Tu "cat de credincios" esti?

Azi dimineata am asistat la o "discutie" intre 2 colegi despre post si religie. Fiecare dintre ei afirmau ca merg la biserica...nu des...insa intotdeauna se spovedesc, postesc si se impartasesc in postul Craciunului si a Pastelui. Discutia asta m-a dus cu gandul la vesnicile intrebari pe care le am despre religie.
Oare de ce majoritatea oamenilor simt nevoia sa faca publica credinta lor? Sa epateze prin faptul ca, vai, am tinut post 2 saptamani...sau am fost la nu stiu ce hram al Bisericii...sau am dat banii nush carei Biserici. Oare exprimand in fata celorlalti actiunile acestea incercam sa ne convingem pe noi...ca intr-adevar suntem buni crestini? De ce simtim nevoia de confirmare a celorlalti?
Ori credinta este o valoare a fiecaruia dintre noi, ceea ce difera sunt formele ei de manifestare. Eu nu cred ca a crede in Dumnezeu inseamna sa mergi in fiecare duminica la Biserica, sa asculti slujba timp de 3 -4 ore dupa care sa pleci...."agatand credinta in cui" pana urmatoarea duminica cand revii. Eu nu cred ca X este mai credincios decat Y daca merge la nu stiu ce sarbatori, hramuri bisericesti, moaste, sta la rand 20 de ore, vorbind tare cu "vecinii" de rand, luandu-si "gustarea" atent preparata de acasa- pentru ca X este deja familiarizat cu asemenea perioade de asteptare pana va veni randul sa se inchine in Biserica- a carui ambalaj il arunca neglijent in spatele lui atunci cand bineinteles considera ca nimeni nu-l observa. Nu cred ca ce am vazut cu totii la tv ultima oara la sarbatoarea SF.Parascheva, cand mii de oameni s-au impins, s-au calcat in picioare pentru a prinde rand mai in fata, s-au imbulzit nepasandu-le de cei din jur care asteptau si ei, ignorand faptul ca unor persoane mai in varsta li s-a facut rau, este credinta.
Credinta o avem in fiecare zi cu noi...in noi. Credinta este sa-i ajuti si sa-i iubesti pe cei din jurul tau...ca pe tine insuti. Credinta e sa te gandesti inainte sa faci un lucru negativ...si sa te pui in situatia celor asupra carora pot aparea consecinte. Credinta nu e "doar" in Biserica duminica, credinta nu e "part-time" cand mergi la Biserica iar cand ai plecat de acolo ai uitat de ea, credinta nu e o "datorie" pe care trebuie sa o indeplinesti...si cu care sa te falesti in fata celorlalti...ea e in tine mereu...si inseamna sa ai sufletul deschis si sa te ghidezi mereu spre lucruri bune si pozitive.
Miercuri am aflat ca a murit o persoana importanta la un moment dat in viata mea...si pe care desi nu am ajuns sa o cunosc foarte bine...am indragit-o mult. Sper ca acum si-a gasit linistea si se odihneste in pace!

Ce se intampla?

Prima dimineata dupa cateva saptamani cand a lipsit soarele...m-am trezit trista.
7:45 dim...iesind din bloc, trec pe langa containerele din cartier sa aruc gunoiul inainte sa plec la munca. Destul de dimineata, rece afara...si totusi in gangul in care se arunca deseurile...era agitatie....3-4 oameni cautau in pungile de gunoi proaspat aduse.
5 minute mai tarziu...pe strada paralela cu bulevardul pe care stau eu..trec pe langa alt gang cu containere. Si acolo..nu pot sa nu observ...cativa batranei cautau de zor in sacii cu gunoi. Judecand dupa aspectul celor care cautau in tomberoane acele persoane nu erau, asa cum ne gandim ghidati dupa prejudecati, aurolaci, alcoolici, oameni ai strazi....ci oameni ajunsi probabil la varsta pensiei care incearca disperati sa supravietuiasca.
Ori ce mi se pare mie dureros...e indiferenta noastra, a celorlalti...care trecem cu vederea faptul ca asistam zi de zi la astfel de scene. Cat de inumani suntem daca un asemenea peisaj ni se pare firesc?

Orasul in vis

Weekendul care tocmai a trecut am fost acasa, la ai mei. " Acasa" e un cuvant prea mare, cel putin acest cuvant alaturat orasului Botosani..unde locuiesc parintii mei...nu-mi confera mie senzatia de a fi "acasa".
Vineri seara cand am ajuns, orasul mi s-a parut mai trist si mai gri decat de obicei. Strazile in centru sunt din nou sparte, masinile care gonesc pe acolo ridica un nor de praf continuu, in mijlocul centrului vechi istoric troneaza cladirile vechi in ruina. Mai jos cum mergi spre Calea Nationala, se ridica de vreo 3 ani o cladire mare, pe care scrie ca va fi un fel de centru comercial, insa deocamdata e o cladire la care se lucreaza cu incetinitorul...si care probabil nu va fi gata nici in urmatorii 5 ani. Cum mergi in sus spre Gara, alte drumuri stricate, mult praf, blocuri pline de igrasie pe fatadele care dau spre strada, tramvaie de 100 de ani, a caror tabla ai impresia ca va cadea jos la fiecare miscare brusca sau schimbare de directie. Langa ceva biserica, un fost complex comercial en-gros aproape daramat, intregeste peisajul dezolant.
Vis-a-vis de gara strajuieste mare cea mai noua "realizare" a municipalitatilor, hipermarketul Kaufland si langa, complexul cu doar 4 magazine functionabile Family. Acolo plin de lume...aflata in weekend la cumparaturi..sau doar la cascat gura ca doar e mai singurul loc din oras unde lumea isi mai poate "clati ochii". Cum iesi din oras inspre Dorohoi e jale... privelistea m-a facut sa ma gandesc la un oras distrus, pustiu, cenusiu.
Ciudat..ori acest oras e acelasi cu locul unde am copilarit...unde mi-a facut primii prieteni, am inceput liceul..si care pe vremea aceea imi era tare drag. Atunci imi parea cel mai frumos si interesant loc de pe pamant. In fiecare zi colindam strazile in lung si in lat, ieseam in parc cand reuseam sa chiulim de la ore, iar weekendurile erau "rezervate" cluburilor, pe care le luam cu asalt impreuna cu "gasca mea de fete vesele". Vazut din interior...mi se parea un loc fantastic...si eu ma simteam parte a lui, imi placea aerul lui de orasel mic in care toata lumea se stia cu toata lumea...si in care parea ca lucrurile noi nu au un impact asa mare asupra oamenilor.
Acum...8 ani mai tarziu...acelasi oras mi se pare de o tristete fara margini...nimic nu mai e ca atunci cand stateam acolo...pana si oamenii pe strada merg agale, privesc doar in jos si sunt mereu posomarati.

Oare asa a fost orasul asta tot timpul..si eu nu am observat?
Despre oraselul copilariei...pe care un profesor il numea..." un sat electrificat" am scris cateva randuri in cenaclul ClubArt...acum vreo 9 ani


Orasul in vis

...lumea-i nepereche.
Doar o singura pasare peste mireasca vantului
Si auzi singuratatea iubirii-
Primitor ca pentru uitarea tacerii
un suspin, mai mult decat plansul
de Magdalena, atinge izvorul.
Un ceas plin de-a noastra istovire,
Soarbe clei din muguri de mesteacan
iar aproape,zgomotul sparge in ape orasul.
Curand...vom cunoaste linistea si nebunia tuturor lucrurilor.


* Totusi ma bucur ca am ajuns acasa pentru 2 zile. Ma bucur ca am putut sa-i vad pe ai mei, pe bunicul, pe cativa amici si cunostinte. Va pup si va iubesc pe toti:)

Old fashion..vs infashion

Astazi am trecut printr-o situatie absolut jenanta..cel putin asa am perceput-o eu. Ma aflam intr-un autobuz iar la una dintre statii s-a urcat o batranica...tragandu-si sufletul dupa efortul depus dupa ce s-a urcat in mijlocul de transport in comun...s-a oprit pentru o clipa cautand cu privirea un loc liber...insa spre ghinionul ei mai toate erau ocupate. Suma varstelor celor care ocupau locurile din prima parte a autobuzului trecea poate putin peste varsta inaintata a doamnei, insa nici un tanar plictisit nu s-a gandit sa se ridice pentru a ceda locul. Ca si cum intuia faptul ca nici un tanar nu ii va ceda locul...batrana resemnata s-a sprijinit de un stalp incercand sa-si mentina echilibrul.
Am asistat la aceasta scena...si ma simteam penibil. M-am ridicat si am rugat-o pe batrana sa stea jos. Rusinata mi-a spus ca nu e nevoie...pentru ca peste cateva statii va cobori. Am insistant si in cele din urma...batranica s-a asezat pe scaun. Am coborat la statia urmatoare..si pana acasa in aerul cald de toamna mi-a tot venit in minte scena din autobuz. De ce nimeni nu s-a ridicat pentru a-si ceda locul? A observat cineva din autobuz ca aceasta femeie avea nevoie de un scaun?
Gandindu-ma la acesta situatie...am ajuns la concluzia ca in lumea de astazi...in secolul XX este un lucru old fashion sa cedezi cuiva locul in autobuz...este old fashion sa spui un " saru'mana" parintilor, sa cedezi locul tau unei persoane care are nevoie atunci cand stai la un rand, sa-ti tii prietena de mana pe strada, sa te plimbi in ploaie, sa-i aduci flori persoanei pe care o iubesti, sa-i scrii o scrisoare...sa-i spui te iubesc...sau ca e frumoasa.
Acum totul e full speed...toti sunt preocupati sa rezolve cat mai repede orice problema, sa ajunga cat mai repede la destinatia la care au treaba, sa faca cat mai repede bani, sa "vrajeasca" cat mai repede o gagica tare, sa o duca acasa la el...si dupa 1 seara sa treaca la urmatoarea... Siteurile de socializare promoveaza treaba asta... la un click distanta ii vezi pozele, afli informatiile de baza despre ea..si poti sa-i dai un mesaj in care ii spui ca e sexy si ca vrei sa o intalnesti. Sansele ca ea, a carei poza de profil facuta in oglinda unui club de fite, cu parul aranjat si rujul fuscia pe buze,sa-ti accepte propunerile sunt foarte ridicate.
De cand a fi romantic a devenit old fashion? de cand trebuie sa-ti fie rusine daca asculti piese din anii 80 si nu parazitii cand esti in masina? De cand a fi tanar = infashion cu orice pret.
Eu astazi vreau sa fiu old fashion si nu imi este rusine de asta. Tu ce zici?

P.S Astazi e ziua fratelui meu mai mare, ziua unui prieten drag care mi-a fost alaturi in adolescenta..si ziua unei persoane deosebite pentru mine, datorita careia am invatat foarte multe lucruri. La multi ani! si sa aveti parte de lucruri frumoase:)