2011, ziua 2, ora 18:53. Acesta este ora care apare acum in coltul din dreapta al monitorului laptopului meu. Un nou an...care abia acum incepe. La miezul noptii, la cumpana dintre ani..fiecare dintre noi atunci cand am vazut artificiile, am deschis sampania, am spus La multi ani si i-am sarutat pe cei dragi ne-am gandit inevitabil la ceea ce dorim sa realizam in 2011. Se spune ca asa cum esti in seara de revelion asa vei fi tot anul...de aceea toti am incercat sa fim optimisti, veseli, inconjurati de persoane dragi.
Cu zile inainte de trecerea in noul an am devenit melancolica gandindu-ma ca a mai trecut inca un an din viata, analizand ce am realizat in 2010, ce am pierdut si incercand sa definesc dorintele si planurile pentru 2011. Anul acesta implinesc 25 de ani...o viata de om. Privind inapoi atunci cand eram mica imi imaginam in zeci de feluri viata la 25 de ani. De atunci ..au trecut multi ani....vreo 20..si fiecare an a trecut cu experientele sale, cu oamenii care au intrat sau plecat din viata mea, cu locuri in care am poposit, care le-am vizitat, care le-am abandonat. Mii de amintiri ascunse in casuta creierului ...insa privind retrospectiv fiecare an a ramas intiparit in memoria mea prin evenimentul petrecut care m-a marcat cel mai mult.
1986- luna august, ziua 16--- Am venit pe lume...OliviaMaria
1987-
1988-
1989-3 ani...si am plecat sa stau la bunici in Darabani..inceputul celei mai frumoase copilarii
1990-
1991-
1992-
1993-
1994-
1995-
1996-
1997-
1998-Inceput de gimnaziu...clasa a 5a...Scoala Nr.13 Botosani
1999-
2000-
2001-Am inceput liceul...Colegiul National Mihai Eminescu
2002-
2003-Mi-am pierdut bunicii din partea tatalui...
2004-
2005- Mult asteptatul moment...plecarea la facultate. Cluj Napoca...anul I Facultatea de Jurnalism.
2006-Primul loc de munca...
2007-Am obtinut jobul pe care mi-l doream atunci...si am cunoscut ce era atunci "love of my life". Aprilie, 2007...cea mai importanta persoana din viata mea m-a parasit...
2008-Am terminat Facultatea...:)
2009-Am plecat din Cluj...o viata perfecta s-a ruinat.
2010-M-am mutat in Iasi...new city, new life...new job...many responsabilities.
2011-Surpriza: M-am intors in Cluj. Noul job, new life, new people
duminică, 2 ianuarie 2011
luni, 20 decembrie 2010
vineri, 17 decembrie 2010
Raspuns + o recomandare
M-am tot gandit ce ma face pe mine fericita...si nu am gasit drept raspuns la aceasta intrebare un lucru anume pe care sa pot sa-l definesc. De exemplu ieri am avut parte de o seara placuta...in compania unor oameni care desi nu-i cunosteam mi-au devenit dragi pentru ca sunt niste oameni pasionati de ceea ce fac si isi respecta cuvantul dat. Ma mai face fericita sa beau o cafea in compania unui prieten drag, sa-mi revad familia, sa ofer cadouri celor pe care ii iubesc, sa ma plimb pe strada de mana cu persoana pe care o iubesc, sa calatoresc, sadisfactia ca am realizat ceva...ca sunt apreciata pentru munca mea. Fericirea e compusa din detalii...din lucruri mici..si avem parte de ea in fiecare zi fara chiar ca noi sa ne dam seama.
Aseara am fost la teatru. S-a jucat o piesa de care eram tare curioasa cum a iesit. Ce m-a surprins..pe langa sincronizarea perfecta intre actorii care au dat viata celor 2 personaje ale piesei...un tanar arogant, nestiutor, mandru de el reprezentand lumea de astazi...si un om trecut prin viata, dornic inca de a impartasi din experientele sale, care il initiaza pe tanar in ceea ce inseamna viata...au fost multitudinea de simboluri atat de bine reliefate in piesa: viata e un puzzle, ideea de libertate, de lupta pentru supravietuire in viata asemenea luptei in ringul de box,nevoia de identitate, onoarea considerata valoare, telurile stabilite in viata.
Va recomand sa vedeti piesa asta...si sa priviti atent..pentru ca veti descoperi mult din voi.
luni, 13 decembrie 2010
What makes us happy?
V-ati gandit vreodata ce anume va face fericiti? O zi de vara insorita? O vacanta? Ziua de salariu ? Jobul? Un job mai bun? Un salariu mai mare ? Un castig la loto? O masina noua? Un/o iubita? Un telefon de la o persoana draga? Un film bun ? O reusita profesionala? Un "te iubesc"? Un zambet de copil?
De ce " alergam" neincetat dupa aceasta stare? De ce fericirea noastra depinde de ceva din exterior, de actiunile altora, de conjuncturi? Nu o avem oare in noi?
Va las sa va ganditi:) raspunsul meu la intrebare il postez maine.
marți, 7 decembrie 2010
Gandind EU-L
Nu mi-am imaginat niciodata cum poate fi viata schimbata intr-o secunda, cum te pot dobori oameni..sau te pot face sa prinzi aripi ganduri...dar mi-am imaginat si traiesc in fiecare zi o dubla existenta.
Sunt EU si CEALALTA. Nu stiu care e mai puternica, care da mai mult sau care uraste mai mult...stiu insa ca viata asta am mai trait-o o data. Am mai trait aici, am mai cunoscut oamenii astia care se perinda zi de zi prin viata mea.
Am amintiri care nu sunt ale mele si care totusi imi furnizeaza informatii despre mine...si scopul pentru care am fost trimisa aici sa astept...l-am aflat. Am primit ceea ce asteptarea imi datora...si cu toate acestea lucrul asta nu poate sa ma faca sa ma simt bine, pentru ca nu ma pot apropia. Nu pot simti si nu pot pipai...nu pot auzi in tacere si nu pot imagina un inceput.
Finalul, reluarea tuturor temelor, devine posibil.
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Tu "cat de credincios" esti?
Azi dimineata am asistat la o "discutie" intre 2 colegi despre post si religie. Fiecare dintre ei afirmau ca merg la biserica...nu des...insa intotdeauna se spovedesc, postesc si se impartasesc in postul Craciunului si a Pastelui. Discutia asta m-a dus cu gandul la vesnicile intrebari pe care le am despre religie.
Oare de ce majoritatea oamenilor simt nevoia sa faca publica credinta lor? Sa epateze prin faptul ca, vai, am tinut post 2 saptamani...sau am fost la nu stiu ce hram al Bisericii...sau am dat banii nush carei Biserici. Oare exprimand in fata celorlalti actiunile acestea incercam sa ne convingem pe noi...ca intr-adevar suntem buni crestini? De ce simtim nevoia de confirmare a celorlalti?
Ori credinta este o valoare a fiecaruia dintre noi, ceea ce difera sunt formele ei de manifestare. Eu nu cred ca a crede in Dumnezeu inseamna sa mergi in fiecare duminica la Biserica, sa asculti slujba timp de 3 -4 ore dupa care sa pleci...."agatand credinta in cui" pana urmatoarea duminica cand revii. Eu nu cred ca X este mai credincios decat Y daca merge la nu stiu ce sarbatori, hramuri bisericesti, moaste, sta la rand 20 de ore, vorbind tare cu "vecinii" de rand, luandu-si "gustarea" atent preparata de acasa- pentru ca X este deja familiarizat cu asemenea perioade de asteptare pana va veni randul sa se inchine in Biserica- a carui ambalaj il arunca neglijent in spatele lui atunci cand bineinteles considera ca nimeni nu-l observa. Nu cred ca ce am vazut cu totii la tv ultima oara la sarbatoarea SF.Parascheva, cand mii de oameni s-au impins, s-au calcat in picioare pentru a prinde rand mai in fata, s-au imbulzit nepasandu-le de cei din jur care asteptau si ei, ignorand faptul ca unor persoane mai in varsta li s-a facut rau, este credinta.
Credinta o avem in fiecare zi cu noi...in noi. Credinta este sa-i ajuti si sa-i iubesti pe cei din jurul tau...ca pe tine insuti. Credinta e sa te gandesti inainte sa faci un lucru negativ...si sa te pui in situatia celor asupra carora pot aparea consecinte. Credinta nu e "doar" in Biserica duminica, credinta nu e "part-time" cand mergi la Biserica iar cand ai plecat de acolo ai uitat de ea, credinta nu e o "datorie" pe care trebuie sa o indeplinesti...si cu care sa te falesti in fata celorlalti...ea e in tine mereu...si inseamna sa ai sufletul deschis si sa te ghidezi mereu spre lucruri bune si pozitive.
Miercuri am aflat ca a murit o persoana importanta la un moment dat in viata mea...si pe care desi nu am ajuns sa o cunosc foarte bine...am indragit-o mult. Sper ca acum si-a gasit linistea si se odihneste in pace!
Oare de ce majoritatea oamenilor simt nevoia sa faca publica credinta lor? Sa epateze prin faptul ca, vai, am tinut post 2 saptamani...sau am fost la nu stiu ce hram al Bisericii...sau am dat banii nush carei Biserici. Oare exprimand in fata celorlalti actiunile acestea incercam sa ne convingem pe noi...ca intr-adevar suntem buni crestini? De ce simtim nevoia de confirmare a celorlalti?
Ori credinta este o valoare a fiecaruia dintre noi, ceea ce difera sunt formele ei de manifestare. Eu nu cred ca a crede in Dumnezeu inseamna sa mergi in fiecare duminica la Biserica, sa asculti slujba timp de 3 -4 ore dupa care sa pleci...."agatand credinta in cui" pana urmatoarea duminica cand revii. Eu nu cred ca X este mai credincios decat Y daca merge la nu stiu ce sarbatori, hramuri bisericesti, moaste, sta la rand 20 de ore, vorbind tare cu "vecinii" de rand, luandu-si "gustarea" atent preparata de acasa- pentru ca X este deja familiarizat cu asemenea perioade de asteptare pana va veni randul sa se inchine in Biserica- a carui ambalaj il arunca neglijent in spatele lui atunci cand bineinteles considera ca nimeni nu-l observa. Nu cred ca ce am vazut cu totii la tv ultima oara la sarbatoarea SF.Parascheva, cand mii de oameni s-au impins, s-au calcat in picioare pentru a prinde rand mai in fata, s-au imbulzit nepasandu-le de cei din jur care asteptau si ei, ignorand faptul ca unor persoane mai in varsta li s-a facut rau, este credinta.
Credinta o avem in fiecare zi cu noi...in noi. Credinta este sa-i ajuti si sa-i iubesti pe cei din jurul tau...ca pe tine insuti. Credinta e sa te gandesti inainte sa faci un lucru negativ...si sa te pui in situatia celor asupra carora pot aparea consecinte. Credinta nu e "doar" in Biserica duminica, credinta nu e "part-time" cand mergi la Biserica iar cand ai plecat de acolo ai uitat de ea, credinta nu e o "datorie" pe care trebuie sa o indeplinesti...si cu care sa te falesti in fata celorlalti...ea e in tine mereu...si inseamna sa ai sufletul deschis si sa te ghidezi mereu spre lucruri bune si pozitive.
Miercuri am aflat ca a murit o persoana importanta la un moment dat in viata mea...si pe care desi nu am ajuns sa o cunosc foarte bine...am indragit-o mult. Sper ca acum si-a gasit linistea si se odihneste in pace!
joi, 18 noiembrie 2010
Ce se intampla?
Prima dimineata dupa cateva saptamani cand a lipsit soarele...m-am trezit trista.
7:45 dim...iesind din bloc, trec pe langa containerele din cartier sa aruc gunoiul inainte sa plec la munca. Destul de dimineata, rece afara...si totusi in gangul in care se arunca deseurile...era agitatie....3-4 oameni cautau in pungile de gunoi proaspat aduse.
5 minute mai tarziu...pe strada paralela cu bulevardul pe care stau eu..trec pe langa alt gang cu containere. Si acolo..nu pot sa nu observ...cativa batranei cautau de zor in sacii cu gunoi. Judecand dupa aspectul celor care cautau in tomberoane acele persoane nu erau, asa cum ne gandim ghidati dupa prejudecati, aurolaci, alcoolici, oameni ai strazi....ci oameni ajunsi probabil la varsta pensiei care incearca disperati sa supravietuiasca.
Ori ce mi se pare mie dureros...e indiferenta noastra, a celorlalti...care trecem cu vederea faptul ca asistam zi de zi la astfel de scene. Cat de inumani suntem daca un asemenea peisaj ni se pare firesc?
7:45 dim...iesind din bloc, trec pe langa containerele din cartier sa aruc gunoiul inainte sa plec la munca. Destul de dimineata, rece afara...si totusi in gangul in care se arunca deseurile...era agitatie....3-4 oameni cautau in pungile de gunoi proaspat aduse.
5 minute mai tarziu...pe strada paralela cu bulevardul pe care stau eu..trec pe langa alt gang cu containere. Si acolo..nu pot sa nu observ...cativa batranei cautau de zor in sacii cu gunoi. Judecand dupa aspectul celor care cautau in tomberoane acele persoane nu erau, asa cum ne gandim ghidati dupa prejudecati, aurolaci, alcoolici, oameni ai strazi....ci oameni ajunsi probabil la varsta pensiei care incearca disperati sa supravietuiasca.
Ori ce mi se pare mie dureros...e indiferenta noastra, a celorlalti...care trecem cu vederea faptul ca asistam zi de zi la astfel de scene. Cat de inumani suntem daca un asemenea peisaj ni se pare firesc?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)