute, in contextul unui ocean de oi albe ma fac special. E ironic, tocmai eu, total lipsit de profunzime, fara momente de introspectie intr-un colt de pajiste, insensibil si superificial sunt cel mai popular. Doar pt ca nu incerc nimic, nici macar sa ma spal. Vad fara sa observ, fara sa ma intreb de ce la un moment dat clonele doli, fug singure in cautarea identitatii, in cautarea sperantei ca ele sunt mai speciale, macar interior in ciuda aparentelor. Insa cu toate ca eu sunt mult mai involuat, nu dau lapte deloc, am o blana mai aspra, creier mai mic si viata mai scurta, sunt singurul constient da banalitatea rolului de oaie. Am supravietuit transhumantei, am scapat de clonarea repetata si de binefacerile ingineriei genetice si iata-ma, prost si nespalat, total inferior, spectatorul acestor drame repetate de pe pajistea de langa aeroport. Niciodata nu vor inginerii un berbec, el nu prea aduce nici un beneficiu economic. Voi ramane vesnic un prost, si totusi o vedeta, ceva exotic si dorit de atatea oi mult superioare din toate punctele de vedere.

- buna doli69. (Doli69 tresari):

- buna bob.

- te-ai ratacit? pari dezorientata?

- bob, nu ma pot rataci, nu mai e ca pe vremea ta, acum nu ne mai luam unele dupa altele, acum putem sa pastem individual si sa ne intoarcem singure la turma cand trebuie. Ce faceai cu doli165 ieri?

- nu stiu. stii prea bine ca memoria mea tine doar 1 zi, nu am ce face... nu sunt evoluat ca tine

- si atunci cum de stii cum ma cheama?

- toate sunteti doli... dupa oaia primordiala. iar 69.... scrie pe tine cu negru... dar scriind pe spate tu nu ai cum sa vezi niciodata..


IV.



...sta sub inspiratia proasta a incercarii de a accepta moartea...de a-i simti gustul..de aceea prob. e mai sarac in continuturi..nu si in simboluri...

-sa stii Bobo ca nu te inteleg ...de ce te crezi tu asa superior noua? de ce prin simplu fapt ca nu t speli si nu te aranjezi crezi ca esti "altfel"? si la urma urmei de ce ai amagit-o pe saraca Doli165 si i-ai zis ca o astepti pentru ca o iubesti? nu ti se pare ca i-ai dat sperante false ..si stii prea bine cat de mult tine la tine!

-eu? poi eu nu i-am dat sperante ... fiecare crede ceea ce vrea sa creada ...eu nu am mintit cu nimik..acuma, daca ea vrea sa creada ca eu o iubesc este problema ei...si minciuna este o forma de a evita adevarul si mizeria din jurul nostru..numai ca trebuie sa ii prelungesti efectele atunci cand te trezesti la realitate ..trebuie sa te minti din nou ca nu te-ai mintit prima data...intelegi??

eu una nu prea inteleg nimic din filosofia asta a ta....si nici nu ma straduiesc prea tare sa inteleg! tu stii ce faci si oricum...auzi? nu ai vazut-o pe proasta de Doli?

-nu. De ce? ti se pare ca sunt curios de ea?

-....hai ca te-am lasat! esti mai nesimtit decat pari! pa...

- saru'mana! spuse Bobo...si se intoarse cu spatele....din blana lui murdara cadeau pe jos bucati de pamant intarite si vechi de luni..oare astea de pe care deal sunt? se gandea in sine-ai...adevarul este ca miros cam urat! se gandeste Bobo...dar ...inca mai merge costumul asta armani vreo 6 luni! pana in toamna. Da,... proasta asta de ce mi-a fi vorbit asa?...hm, ce treaba am eu cu Doli165?...eu doar ma distrez..ma simt bine cu ele, le fac sa creada ceea ce si-ar dori ele sa auda...pana imi ating scopul si apoi nu mai sunt curios! oricum sunt niste proaste, nu-mi ofera nimic si eu nu pot sa le ofer nici macar atat...auzi la ele, iubire!!?? parca ar stii ele ceva despre sentimentul asta! Si cum se tot gandea el la discutia cu Doli69...se ridica si se hotara sa faca o plimbare de-a lungul dealului...in intuneric, privit de sus, nu era decat o imensa pata de blana in aerul greu si apasator al noptii...vorbele proastei aceleia il pusera pe ganduri...isi aduce aminte de Aliceeea...singura pe care a iubit-o...ea era adevarata, nu imitatiile astea de prost gust de astazi...ea a fost singura care l-a inteles...si imaginea Aliceeiei ii aparu in fata... speriat de intunericul singuratatii din jur se opri...in fata lui..imaginea persista..o simtea tot mai aproape de el..parca ii intindea mana si il chema....Hai Bobo....vino!! ..oare visez? se intreba Bobo...da, in mod sigur visez...Aliceea de mult nu mai paste aici...acum ea paste iarba cerului! simti cum ochii ii se inunda, imaginea din fata lui ii transmitea atata caldura si gingasie...ar fi dat orice pentru macar 5 minute in bratele iubitei lui...se intinde cu privirea indreptata inainte...ochii holbati la maxim vroiau parca sa inchida in ei imaginea Aliceeiei...ii inchise de frica...aerul rece ii intra pe sub blana...si deodata se simti tras de laba...se sforta sa nu deschida ochii..avea o senzatie grozava...cineva il tinea in brate!?? ...

in memoriu C.M

continuarea ...cap V

P.S- Cum va ziceam am fost azi in Iasi. Nu am un raspuns de nici un fel inca sa ma spun:( Oricum am avut cateva peripetii azi...majoritatea din cauza oamenilor inculti si tampiti. Mai multe scriu maine. Sunt tare obosita! Sper sa fie bine...

( A)lice_in_ta_ra minciunilor

nota: Cineva se joaca cu vietile noastre , cineva leaga si dezleaga intimplarile in care sintem atrasi cu sau fara voie, impingindu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva se ride de noi, propunindu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrind fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care sintem somati sa ne recunoastem, suntem NOI.


I

Pe o bucata de play, o gura din raiul verde din nordul unei mari capitale, centru cultural al unei tari bogate si frumoase, pastea linistita o oaie. Putin mai sus, la vreo 2 centrimetri jumatate mai pastea o oaie. Si pe ea o chema Doli ca si pe prima. Langa Doli, oricare din ele, se mai afla o oaie. Bineinteles tot la distanta regulamentara. E 11.30am, o zi placuta de vara, primavara sau toamna sau poate iarna, cert e ca este o zi placuta de pascut. Doli rumega plictisita 3 fire dintr-o buruiana amaruie, cu o consistenta gumoasa, fibroasa, nedefinita... Iarba nu mai are acelasi gust ca acum doi ani, si parca si ieri era mai buna... Cu toate ca placerea pranzului in aer liber s-a risipit o data cu incalzirea globala si cu dramatica scadere a calitatii ierbii, Doli descoperise treptat placerea meditatiei, outdoors. Iarba aproape necomestibila, oferea prilejul unor largi pauze meditativ-mesticative intre doua guri de otava cu buruieni. E timpul sa inghita. Asta e partea cea mai dificila, necesita concentrare. Doli se intrerupse din meditatie, renunta la calculele logaritmice incepute si incerca sa retina macar primele 25 de zecimale din calcului numarului PI inceput mai devreme. "E treaba serioasa, am sa inghit". 3.....1....2...5! Gata! Intotdeauna numaratoare inversa a facut-o sa se mobilizeze, sa treaca peste acest moment dificil.
...

Doli isi arcui gratios gatul, si se apleca spre smocul apetisant de iarba frageda, verde, complet inodor. Apuca cu dintii si ridica ochii. In general momentul acesta l-ar fi depasit cu ochii inchisi. De data asta, impinsa de curiozitate deschise ochii. Deci era adevarat... sosise momentul sa accepte ... manca iarba... de pe jos! Oripilara de imaginea botului adancit in smocul de iarba, dar in acelasi timp simtind ca privind in felul acesta arata penibil cu ochii incrucisati... a ridicat privirea. Acum tot cosmarul se adeverise... ultima reduta cazu... vazu mii de picioare de oi, o padure nesfarsita de picioare identice, care calcau pe micul dejun... O singura intrebare mai ramanea neraspunsa intr-un colt intunecat al creierului sau: unde e toaleta? ...

Atunci aparu Bobo. Din senin. Bobo era o oaie neagra si grasa. Probabil se balona de la buruieni pt ca nimeni nu putea explica de ce e asa de gras pt ca de mancat nu manca asa mult. Era preocupat sa vorbeasca:
- buna Doli, ce faci papusa?
- de unde stii cum ma cheama?
- pai pe toate va cheama Doli. De cand s-a renuntat la transhumanta in favoarea clonarii.
- nu vad legatura. Nu esti doar negru si gras, acum ca incep sa te cunosc pari si incoerent si ilogic.
- inceteaza cu hartuirea rasiala, sunt ca si tine, doar ca ma spal mai rar, ma balonez de la iarba si mananc cu ochii deschisi ca sa pricep mai multe...
- ok, atunci am 2 intrebari: 1. ce legatura au tranhumanta cu clonarea? si 2. unde e toaleta?
- pai 1. de cat sa va plimbe cu ciobanii de pe un deal pe altul in functie de anotimp s-au hotarat sa va cloneze pe alea care supravietuiti peste iarna, ca oricum nu va mai muta, de colo-colo, ca mai nou ninge in august si se coc strugurii in februarie. si 2. tocmai ai calcat in ea....



hm...

II

Doli se uita cu ochi holbati si isi dadu seama ca de fapt totul in jurul ei este mizerie. privea la frumoasele ei picioruse cum erau acum pline de noroi si afundate pana la jumatate in mocirla de pe deal. In spatele ei se inghesui o alta oaie sa pasca din micul ei dejun..."cata ipocrizie!" se gandi in sinea ei Doli...si isi ridica elegant picioarele pentru a se muta la marginea dealului. De unde era acum, cuprindea cu privirea toata turma de clone asa cum le numise Bobo...Oare asa este? Oare toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti? In sinea ei de blonda, faptul ca a reusit sa-si puna o intrebare atat de profunda si personala o inspaimanta....o facea sa creada din nou ca locul ei nu este aici, printre nesimtitii si ordinarii astia. Si cu cat se cufunda mai tare in gandul acesta ca ea este " altfel" se si vedea pe un camp cu flori, in plina vara. Mirosul de iarba coapta ii inunda narile iar papilele-ii erau excitate la maxim...in fata ei, pajiste imensa...sus, cer senin si ea sub el, mangaiata de razele soarelui... Zambeste Doli...tot timpul a fost ea o rasfatata...si incepu sa se plimbe, vreme de 1 ora a mers in linie dreapta ...pana cand vede ceva pe cer care ii distrage atentia! Este un avion, se gandi Doli...si zboara jos...Doli se intinde, parca vroia sa-l prinda, insa isi da seama ca nu ajunge, avionul merge prea repede si desi il vroia nu-l putea atinge! Renunta ...si se gandeste ca distanta e de vina.

Muzica in boxe, la maxim, afara soare, zambet pe buzele florilor...ce ii mai trebuia lui Doli? era departe de mocirla si de ipocritul acela de Bobo...se uita in jur, si desi era singura zambeste mai tare ca sa arate ca astazi ea este cea mai fericita. " Azi zambesc, azi iubesc, azi ma distrez,azi ma simt bine, azi simt ca traiesc la maxim, azi nu gandesc, azi reactionez, azi simt mai mult ca oricand, azi respir aer mai curat ca oricand, azi depasesc orice nu am depasit nicicand!" isi spune Doli. Si tocmai cand se gandea cat de norocoasa si fericita este ii veni in minte imaginea lui Bobo...De ce se gandea ea la Bobo? Si de ce tocmai acum?...Cand ea este atat de libera? se intrista...il si vedea p Bobo cu Doli165 de mana cum se plimbau ieri pe marginea santului, inainte ca urata aia sa plece la stana! I-au ramas in minte cuvintele lui : "Astept sa te intorci sa-ti spun ca te iubesc!!" ...oare de ce au marcat-o asa de tare? ea nu avea nevoie de nimeni pentru ca ea era fericita...


Am inceput povestirea aceasta in urma cu cativa ani si din diferite motive nu am mai continuat. Astazi m-am gandit mult la tara minciunilor in care traim si am hotarat sa termin si sa public aceste randuri. In posturile urmatoare o sa continui povestea lui Bobo si a lui Doli. E o poveste despre calitate vs. cantitate intr-o lume a minciunilor si aparentelor.


P.S 10.11.2009- A murit maistru Dinica...Dumnezeu sa-l ierte! Am pierdut un geniu.

Tot astazi am primit o veste buna, cel putin asa sper sa fie. Maine dim plec la Iasi...si daca o sa fie bine ma voi muta acolo. New life, new job, new town...new me?Vedem! Wish me good luck tomorrow! :)

A munci sau a ne face ca muncim??

Astazi am inceput ziua prost dispusa, cu durere de cap, probabil datorita orei tarzii la care m-am pus sa dorm. Am baut putina cafea si am plecat in graba catre o institutie publica pentru a rezolva o problema. Cand am ajuns acolo...coada imensa..in fata unui birou, mai exact a unei usi de termopan, asteptau cateva zeci de persoane sa intre pentru o banala stampila.
Inauntru doua angajate care se misca cu viteza melcului. Dupa 20 de minute abia a iesit o persoana in conditiile in care toti cei care asteptam eram deja nervosi. Inauntru, distinsele doamne, angajate la stat, radeau, beau cafea, mancau covrigi, masline sau ce si-or mai fi pregatit cu grija de acasa. Nu aveau nici cea mai mica intentie sa grabeasca ritmul in care lucrau...ci doar asteptau sa se faca ora 14 sa plece acasa. Doamnele angajate la statului roman, se faceau ca lucreaza. Adica stau la birou, se misca cu viteza melcului si din cand in cand mai intind mana si pun o stampila cu gandul la ziua de salariu. Bine, inteleg conditiile care ni se ofera si statul in Romania e asa cum e...dar ce vina au bietii oameni care asteapta ore intregi, chiar zile dupa niste dudui care se fac ca lucreaza. In fine, dupa 2-3 ore de asteptare am intrat si am obtinut mult pretioasa stampila.
In timp ce asteptam, de la geamul din cladire puteam sa vad intr-o curte interioara unde in jurul orelor 10 au venit cei de la Rosal sa ridice gunoiul. Din masina au coborat 2 barbati, unul schiop, cu lopeti si au strans toate gunoaiele din jurul tomberoanelor. Dupa aceasta operatiune au luat fiecare tomberon l-au rasturnat in masina si le-au aranjat frumos la locul lor. Intre timp au venit doua doamne sa arunce gunoiul. Erau 6 tomberoane goale si 2 care inca mai trebuiau descarcate. Ei, ghiciti in care au aruncat doamnele gunoiul proaspat adus? L-au aruncat bineinteles pe jos, vantul a batut, punga s-a desfacut si s-au imprastiat rezidurile.
Ce se intelege din asta? Ca aveau la dispozitie 6 tomberoane goale, 2 care tocmai urmau sa fie golite , o masina de gunoi unde puteau arunca direct si ele au hotarat sa arunce pe jos. Si oamenii aia erau de fata si nu au zis nimic. Tacuti, dupa ce si-au terminat treaba au scos matura si au strans si acel gunoi.
Morala? Oare nu ar trebui sa apreciem munca facuta de ceilalti? Oare nu e egala orice munca prestata corect pentru un salariu? De ce e o rusine sa muncesti si nu e o rusine sa te prostituezi, sa te vinzi pentru bani? De ce preferam sa ne facem ca muncim in loc sa muncim? De ce oamenii nu mai sunt seriosi? De ce nu mai exista cuvant si respect? De ce toti avem pretentii de sefi, manageri si cerem nejustificat sa ni se ofere functii importante si salarii de ministrii? De ce nu mai avem bun simt? De ce nu mai suntem oameni?

Povestea sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare

Veneam spre casa si pe o banca am zarit din mers 2 persoane...un bobo si o doli..m-am gandit, si i-am incadrat in multime prin simplu fapt ca nu le-am vazut fetele...nu stiu daca erau fericiti ca azi este duminica si ca pot lenevi in voie sau erau tristi pentru ca nu au cu ce sa-si plateasca chiria...nu le-am vazut ochii absenti, visatori...dar le-am zarit atingerea mainilor...care mi-a adus aminte de alte atingeri de mana ...azi-noapte mi s-a intamplat un lucru bun, dar ciudat...mi-am aruncat cuvintele si am reusit sa le gasesc sensul abia dupa ce nu le-am mai avut...dupa ce am trait sentimentul ca nu mai sunt ale mele...si am dat contur Povestii sens-abilitatii care si-a aruncat verbele in mare...ii o marturisire a unei experiente personale, a unei trairi de dupa ani de absenta din campul asta...si e un sentiment bun asemenea unui copil mic care invata pentru prima data sa se tarasca pentru a ajunge la obiecte...e bun si lipsit de dependenta de persoana catre care este indreptat...e ceea ce simti cand stai intr-o multime de oameni necunoscuti singur si zambesti pentru ca simti ca nu esti singur...dar totusi pacatos pentru ca ii e frica de indiferenta celuilat, de respingere, de ignorare...si incearca sa se minta la randu-i ca nu este afectat de starile astea...si am ramas tacuta in spatele celor 2... din fata simteam mai apasatoare tacerea...nu-si mai spuneau nimic...de ce? poate credeau ca nu mai are sens sau pentru ca nu-si gaseau nici ei cuvintele...mana lui prin care venele erau insirate se retrase ...si reactia asta o lua prin surprindere pe doli...degetele ei lungi si subtiri refuzau sa se inchida...isi intoarse capul si locul de langa ea era gol..."mi-e dor de tine"...se auzira cuvintele ei in spatiu vid..."ai amintirile, cauta pozele"...liniste imensa, degetele ii ramasera paralizate si golul din mana ei era rece ca noaptea de iarna...stia ce s-a intamplat chiar daca tot a incercat sa se minta...a parasit-o....

Cine suntem?

Am citit weekendul asta cartea lui Dan Puric "Cine suntem?". E o intrebare la care toti am vrea sa gasim raspunsul, desi il cautam in permanenta rareori gasim acel lucru care ne defineste, cu care ne identificam. Cartea m-a impresionat prin mesajul pe care ni-l adreseaza si prin cuvintele pline de intelepciune a unor slujitori ai Bisericii pe care ni le aduce aminte autorul. Cel mai mult m-a miscat o relatare a autorului din copilaria sa si care consider ca se potriveste ingrozitor de mult cu situatia in care suntem ca si tara acum. Intamplarea este legata de bunica autorului care l-a crescut in Bucuresti in perioada comunismului.
Autorul era in clasa a II si il ducea bunica la scoala cu tramvaiul. "Mi-a duc aminte ca aveam o fisa de 25 de bani pe care o dadeam taxatoarei ca sa-mi platesc biletul. Si in clipa aceea am simtit atingerea bunicii pe mana cu banutul; mi-a zis- Niciodata, la comunistii astia, sa nu iei bilet-. A mers o data, de doua ori. Ceva plutea in aer, a frica; ne-au prins controlorii. Imaginea este una extraordinara! Mie imi era frica de plutonierul cel gras, imens, cu o diagonala pe burta, bunicii nu.
Atunci, eu, un copil de 7 anisori, imi vedeam bunica: o doamna, care statea asa, foarte sigura pe ea. Ne-au dus la militie. Era un spatiu groaznic, prin toti porii ma uitam la ea...Si ce a vazut copilul de 7ani? A vazut cum plutonierul scria procesul verbal.
- S-a gasit tovarasa..cum va cheama?
- Nu sunt tovarasa, sunt doamna! Penelopia Sbiera, dragul meu.
Scria el asa...mai scuipa in creionul ala chimic, cu degetele lui ca niste mici. Era bine hranit, foarte bine hranit omul asta. Si bunica mea, profesoara de limba franceza si romana, moldoveanca tenace, la sfarsit, fara cea mai mica urma de frica i-a zis:
- Draga domnule, te rog sa-mi dai procesul-verbal.
A luat procesul-verbal, si-a scos ochelarii, parca vad, si-a luat creionul rosu, si a zis:
- Ma nenorocitule, cum se scrie "s-a gasit"? s liniuta a! Doi!
I-a dat nota pe care o merita. Din punct de vedere filozofic, din punct de vedere crestin, mai tarziu, dupa 40de ani, eu disecam in cap asa:
controlorii ne impuneau si -ne impun si acum- sa fim corecti
corect era sa platim biletul--dar
cinstit era ca ei sa nu fie la putere.
Ce preferati dvs: niste controlori care stau pe un maldar de necinste sau o cinste care alunga corectitudinea necinstita??"

Foarte mare asemanarea cu realitatea politica din Romania. Va recomand sa cititi cartea asta!

Va respect pe toti si pe fiecare in parte!

P.S- Astazi e 8 Noiembrie-Sf. Mihail si Gavril...e ziua tatalui meu, fratelui, a unor prieteni si cunostinte. Tot astazi acum 6 ani a murit bunica mea din partea tatalui. Nu am fost foarte apropiata insa fizic sunt imaginea ei din tinerete. O femeie de nota 20! Nu te vom uita niciodata!

New season, new age, more elections, white snow, same us...same country

Its already november and outsite the weather is cold and windy. Its one of those days of monday when you're not in the mood to go out of bed because you see from your window the frozen trees and you can feel your nose glued by the wild wind. You think you would have gave anything to be Sunday and not to have to go out of bed so morning. The smell of roasted coffee makes your senses feel better but the tv morning show about the election campaign makes you grumpy again. You decide to leave your place and in your way to work you think about all the problems you have to solve this week. Its more cold outsite than you thought and you take the bus to arrive downtown. In your chair, between other people you feel wormer and you try to accept the fact- its winter allready. Soon will end this year, another one in my life.
In this silent and still nervous morning you can feel in the air the end of a kind autumn and my mind is navigating in space. I don't mind the hostality of this morning because I can see on the coffee table a bowl of yellow daffodils. I was receiving them every mounth of every year i was with him, because we both like their smell in the whole house. Near the table you could see the window that shows a beautiful view to the sea and mountains. The courtain window, made by my grandmother, is from a velvet-satin tissue in the colour of cappuccino. My nose is tickled by the delicate parfume of roasted almonds, greased with butter and sprayed with a cup of caffe latte with cinnamon. The touch of the firm hand I loved for over 5 years woke me up and I could feel my eyes getting wormer in a second. So as my heart! I would put my long fingers with my red nail that i always wear- the fingers on which you could see a single simple white gold ring- in his black hear and kiss him. I could see my sleepy face in the clear eyes of Alice that is up again at an hour adults like to sleep on weekends. Its Sunday and Alice has 3years and she is a little princees, my sunshine. I m happy, I wake up every morning near the people I love, quiet and fulfilled. The phone starts to ring and everybody is wishing me happy birthday. I m smiling back to the last sunrays. Chois, the cat, is romping around me, shaking his tail showing me his satisfaction that from his 9 lifes he still has plenty to number. I would have had time to check my computer and emails before us leaving to meet at a nice terrace near the sea with the relatives and friends for coffee and lunch. I might have seen the blueprints for the new number of the magazine between a sweet kiss and a touch of my body in his attempt to choose from the closet for me a sexy dress to wear. The ideas for the magazine, althought last week I believed different, don't sadisfy me now. I forget for now about this and I let myself absorbed by the nice heat of the arms around my body and the kiss on my face with green olive eyes and black hair. I would have left my hair grow longer because I knew this would have made him happy and I would have never regreted I chose this way. I had everything I dreamed and more. All this would have been real on my 27 birthday if he just have said 'yes'.
Its end of route and my station, so I go out of the bus. I m in front of the small building were is the newspaper's headquarters. I m thinking what to write to you on this first monday of november 2009, a year that brought hard times to all of us. I can see my colleagues at the morning coffee and cigarette. I go to say hallo ...its still early morning and I still have enough time to think on my editorial for today and enough time till my 27bithday.

Sorry

to my lovely dragutel





I didnt mean to make you cry
Lonely, I feel so lonely
But I need to say goodbye

So many times I tried, I tried to tell you why
Why I didnt love you when I choose to lie
Somebody else is there
Is watching you, watching you
Running from your love, your love

If I have to live my life without you
I will tell you the truth
`Cause you maybe try to leave your life behind you
And somebody else will come around you one day
You will go on but she will beg you to stay
Do you believe in me?
Please do!

Bye now
I want to find my happiness
Somehow I want to tell you
That I tried to do my best

So many times I tried, I tried to tell you why
Why I didnt love you when I choose to lie
Somebody else is there
Is watching you, watching you
Running from your love, your love

If I have to live my life without you
I will tell you the truth
`Cause you maybe try to leave your life behind you
And somebody else will come around you one day
You will go on but she will beg you to stay
Do you believe ïn me?
Please do!

Eu cu cine votez????

In sfarsit dupa ce am fost "amenintati" de la inceputul anului cu evenimente de anvergura pentru a atrage electoratul...a inceput campania electorala. Si ce campanie va fi! Asemenea candidatilor...un fost marinar, un fost comunist scolit in Franta, un liberal chiulangiu, un fost teolog-istoric, un fost oier actual patron de echipa de fotbal, un ungur. Asta ca sa ma opresc asupra celor mai seminificativi dintre acestia, caci mai sunt pe liste si cativa independenti de care nu a auzit nimeni si care nu pot sa-mi explic de unde au facut rost de bani pentru a candida si ce vor sa demonstreze. A...bine ca am scapat de domnul Nati Meir care ne ameninta ca aici va fi un evreu din Israel presedinte...se pare ca in sfarsit s-a elucidat si misterul referitor la sursa miliardelor sale de euro...domnul Tanti Meir avea tipografie de bani personala. Poate i-au imprumutat-o cei de la banca europeana sa-i ajute putin cu facerea de monede. In sfarsit...tot raul spre bine...un candidat mai putin in cursa...mai multe sanse pentru ceilalti...De dimineata tot orasul era impanzit de afise, benere,pliante. Chiar m-am gandit ca cei care se ocupa de campanie nici macar nu au dormit. Aseara nu era nici un bener iar de dimineata sus pe firele de curent erau cel putin 7 si asta numai in zoana de langa blocul meu. Or fi aparut o data cu noaptea...ca banii domnilor candidati pentru campanie. Nu stiu insa ce mai cred romanii si daca vor merge la vot. Eu zic sa mergem...si sa votam NUUU Basescu, NU pentru a nu mai fi prostiti si luati de fraieri. Eu zic ca singura schimbare e sa facem noi astia tineri o revolutie...o noua revolutie in care sa-i dam jos pe toti, toti cei cu educatie inainte de '89...altfel nu se va schimba nimic. Doar vor disparea benerele si afisele lipite la tot pasul...asa cum vor disparea si promisiunile celor care candideaza.


P.S-Am fost plecata cateva zile...la Bacau...frumos orasul. Am petrecut 2 zile foarte frumoase. Ti agapi!

Familie numeroasa...renumeratie dupa buget, mica

V-ati gandit vreodata cate rude, de sange sau prin alianta aveti? Le cunoasteti pe toate sau macar stiti in ce orase stau? Eu fac parte, dupa parerea unora,desi am un singur frate, dintr-o familie cu multe rude: unchi, verisori, matusi,etc . Pe unii nu ii cunosc, pe altii ii stiu am petrecut unele sarbatori impreuna, pe o parte imi doresc sa nu-i fi cunoscut, cu altii am crescut...insa nici unul nu mi-a fost alaturi si nu mi-a aratat ca-i pasa atunci cand am avut un necaz. De ce oare?

Randul asteptarii

V-ati gandit vreodata cat timp petrecem asteptand la rand? Rareori cand trebuie sa cumperi ceva, sa platesti o factura sau sa-ti rezolvi o problema nu ai fost nevoit sa te asezi la un rand, mai mare sau mai mic, format din oameni care asteapta ca si tine. De cele mai multe ori a sta la rand este sinonim cu disperarea unora. Iar atunci cand stai cateva minute, ore in picioare incolonat ca in armata asteptand in fata unui ghiseu si cineva, care are o relatie, o mica pila trece in fata si isi rezolva problema in 2 minute te apuca nervii si ai vrea sa iei pe toti la bataie. Si spui tot felul de vorbe la adresa celora care nu respecta regula de a se aseza la rand. Te descarci si totusi nu rezolvi nimic, pentru ca esti nevoit sa ramai incolonat asteptand sa rezolvi problema pentru care esti acolo. Am asistat in ultima vreme la multe situatii de genul asta, fie ca am pierdut ore asteptand sa platesc facturi la stat sau sa-mi rezolv probleme cu acte, atat de numeroase in birocratia asta. Dar cel mai mult m-a surprins cand am mers duminica la o manastire...si pentru a ajunge sa vorbesc cu preotul de acolo...bineinteles am stat la un rand...Surprinzator nu a fost acest lucru, ce m-a uimit a fost ca altii, "mai apropiati" sau nu de locul acela, au intrat inaintea noastra a multora. Deci pana la urma si la biserica trebuie sa ai pile pentru a nu sta la rand ore bune.


P.S- Ieri am mers pana la banca si pentru ca in drum am vazut o fata cu un bebelus in brate m-am dus la primul chiosc si am cumparat covrigi si fructe si m-am intors sa i le dau. Ma gandeam ca fac o bucurie si poate va manca si copilul( care parea ca are mai putin de 1 an). Cand m-am apropiat sa le inmanez ce cumparasem...ce credeti ca am vazut? copilul nu era copil, in bratele tinerei erau doar o adunatura de carpe stranse in forma unui bebelus. Cum se spune...am fost pacalita sau am luat teapa.

YSL

Întotdeauna m-a impresionat faptul că există un număr surprinzător de indivizi care nu îşi folosesc niciodată minţile, dacă pot evita acest lucru, şi un număr similar de indivizi care îşi folosesc minţile, dar într-un fel uimitor de stupid.

What do we wish?

"Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat tot Universul lucreaza pentru a-ti indeplini visul" Paulo Coelho- Alchimistul

De multe ori ti-ai dorit ceva. Si te-ai rugat ca acel lucru sa devina realitate. Ai contribuit si tu in oarecare masura pentru a-l face sa devina parte din viata ta. Si cand l-ai avut te-ai bucurat nespus ca ai obtinut ce-ti doreai. O perioada ai fost madru de tine si ai zambit pe strada oamenilor necunoscuti si ai calcat apasat cand ai intrat intr-un loc plin de oameni necunoscuti.
Apoi ai vrut altceva, ti-ai dorit ceva nou, mai mult, si lucrul pe care l-ai obtinut inainte a devenit ceva obisnuit pentru tine, a devenit o parte din cum esti tu, ce esti tu. Deci era firesc ca sa-ti doresti altceva...sa te zbati sa-l obtii, sa te rogi, sa speri, sa crezi, sa tremuri la gandul ca poate nu o sa-l obtii...pana cand ...intr-o zi...ti-ai dat seama ca ti s-a indeplinit dorinta. Si iar ai fost mandru de tine, iar ai izbucnit in lacrimi de fericire...pana cand... intr-o zi ...ti-ai pus in gand ca vrei altceva.
Dar te-ai intrebat vreodata daca tu ai meritat ca dorinta ta sa devina realitate? Te-ai gandit la visele celor din jurul tau? Ti-ai dat seama vreodata dupa ce ai pierdut ceva ca-ti pare rau? Ca de fapt ai socotit in mintea ta gresit...ca tot timpul ai avut langa tine ceea ce ti-ai dorit?...
Ai grija ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea indeplini!

Thinking

Iubeste barbatul care iti spune ca esti ''frumoasa'' si nu ''sexy''.... Iubeste-l pe cel care te suna inapoi, atunci cand tu i-ai inchis telefonul in nas..... Care sta treaz doar ca sa te priveasca dormind..... Care te saruta pe frunte...... Care vrea sa te arate lumii chiar dak nu esti aranjata..... Caruia ii este indiferent dak pe parcursul anilor te-ai ingrasat sau ai slabit...... Care in prezenta prietenilor te ia de mana..... Care iti spune mereu ce insemni pentru el si cat de norocos e sa te aiba..... Iubeste-l pe el, deoarece el te iubeste.....si probabil k.....te va iubi mereu......

Frustarea romanilor

Inca o data mi-e rusine ca sunt romanca, ca traiesc in tara asta de care isi permit toti sa-si bata joc. Mi-e rusine de cei care ne reprezinta, de ceea ce se intampla. Politicienilor nu le e rusine fata de noi? Fata de Romania?



El e iubitul meu dulce....care stiu ca nu ma va dezamagi niciodata:)

Tu ce vrei sa fii, cand o sa fii mare?

Orasul in vis

...lumea-i nepereche.
Doar o singura pasare peste mireasca vantului
Si auzi singuratatea iubirii-
Primitor ca pentru uitarea tacerii
un suspin, mai mult decat plansul
de Magdalena, atinge izvorul.
Un ceas plin de-a noastra istovire,
Soarbe clei din muguri de mesteacan
iar aproape,zgomotul sparge in ape orasul.
Curand...vom cunoaste linistea si nebunia tuturor lucrurilor.



Nocturna

Noaptea s-a culcat
in incaperea unei fantani instelate;
soapte-ngenunchiate
ii descanta ochii adanci
in care vantul
se rostogoleste agonic.
Pasari cu pleoape de umbra
Tin in gheare de arsa cremene
Pletele cazute
din norii care dorm.


Sinuciderea
N-ai observat ca tu te-ai trezit
intr-o dimineata fara inima?
N-ai observat ca sub umarul drept
Ti-am atarnat un clopot de moarte si-nviere?
N-ai observat ca din mana dreapta curge sange negru
iar din mana stanga curge sange alb?
N-ai observat ca trupul tau
e orga in care se sinucid sentimentele?
Omule...trezeste-te,
Da-ti seama c-ai murit de mult!
Premiul special FEstivalul "Aripi deschise" 2004




Dor

Gandurile au inceput sa DOARA:
De pasari
DE soare
DE copaci
DE cantec din fluier,
DE dor,
Pamantul sa-mi sarute din nou talpile
Si vantul sa-mi fluiere privirea.
Din colturi de zare as vrea...
Cu ultimele zile albe
Gandurile ma fura-n primavara.
Distinctia Festivalului National de poezie LicArt 2003


Am terminat liceul in 2005 si la vremea aceea abia asteptam sa plec din Botosani la facultate. Am absolvit, dupa parerea unora, cel mai 'tare' colegiul national din judet, dupa parerea mea un liceu in care singurul lucru care conta era sa 'fii preferatul' unui profesor sau al altuia, sa faci parte dintr-o bisericuta, sa faci ceva iesit din comun, sa fii invidios si sa tocesti. Dupa patru ani de studiu nu am ramas cu aproape nimic.
Am invatat materii, lectii, pagini intregi care nu mi-au folosit la nimic si din care nu-mi mai amintesc nimic. Sunt multumita totusi ca am facut engleza cu o dna.profesor extraordinara, dna. Tcaciuc( Dumnezeu sa o ierte) la orele careia desi eram cu totii stresati am reusit sa invat aceasta limba straina, cu care ma mandresc ca o stapanesc destul de bine acum.
Eram destul de retinuta in liceu, si pe parcursul celor patru ani in rare dati m-am apropiat si mi-am facut prieteni. Cel mai aproape m-am simtit de dna. diriginta care mi-a descoperit oarecum si pasiunea pt scris..si m-a trimis intr-o zi la un cenaclu literar la Casa de Cultura a Sindicatelor. Acolo in fata a catorva, destul de putini tineri, am descoperit cum se scrie, cum se analizeaza un text si cel mai important mi-am 'descoperit' creatia, pe care pana atunci o tineam secreta intr-o agenda, in fata tuturor.
Emotionata, am citit pt prima data in fata celor de acolo texte scrise de mine, aiureli de adolescent, care au fost apreciate si astfel am ajuns sa particip la diferite festivaluri de poezie locale, judetene sau nationale si chiar sa obtin premii. Nimic nu mi se parea la vremea aceea ca se compara cu emotia simtita pe scena cand ti se inmaneaza o diploma si iti strange mana un om public sub aplauzele celor prezenti. Au fost doi ani de cenaclu ClubArt frumosi, care m-au ajutat sa descopar poezia, pe mine si pe colegii mei, amatori de scrieri.
Acolo l-am cunoscut pe Andrei, un baiat simpatic, mereu zambitor si mereu cu o vorba buna pentru ceilalti. De altfel eram si colegi de liceu, dar nu ne-am intersectat pana atunci. El scria proza scurta, asa ii placea lui sa spuna...si intr-o zi dupa o plimbare pe o strada pietruita pe cand puneam la cale 'viitorul' nostru de studenti...am ajuns la o concluzie..oamenii din jur sunt urati. Cand ma gandesc adesea la cenaclu ma gandesc la el, prietenul meu, alaturi de care am scris cronica festivalului de teatru, prietenul caruia i-am impartasit bucurii si necazuri, care mi-a fost alaturi la majorat si caruia i-au placut sarmanele mamei mele. Cel care imi aduc aminte si acum, mi-a adus pentru prima data dvdul cu Shrek, pe care l-am vazut de vreo 7 ori si mi-a scris o felicitare cu o urare de 8 martie pe care o citesc de fiecare data cu placere. Andrei, miss you..te pup si iti multumesc pentru ca ai facut parte din viata mea de adolescent:)
Spre sfarsitul liceului mi-am descoperit pasiunea pentru filosofie, iar dna profesoara de stiinte sociale m-a incurajat sa particip la acele olimpiade care se tineau pe vremea aia si m-am ales cu o mentiune. Ma gandeam atunci sa dau la o facultate de profil sau la stiinte politice, desi nu intelegeam nici atunci...si nici macar acum ce anume poti sa profesezi dupa ce termini aceasta facultate. Dar decizia pe care am luat-o a fost in favoarea jurnalismului. Credeam atunci cu totul altceva despre aceasta meserie. Credeam in vise, scriam poezii, eram naiva, credeam in oameni si cel mai adesea zambeam necunoscutilor de pe strada.
Mi se parea ca a fi jurnalist inseamna ca ai in maini puterea de a schimba ceva. Ca tu ai datoria fata de publicul tau sa-l informezi, sa-l educi si sa-i arati realitatea, adevarul. Ca esti omul de legatura intre evenimente si publicul tau. Ca doar adevarul este important. Asa vedeam eu meseria pe care asteptam la acea vreme cu nerabdare sa o imbratisez. Imi doream o cariera in radio, desi ma atragea aspectul de investigatie...pentru ca mai tarziu sa ma acapareze total domeniul modei si al revistelor de specialitate.
Insa visul de atunci era departe de realitate, de ceea ce e presa. Jurnalismul este dupa parerea unora 'un hobby', o meserie cool pe care o poate practica oricine, fie ca el are 10 sau 12 clase, o facultate in alt domeniu, fie ca ea care apare la tv este, a fost, va fi fosta vedeta playboy, porno, dansatoare pe plaiuri indepartate sau ex-iubita/amanta a unui domn cu multi bani. Jurnalismul nu se invata din cartile de specialitate, la cursuri, la seminarii, uitandu-te la tv sau citind ziarele. Ceea ce te invata Facultatea de Ziaristica, cum o denumesc unii, nu are nici o legatura cu ce este jurnalismul si presa in ziua de astazi. Astazi presa e o afacere, o putere in mana celor care o finanteaza pentru a manipula masele, iar cei care se intituleaza gazetari, jurnalisti, vedete tv etc sunt doar niste angajati in fisa postului carora scrie- ca audienta trebuie facuta cu orice pret si ca se va scrie, difuza doar ceea ce este important, ceea ce vrea, ceea ce este in favoarea si pentru a aduce un plus de imagine celor care detin respectivul mijloc de presa(ziar, post tv). Facultatea de jurnalism nu m-a invatat ca minciuna,disimularea, manipularea sunt calitatile care ma vor face sa fiu cotat drept un ziarist bazat, nu mi-a dat posibilitatea sa aleg cursuri de solar si operatii estetice pentru a fi in topul celor mai hot vedete tv si nu m-a invatat ca rahatul se mananca la orice ora din zi, noapte...si ca se serveste ca fel principal.
Iata de ce eu, absolvent al acestei institutii nu voi ajunge niciodata colega cu 'voi, ziaristi, mondeni,vedete tv'.


P.S: Multumesc profesorilor despre care mi-am amintit mai sus pentru sprijin precum si amicilor pe care i-am cunoscut in cenaclul ClubArt. Va respect pe toti si pe fiecare in parte!

The brand called YOU

Big companies understand the importance of brands. Today, in the Age of the Individual, you have to be your own brand. Here's what it takes to be the CEO of Me Inc.

It's a new brand world.

That cross-trainer you're wearing -- one look at the distinctive swoosh on the side tells everyone who's got you branded. That coffee travel mug you're carrying -- ah, you're a Starbucks woman! Your T-shirt with the distinctive Champion "C" on the sleeve, the blue jeans with the prominent Levi's rivets, the watch with the hey-this-certifies-I-made-it icon on the face, your fountain pen with the maker's symbol crafted into the end ...

You're branded, branded, branded, branded.

It's time for me -- and you -- to take a lesson from the big brands, a lesson that's true for anyone who's interested in what it takes to stand out and prosper in the new world of work.

Regardless of age, regardless of position, regardless of the business we happen to be in, all of us need to understand the importance of branding. We are CEOs of our own companies: Me Inc. To be in business today, our most important job is to be head marketer for the brand called You.

It's that simple -- and that hard. And that inescapable.

Behemoth companies may take turns buying each other or acquiring every hot startup that catches their eye -- mergers in 1996 set records. Hollywood may be interested in only blockbusters and book publishers may want to put out only guaranteed best-sellers. But don't be fooled by all the frenzy at the humongous end of the size spectrum.

The real action is at the other end: the main chance is becoming a free agent in an economy of free agents, looking to have the best season you can imagine in your field, looking to do your best work and chalk up a remarkable track record, and looking to establish your own micro equivalent of the Nike swoosh. Because if you do, you'll not only reach out toward every opportunity within arm's (or laptop's) length, you'll not only make a noteworthy contribution to your team's success -- you'll also put yourself in a great bargaining position for next season's free-agency market.

The good news -- and it is largely good news -- is that everyone has a chance to stand out. Everyone has a chance to learn, improve, and build up their skills. Everyone has a chance to be a brand worthy of remark.

Who understands this fundamental principle? The big companies do. They've come a long way in a short time: it was just over four years ago, April 2, 1993 to be precise, when Philip Morris cut the price of Marlboro cigarettes by 40 cents a pack. That was on a Friday. On Monday, the stock market value of packaged goods companies fell by $25 billion. Everybody agreed: brands were doomed.

Today brands are everything, and all kinds of products and services -- from accounting firms to sneaker makers to restaurants -- are figuring out how to transcend the narrow boundaries of their categories and become a brand surrounded by a Tommy Hilfiger-like buzz.

Who else understands it? Every single Web site sponsor. In fact, the Web makes the case for branding more directly than any packaged good or consumer product ever could. Here's what the Web says: Anyone can have a Web site. And today, because anyone can ... anyone does! So how do you know which sites are worth visiting, which sites to bookmark, which sites are worth going to more than once? The answer: branding. The sites you go back to are the sites you trust. They're the sites where the brand name tells you that the visit will be worth your time -- again and again. The brand is a promise of the value you'll receive.

The same holds true for that other killer app of the Net -- email. When everybody has email and anybody can send you email, how do you decide whose messages you're going to read and respond to first -- and whose you're going to send to the trash unread? The answer: personal branding. The name of the email sender is every bit as important a brand -- is a brand -- as the name of the Web site you visit. It's a promise of the value you'll receive for the time you spend reading the message.

Nobody understands branding better than professional services firms. Look at McKinsey or Arthur Andersen for a model of the new rules of branding at the company and personal level. Almost every professional services firm works with the same business model. They have almost no hard assets -- my guess is that most probably go so far as to rent or lease every tangible item they possibly can to keep from having to own anything. They have lots of soft assets -- more conventionally known as people, preferably smart, motivated, talented people. And they have huge revenues -- and astounding profits.

They also have a very clear culture of work and life. You're hired, you report to work, you join a team -- and you immediately start figuring out how to deliver value to the customer. Along the way, you learn stuff, develop your skills, hone your abilities, move from project to project. And if you're really smart, you figure out how to distinguish yourself from all the other very smart people walking around with $1,500 suits, high-powered laptops, and well-polished resumes. Along the way, if you're really smart, you figure out what it takes to create a distinctive role for yourself -- you create a message and a strategy to promote the brand called YOU.

Thanks to YOU, TOM Peters

Goodbye...my everything

Astazi nu sunt ironica, nici macar critica. Astazi a fost ziua aia in care realizezi ca tot ce credeai era adevarat si te gandesti inevitabil la cat de "fraiera" ai fost. Astazi a fost o zi ca celelalte. Astazi a fost ziua care stiu ca ma va face sa merg inainte mai pornita impotriva tuturor. Astazi a fost o zi care inevitabil mi-a adus aminte ca acum o luna cea mai buna prietena a mea si-a pierdut mama. Astazi a fost ziua in care mi-am dat seama de ce sunt in stare. Astazi mi-am recunoscut slabiciunile. Astazi a fost o zi ca multe altele, cu soare trist de septembrie. Astazi a fost una din ultimile zile din septembrie, una din ultimile zile ale unei prietene inainte sa devina mama si astazi...a fost ziua in care am spus...goodbye persoanei pe care o iubesc.

Ipocrizia curvei si sinceritatea prostituatei

Ca si cum evenimentele care s-au petrecut in ultima perioada pe scena politica autohtona nu ar fi fost de ajuns, Basescu uimeste din nou dovedind inca o data ca " marinarul" are initiativa si idei democratico-libertine. Scandalurile din educatie, accidentele feroviare, FNI si lipsa banilor pentru salarii si pensii nu se afla pe lista de prioritati a presedintelui care alaturi de o comisie de specialisti au gasit oportune aplicarea unor proiecte printre care legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare.
Bineinteles ca ambele propuneri au starnit fel si fel de reactii in randul politicienilor, vedetelor sau al oamenilor de rand. Scandalizati sau nu, asa un proiect de lege, initiat de o echipa de specialisti- vorba lui Mircea Badea, specialisti in ce?, nimeni nu ne precizeaza- si presedintele Basescu merita toata atentia noastra precum si o incercare de explicare a motivelor care au adus in prim plan acest fenomen.
In primul rand, prostitutia, indiferent de faptul ca se desfasoara pe strada, la coltul benzinariei sau in camera de hotel, chiar daca nu este legala, este practicata de foarte multe duduii, mai nou si domnii isi ofera serviciile sexuale in rubricile ziarelor la categoria "joburi" sectiunea " activitati sexuale". Este jobul pentru care pe siteurile de profil, sub anuntul de video chat se fac angajari zilnice iar oferta salariala pe luna cuprinde pe langa venitul pe care l-ar castiga un profesor intr-un an si bonusuri- probabil de performanta. Domnilor in domeniul asta nu s-a auzit de criza financiara? Se pare ca nu iar asta este numai bine pentru cei care vor sa-si desfasoare "profesia" part time sau full time nestingheriti. De ce? Pentru ca nimeni nu ii deranjeaza. Cate din prostituatele care au fost prinse de catre politisti au platit amenzile? Daca s-ar putea face un sondaj am ajunge la o concluzie apropiata de cea a domnilor specialisti ...si anume ca prostitutia in Romania este tacit legala si acceptata de catre stat. La asta s-a gandit si Basescu probabil. Adica daca tot aceasta meserie are atatia practicanti si este un job prosper si in perioadele de criza de ce sa nu o legalizam si cu ocazia asta castigam si noi. Noi care? Noi adica statul, adica politicienii care ne guverneaza.
Asa ca astazi aflam din paginile ziarelor cum se presupune ca va functiona afacerea sau buisnessul vorba americanului. Pentru fiecare activitate se va plati tva...si va trebui sa se elibereze bon fiscal. Bun. Dar cine va avea casa de marcat si cum vor fi denumite serviciile in detaliere de pe bon? Aceste aspecte minore, detalii nu au fost foarte bine conturate acum specialistii si-au unit eforturile doar asupra esentialului, aprobarea proiectului.
Ma intreb eu acum ce-o fi fost in mintea lui Basescu. Sau poate initativa asta vine din spiritul de politician. DE ce? Pentru ca la noi politicienii sunt cele mai mari curve dar in acelasi timp si prostituate.
Pentru a ma face inteleasa voi incerca sa surprind cateva diferente intre aceste doua aparent sinonime, care mai nou denumesc joburi.
Curva= este denumita persoana care duce o viață desfrânată,respectiv un om ipocrit, josnic. Curve sunt toti politicienii care ies la tv, in presa, vin in timpul campaniei electorale dupa voturi prin orase si sate promitand ca vor face si vor drege pentru binele romanilor. Curve sunt aceia care dupa ce au ajuns in functii ies si mint in continuare poporul, posteaza in pozitii de victime, ca ei au incercat sa faca tot posibil dar ca nu sunt bani pentru ca cei dinaintea lor au furat cu o nesimtire straina de ei. Curve sunt aceia care se fac ca impartasesc necazurile oamenilor de rand, ca fac pana si imposibilul pentru a-i ajuta cand de fapt ei fura in nestire, vand tot ce prind din tara asta pentru a le fi lor bine.
Prostituata= este denumita acea persoana care isi ofera serviciile sexuale contra unei renumeratii financiare. Adica care se vinde pentru bani. Din pacate politicienii se incadreaza si in aceasta tipologie. Pentru ca ei isi vand minciunile pentru a fi alesi , o data ce sunt in functii pentru a fura, si isi mai vand si libertatea de gandire, de exprimare pentru ca multi dintre ei "emigreaza" de la un partid la altul in functie de beneficiile pe care le-ar putea obtine.
Diferenta dintre a fi curva si a fi prostituata mi se pare una considerabila. Adica curva e impocrita, iti spune ca te iubeste, ca tot ce intreprinde e numai pentru binele tau, te induce in eroare si pozeaza in victima pentru a-si atinge scopul; pe cand prostituata orice intreprinde o face in schimbul unei sume de bani dinainte stabilite, nu te ia prin surprindere, nu disimuleaza ca ar fi altcineva.
La tv e mai nou plin de prostituate care pozeaza in curve. Aceste domnisoare care sunt asistente si care ocupa primele pagini ale ziarelor de barfe ne povestesc despre cum isi doresc ele sa devina actrite, jurnaliste, cum iubesc ceea ce fac- adica jobul lor de prezentatoare. Sunt prostituate , pentru ca primesc in schimbul afisarii silicoanelor, picioarelor, operatiilor estetice, prostiei, unicului neuron bani, adica un salariu. Astfel activitatea lor este legala, presteaza un job, primesc un salariu din care statul isi ia impozitul. In acelasi timp ele sunt si curve, pentru ca mint, pe telespectatori in legatura cu trecutul lor, mint despre viata amoroasa intotdeauna plina de peripetii, despre acei invidiosi care vor sa le faca rau si sa le distruga imaginea, isi mint probabil parintii si in mod sigur isi mint si inseala iubitul, sau mai bine spus sponsorul care a contribuit la ascensiunea lor si a finantat operatiile estetice.
Si uite asa aparand zi de zi la tv, in ziare aceste domnisoare care au devenit vedete, acesti politicieni care au ajuns sa ne conduca, in special tinerii se lasa influentati si aplica modelul lor. Astfel ca e "firesc" sa vezi, pe strada un domn "respectabil" imbracat dupa ultimile tendinte D&G sau Armani, care se plimba in masina de firma si care se ocupa cu afaceri dupa ce s-a intors in tara de prin Italia, Spania unde a fost la "lucru". El e acum manager, niciodata nu se precizeaza la ce institutie/firma sau se ocupa de politica si asa a ajuns intr-o pozitie importanta intr-o institutie a statului. In dreapta lui e o domnisoara intotdeauna bronzata, cu parul sclipitor care cel mai probabil vrea sa fie actrita, prezentatoare tv sau cantareata insa deocamdata sta cuminte in hainele-i de fitze langa partenerul sau, exercitand profesia de " asistenta personala" care probabil va conta ca experienta in cariera viitoare.
Viitorul in Romania suna bine...insa eu am ramas cu o nelamurire. Domnule Basescu,"activitatile politicienilor" cand vor fi legalizate in Romania? Sau domnii politicieni sunt scutiti de Tva?

CFR sau povestea scartaitului de sinelor

Astazi m-am gandit mult la ceea ce urmeaza sa fac in viata profesionala, de altfel...ma gandesc incontinuu de cateva saptamani. Si cum accidentele care s-au intamplat ieri in tara cu cele doua trenuri au tinut paginile ziarelor astazi imi permit sa ma gandesc la o persoana pe care o cunosc foarte bine si care a lucrat la CFR.
A " lucrat" e un simplu mod de a spune. De fapt persoana asta si-a dedicat toata ambitia, rabdarea, priceperea si tineretea- pentru ca a cunoscut pentru prima data munca pe caile ferate la 16 ani- pentru a deveni cat mai bun in meseria sa sau profesia cum ati dori sa o numiti- cea de electromecanic. A urmat toate stagiile de pregatire, de perfectionare, a descoperit mecanismele trenurilor si a lucrat timp de 34 de ani, 5 zile pe saptamana de la 5 dimineata. Adica omul acesta se trezea in fiecare zi la 4 dimineata, pentru ca la 5, fie ca era vara sau iarna, ploaie sau ninsoare sa fie in gara, pe pozitii, pentru a asigura buna desfasurare a traficului pe sine, precum si siguranta calatorilor. Erau vremurile lui Ceausescu si trenul era principalul mijloc de deplasare intre localitati. Un om pasionat de ceea ce facea, care nu riposta niciodata chiar daca era chemat pentru interventii din timpul liber.
In fata sinelor a petrecut 34 de ani si bineinteles tot acolo si-a cunoscut si cei mai buni prieteni. Acum 10 ani, cel mai bun sfatuitor,mai mult decat un prieten,un frate...a murit sub privirile sale. Un moment de neatentie si o alunecare...a murit calcat de un tren...trupul lui s-a facut bucati in fata statiei CFR sub privirile inghetate ale calatorilor de pe peron si a celui mai bun amic care nu a putut sa faca nimic pentru a-l salva. A fost un moment greu...pentru acest om...insa a continuat sa-si faca treaba ca si pana acum...fara comentarii, fara greve, fara proteste...insa mai tacut ca inainte...ii lipsea salutul din fiecare dimineata a prietenului si colegului sau.
Acum 5 ani, inainte sa implineasca omul 50 de ani, l-au chemat superiorii si l-au anuntat ca trebuie sa-l dea afara. E prea batran pentru a lucra( pentru ca la 52 de ani cei din CFR se pensioneaza) si ar fi mai bine sa iasa anticipat la pensie. Nu mai au nevoie de oameni ca el, fara studii superioare, acum CFR vrea sa se reinventeze, sa aduca numai profesionisti de aceea au decis sa angajeze ingineri cu studii superioare pe care sa-i initieze in "tainele trenurilor". Degeaba a protestat omul nostru, ca are copii care merg acum la facultate, ca e prea tanar sa iasa la pensie, ca pensia va fi prea mica si nu va avea cu ce sa ajute copiii. Decizia oficialilor nu a putut fi contestata.
Si uite asa a iesit omul nostru la pensie, dupa ce a petrecut 34 de ani, aproape zi de zi, facand ceea ce ii placea si ii dadea sadisfactie. Ia facut statul roman o pensie de 350 Ron, la vremea aceea 3mil si 500 mii. Adica 20% din salariul lui. Si cum vremurile au fost din ce in ce mai grele, omul a fost nevoit sa se apuce de alte joburi dupa ce o viata s-a dedicat pasiunii sale.
Povestea asta nu e intamplatoare. Poate fi povestea tuturor celor care au crezut si au profesat intr-o meserie cu responsabilitate, din pasiune si care au fost pusi pe liber nedrept. E povestea a sute, mii de romani care au trecut prin asa ceva dupa o viata de munca. Au fost folositi de societate si aruncati la gunoi. E si povestea tinerilor din ziua de astazi, a noastra, intr-o societate care nu ne ofera sansa la nici un fel de viitor. Nu ne ofera sansa nici macar la munca.
Si te mai uiti la tv si vezi cu indignare cum iese ministrul transporturilor, acest Berceanu, care se pare este singurul "competent" pentru a conduce acest minister si dandu-si ochii peste cap in sacoul de 5 000 de euro incearca sa explice jurnalistilor ca pentru ce s-a intamplat langa Cluj si Dolj...au fost de vina niste ceferisti. Cum e posibil asa ceva? Adica cine crede asa ceva? Au descoperit ei ca suruburile de la caile de sine ferata au fost scoase. Cine a descoperit? Domunul ministrul Berceanu? Sau domnul Boc? care promite in fiecare zi cate o autostrada. Sau domnul Basescu care a "reinventat" CFR-ul. Cum se poate domnilor politicieni ca un ceferist-sau mai multi- sa desfaca suruburile in aceeasi zi fara ca nici un responsabil de la siguranta circulatiei sa nu stie, in doua locatii pe unde era ruta unor trenuri importante sub aspectul transportului de calatori/combustibil? Cum domnilor?...doar CFRul este o institutie in care lucreaza numai profesionalisti, numai cei care au studii superioare temenice.

P.S Omul de care am povestit e tatal meu, pe care il iubesc si il admir pentru munca pe care a facut-o si pentru pasiunea si daruirea pentru trenuri.

Mandria de a fi cetatean in tara lui Base'

M-am uitat aseara la Sinteza zilei din intamplare si am ascultat muta de uimire o fata de 11 ani, o romanca care ne reprezinta tara, castigand concurs dupa concurs la festivalurile de gen si de care la noi in tara nimeni nu prea stie nimic. In schimb toti stim cine e Sexy Braileanca, Nickita, Bianca lui Bote, Ricky Martin ex-sofer, Moni Columbeanu. Am motive sa fiu mandra ca sunt romanca? NU...eu nu am ales sa ma nasc aici iar statul( forma organizationala menita sa apere interesele cetatenilor sai) nu-mi ofera nimic, nici macar posibilitatea de a realiza ceva, de a demonstra ca tinerii valoreaza si ca au " cu ce".

http://www.youtube.com/watch?v=5Kxp1nzQTbc

Everything happenes for a reason

Acesta este lucrul pe care toata lumea il spune atunci cand se intampla ceva. Ei bine, eu nu cred asta. Cred ca facem greseli...destul de multe ...si ca ceea ce ni se intampla ne-o facem cu mana nostra si prin urmare se numeste lucru manual si trebuie sa acceptam si sa primim ceea ce meritam.
Totul din jur e guvernat de aparente...si in principiu prima impresie pe care ti-o faci despre o persoana e falsa...ca zambetul pe care-l afiseaza cel de langa tine, prieten sau doar cunoscut atunci cand vrea sa-ti ceara o favoare. De la aspectele legate de vestimentatie cele mai multe persoane raman ancorate in zona ...cum arata fizic o persoana...si nu ce e persoana respectiva, ce gandeste...cum e ca om.
Trebuie sa marturisesc ca nu-s revoltata pe aceasta teorie a falsului...sunt doar dezamagita...pentru ca in cei 23 de ani ai mei..m-am inselat, cu minuscule exceptii, in privinta tuturor persoanelor pe care le-am cunoscut cu o imprejurare sau alta. Mai exact, acele persoane m-au dezamagit. Si tocmai cand credeam altceva..am cunoscut o persoana care m-a impresionat pentru ceea ce era..ca om si ca profesionist..si mi-a placut ca aveam cateva idei ...comune. Credeam ca as putea sa cunosc omnul asta, ca as putea sa am incredere in el. Si din nou...m-am inselat...mi-am format o impresie abinitio gresita scotandu-l din sfera celor care nu sunt intersati de artificial...

When you break up

When you break up


Don't ask for the gifts back. Its so mean. Can you still remember the happiness you felt when you gave that presents to him? If you ask them back you will not remain even with this. You will not have even the memories. Now, maybe you want him death. And you want to die also. You think of hundreds of ways to heart him. But nothing seems good enough to fulfil your hate. To cause pain to the person that you once loved so much is like drinking cabbage pickle in the desert.

To act with pride seems to be the only way. Its spirit on open wound. It burns and cleans. Don't tell to your friends your story. They love you unconditionaly and they will speak bad about him just to make you fell better. But they weren't in your bed when he made you shake by only one touch. They weren't there when he was licking your wounds made by the wars and battles of every day. They weren't in the house of your soul. What is then the purpose of resorting to them?

You are alone with your pain and if you want to get out you have to breath deep and dip in it until it ends. You have to love him until your love turns into water and gets out of you.

Love him though he isn't there. It will be like you go and throw yourself crazy into a wall. Hundred of times. The wall will break your bones and your skin, will tear to pieces your cloths till you lose power and give up in the dust. You will fall asleep deep and when you'll wake up everything will seem to you like a nightmare and you'll try to remember it again. The morning sun will not give you time and you'll forget. Every day that will pass you'll try to forget...Cure yourself alone! This is what you can do for yourself.

After all, the higher it will be the wall you build around you, the better will be the one that will jump it. In your case- other person. Open to whom you feel you have to.

After a while it will came a him, crazy enough and as lonely as you and will climb the wall. Till the top. And will find you there in the yard , doing anything, and will see how you stay there, without thinking you'll be found. And that day will be the day of a new biginning.

Because of so much quiteness you will have forgot to speak, because of so much silence you will have forgot to hear, because of so much boredom you will have forgot to laugh and because of so much lonelyness you will have forgot that you are alone and that this may end. From the top of the wall he will smile to you and get down in your yard to teach you everything that you have forgot. Only one thing he won't teach you: that after a while you will suffer again and that the pain will come back, but i think this is written to happen' to us on this lands that we sow and gather from once a year.

I'm a Dutchman if we need someone to suffer in order to heal ourselves afterwards!

Nothing else

Everything changes..we learn this from the first days of leaving...and we face this as often as we can tell it. When I started writing on this blog I was sad...that is most of the time the reason that we begin to write...And now I m alone...and maybe sad..but not the same kind of saddnes...I m dissapointed because I thought I gave my trust and my love to a wonderful person...and I was wrong...or things changed...or they where never the way i believed...

When you have to face the truth

Its hard to face the truth even if you always knew it and sometimes you've tryed to put youself in the situation of the things that you're afraid of becoming true. Last night I've realised that the lie I've tryed to keep in my mind for the past months and days has to end...so I stop doing myself harm..and the people around me.
Its not enough to love somebody with all your heart to be happy...and its not enough for him to love you...it all depends on 'how much' the other wants to be with you and fight for your smile. To see the smile of the person you love its the best gift you can recieve...and you can't buy it with anything.
I've been trough some hard moments lately...and I put it all on the lack of luck that I've always have and on the fact that the people around me, that I've always tried to help...now, turned their back on me...I trought till some days ago that things will be better...and that if I wish something and someone so much, it may come true...but I've realised once you go 2 different ways...that the distance on the road can't be made smaller with anything...that it becomes bigger and bigger every day...and every night...till the one you wished to fall asleep with every night doesn't even dream at your smile anymore...because he find another one...And that is the End of something...that you thought it was a love ...as a little child and you watched it become big...and took care of it.

The empty streets....

I remember that some years ago i got at a poem contest a book signed by a nice poet and journalist Radu Herjeu. He wrote me on the first page: "To Olivia, a life full of crossroads". What he wanted to tell me? I didn't understood...
I always liked to spend quality time with friends ...but also i like to spend time by myself...to think, write or just doing nothing...I like to go alone shopping...i think its the best way to find what are you looking for...because none can distract your attention or hurry you. I like to think of myself as a different person than the ones around me...not better...just different.
I don t know why i began to write about myself tonight...mybe because i m trying to make the courage to leave ....Where? Good question...The answer: I don t know.
Untill 1 hour ago i thought that my feelings weren t wrong and that i don t depend on a decision over a thing. I always thought is a bad thing to depend on something. But now...now i m tired....I m tired to hear everytime the same lines...to thibk at the same things...if the shop closes. I m tired of being stressed everyday and asking myself what shoud i do if the shop closes. And how i ended here? To depend on this? I don t realy know now...but looking behind , 1 hour ago... i thought ...even i never heared it that he loves me...and that we are going to be together even if the shop closes.
Why i believed that? Because i gave everything to this relationship. I was 100% and i did this because i thought he cares also...that i m not just ...while i m here. But i guess i was wrong. With the simple calm of a man that i have loved almost 2 years that is telling me..if this thing happens...i leave this city...And me???
It s night and the streets are empty now. You can drive a car in the black fresh air of the night without none realising where your headed... Its empty my soul also...because i wasn t good enough, beautiful enough to be loved ....by the only man i wished i were

HAPPILY NEVER AFTER

I wish i could instantly write a love poem to describe my lovely boyfriend...as, i'm not so good these days at poetry, i choose to photograph him everyday with my eyes and save those shots in my heart and let the world know how much i love him...


I meant to strat writing these lines long ago...but i always hesitated...thinking how i would feel reading...in time these words...and remembering everything.
I'm sad tonight like i have been lately because things happen' arround me and i can't do anything to stop them...to turn them into good things. Dragutelul meu...i waited so much to meet you...i didn't knew it will be you exactly the person i was wating here..in cluj...but i realised that in time. I fall inlove with your smile...althought i hated it at the beginning ...and thought you are un-attractive...the night when we when out and you took me to the coffe-shop in sigma.You were talking, and probably trying to impress me...but i coludn't understand what you were saying..i was just looking ...you had something, i colundn't say what ...but i liked it. As we keep on meeting i began to know you...and i discovered a wonderful person. I knew back then you weren't allowed for me..you were taken. I spend the hollidays that time trying to convince myself i shouldn't see you anymore..in other way than just friend...or acquaintance, and went partying every nite, met guys, girls, drunk a lot, got kissed with different guys to see and to prove to myself i don't care. But the harder i tried to lay to myself...the less i began to believe in my lay.
After we meet again...i couln't see you so unhappy...so sad...and i tried to do everything i could to help you pass the situation...and to respect your decisions. It was hard for me...to know i made love with you and you were thinking at the other. Then i decided to leave your life...i looked for another job...i said to myself i will have everything ready untill you come back from your Eastern vacantion in Greece. But you send me messages...and everyday that passed and you were there i missed you so much...i got butterfiles in my stomac thinking of you coming back...i remembered how good i felt when we went to Iasi and we stayed there..without none knowing us...i could fell your hand in mine...i could fell your breath in the mornings...and you came back...and i was so happy...and you made me yours in a way that none did...and never will.
I had greath moments...greath vacantion in greece...greath breakfasts in the bed that served as table, greath coffees, greath gifts. I had the best birthday in my life...just because i was with you...in your arms. I had greath moments...best of all...I learned a lot about myself, about love and relationship...and i learned how to love. I descovered myself and you....you that are everything i ever wished in a man...in the man that will stand next to me.
I believe we can only find true love once in a life...that ridiculous, uttter, romantic and passionate love. I found it...and i enjoyed it for a while. I tried to protect it...to make it grow...but not everything depended on me. You may say time heals everything, time will help you forget, time will bring other love or other emotions, time will give you that chance to meet other greath guys.But guess what? I don't want time to pass, i don't need it to help me do anything, i don't and i will not want to replace anything....cause my dragutel is unique, he was ....the one for me....eventhought i wasn't for him.
I promissed to myself i will go one day alone for a vacantion in greece. I want to discover as much as i will have the chance that country...to visit places and to believe that he once was there. Maybe one day he will understand how much i loved him...maybe not...maybe we will meet someday...somehow....but i know i will always keep his face in my heart.
I wish one day he will love someone the way i love him...and that person will love him back the same way...i wish he will be as happy as he deserves...

...the end

I always imagined the end in a tragic way..like i will feel pain or like i coludn't find the strenght to breath by my self again...but today when it happened i didn't knew how to react...what to say...i was to be furious, upset...but i was just wordless and empty...i felt a sensation of emptyness. I saw the pictures that he probably forgot to delete and when he told some friend of him send him those i knew he was telling me a lie...i could see it in his eyes...they were emply of sense, of everything. Then was the end. The end of a love i protected so much and i gave up almost everything for it. The end of the good me...the end of everything i built and the end of my feelings...that i raised them like a little child. My memories? I left them beside, now i don't need them anymore...because everything is gone...a year and a half? that zero now...is the end...