joi, 11 februarie 2010

Things you carry in your mind




posted by D. Bucurenci






"" Mailurile astea au construit o punte deasupra prapastiei dintre noi, care se masura in ani neobisnuiti de multi si in distante mult prea greu de parcurs. La inxeput nu parea sa ne uneasca decat o pasiune comuna. Apoi am calatorit pe puntea asta, fiecare in viata celuilalt si am descoperit cat de asemanatori eram in ciuda tuturor lucrurilor care pareau sa ne desparta.Daca e adevarat ca iubim mereu in celalalt felul in care el ne reflecta si ne lasa sa ne privim, atunci mesajele noastre erau sclipiri electronice ale acestor reflectii indragostite.


O vazusem abia de doua ori in viata. Eram din lumi diferite, din orase diferite, din vieti neasemanatoare. I-am scris intr-o doara dupa prima intalnire. NU mi-a raspuns, dar cand ne-am revazut m-a intrebat: "De ce nu-mi mai scrii?". Asa a inceput. In lunile care au urmat intamplarile din viata mea au capatat o captuseala literara-ii povesteam toate nimicurile, toate pataniile de la birou, tot ce faceam cand nu ma gandeam la ea. Cand nu mai aveam ce sa-i povestesc scoteam de la naftalina un vis sau o amintire din copilarie. Ea imi scria stari, crampeie, fantasme,muzica.

Cand a venit in tara am dus-o la Castelul contilor Banffy de la Bontida...Intre zidurile inca planse ale cladirii principale, in ceea ce fusese candva un somptuos salon de primiri, a scos aparatul foto, mi-a spus- ramai asa- si mi-a facut cateva poze. Cand mi le-a trimis cateva zile mai tarziu era deja pe alt continent. Tehnic vorbind, fotografiile nu erau nici macar bune. Erau acceptabile. Dar, cand am deschis fisierele, am ramas cu gura cascata: barbatul care ma privea din ele era cel care-mi dorisem de multa vreme sa devin. Quasi-necunoscuta care-mi luase mintile imi sterpelise la plecare si identitatea. Imi lasase una de schimb, mai coapta si mai trainica decat cea veche, dar inca atat de noua incat aproape ca ma rusinam de fiecare data cand priveam fotografiile acelea.

Am zburat o vreme dupa ea si mi s-a parut ca am tinut-o dupa mine. Dar n-a fost decat iluzia manuitorului de zmee. Acolo sus nu decide nimeni altcineva decat vantul. A coborat cateva clipe, cele mai frumoase de pana acum din viata mea, apoi s-a inaltat la loc, in bataia soarelui...

Cand mailurile si telefoanele au inceput sa se rareasca, s-a intamplat nenorocirea- hardul calc meu, pe care-l credeam indestructibil, a crapat. Am suferit ca un caine, mi se parea ca pierdusem ani buni de proiecte, mailuri, contacte, fotografii. Pana la urma, pe unele le-am mai gasit prin niste back-up-uri pe care le facusem cu aproape un an in urma. Dar mailurile schimbate cu ea si acele fotografii nu le-am mai gasit niciodata. Am vrut sa i le cer pe loc. NU stiu de ce am amanat. Cand mi-a scris panicata peste cateva luni, un mesaj in care-mi povestea ca isi uitase laptopul in avion, am stiut ca nu-l va mai recupera. Ca asa trebuia sa se termine.

De atunci au mai trecut cateva zile...care vor deveni ani...""

Tu cat timp ai pastrat mesajele pe care vi le trimiteati la inceput??

duminică, 7 februarie 2010

De ce suntem influentabili?








Nu am mai postat de ceva vreme...desi in repetate randuri mi-am propus acest lucru. Insa in ultima vreme am reflectat asupra imaginii pe care ne-o construim despre o persoana. De cele mai multe ori atunci cand vedem pentru prima data pe cineva ne facem o parere...catalogam acea persoana....ii dam o eticheta. X este increzut, Y este pitipoanca, Z e fraier. Ulterior, fara sa ne dam seama parca, orice ne-ar spune sau am observa referitor la acea persoana contureaza mai mult aceasta parere pe care ne-am facut-o.
De ce judecam dupa aparente? Probabil pentru ca este tentant sa-ti dai cu parerea si fiecare dintre noi crede ca are dreptate. Omul in general se considera grozav...el este cel mai bun...iar rareori cand intra in contact cu cineva mai bun decat el...dintr-un punct sau altul de vedere recunoaste acest lucru. Tot timpul va incerca sa scoata in fata aspectele mai putin ok ale persoanei respective, il va barfi, il va descrie si celorlalti asa cum crede el. Ar fi interesant sa putem recunoaste ca X este mai bun decat noi, ca Y este mai inteligent, Z mai frumos. De ce ne incapatanam sa ne facem o prima impresie si sa o consideram ca realitate? De ce nu stim sa ne apreciem pe noi si pe cei din jur? De ce trebuie sa ne luam dupa altii si nu dupa noi? De ce nimeni nu e mai bun ca noi? De ce parintii ne mint de mici ca suntem cei mai grozavi desi nu e adevarat? De ce suntem influentabili? De ce nu ne place competitia si nu incercam sa-l depasim pe cel care e mai bun ca noi prin merite?
Sunt intrebari la care sunt convinsa ca v-ati gandit macar o data. Cand? De obicei prea tarziu....de obicei dupa ce am constientizat ca ne-am comportat aiurea cu o persoana care nu merita, ca am facut un rau sau ca am gresit. De obicei e prea tarziu...pentru a reevalua lucrurile in aceste situatii.

miercuri, 3 februarie 2010

Back to basic




Nu am mai postat de ceva timp...aproape 2 luni. Multe lucruri s-au schimbat...am cunoscut oameni noi....locuri noi...but my love hasn't changed.

Mai multe lucruri maine...acum ma lupt cu raceala:(