Targu Mures at one week after my arrival

One greath week. Am cunoscut persoane dragute...aici care s-au straduit sa ma invete lucruri noi. Si cred ca au reusit...orasul nu mi-a prea placut...poate din cauza vremii...prea ceata tot timpul...emotiile de inceput au trecut insa urmeaza saptamana viitoare la Bucuresti. Acolo va fi greu...f greu...insa ma gandesc ca o sa fie bine. Am incredere in cineva care stiu ca ma va ajuta si nu ma va dezamagi niciodata:)

The brand called YOU 2

De joi sunt in Targu Mures. Nu am mai postat pentru ca unul la mana am fost destul de ocupata si doi la mana am avut parte de emotii de tot felul, si vesti care m-au facut sa fiu happy. Si noi oamenii nu mai scriem cand suntem happy...nu stim sa exprimam in cuvinte alese emotiile, nelinistea, nerabdarea, bucuria...Atat de usor descriem tristetea si atat de greu fericirea. Poate pentru ca nu mai realizam cand o traim efectiv. Azi sunt happy...visul meu a devenit realitate. Multumesc celor care m-au sprijinit si sper din suflet sa nu va dezamagesc:)

Targu Mures

Am ajuns la Targu Mures in seara asta. E dragut. Mai multe povestesc zilele viitoare:)Despre oras si despre noul job.

In the end...good things happen also to me

Sunt fericita astazi. Am primit jobul acela. E mai mult decat ma asteptam si sper sa fie bine...cat mai bine. Din partea mea sigur va fi. Am citit zilele astea doua carti care m-au impresionat foarte mult. Sunt scrise de Elena Cardas...o scriitoare mai putin cunoscuta, insa ar merita sa fie extrem de cunoscuta. Cartile se numesc 'Barbatii altor femei" si "Eu, strabunica mea"...va recomand macar sa le rasfoiti.


Vreau sa postez un pasaj care m-a impresionat si in randurile caruia simt ca sunt si gandurile mele. - Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zarganitor. Si chiar daca as avea darul profetiei, si as cunoaste toate misterele si toata stiinta, si chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa munt si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu este invidioasa, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul ei, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, spera totul, rabda totul. Dragostea nu piere niciodata. Profetiile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. Caci cunoastem in parte si profetim in parte, dar cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil, dar cand am devenit matur, am lepadat ce era copilaresc. Caci cum vedeam ca intr-o oglinda, in clip neclar, dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte, dar atunci, voi cunoaste asa cum am fost si eu cunoscut. Acum dar raman trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea-

Dor de un timp

In ultima vreme am observat ca timpul trece din ce in ce mai repede. Ziua incepe cand soarele rasare si la interval de cateva minute doar, abia ca nu ai apucat sa faci nimic...e seara, soarele dispare. La fel si saptamana, si luna...si anul. Trece timpul incredibil de repede si ma gandesc ca trece si viata noastra la fel...tacut si repede asemenea derularii unui film. Doar ca nu se stie daca noi vom avea sansa la un al doilea act, daca vom mai trai si alta viata...asa cum filmul poate fi vazut si a doua, a treia...a o suta oara.
Cand eram mica timpul imi parea nesfarsit..la fel si ziua. Mai ales cand era sarbatoare si ma duceau bunicii in oras. Bineinteles intai trebuia sa trecem pe la Biserica, locul in care bunica mergea in fiecare duminica si la fiecare zi de sfant. Era locul unde se intalneau toate vecinele, rudele, cumetrele...si unde bunica se mandrea cu mine...nepoata ei. Astfel ca era obligatoriu sa port cele mai bune hainute si sa fiu pusa la patru ace. Imi amintesc si acum ca bunica imi facea cele mai frumoase pulovere dupa modelele pe care le vedeam la televizor sau in reviste iar vara imi cosea la masina fustite, rochite din ce materiale mai avea ea. Dupa Biserica in fiecare zi de sarbatoare mergeam la targ, de unde bineinteles trebuia sa mi se cumpere ceva..orice...care sa-mi placa si de multe ori sa ma dau mare fetelor de pe strada.
Am fost rasfatata de bunici. Am crescut la ei de la 3 ani. Eram o mogaldeata de copil cand mama a chemat-o pe bunica -mama ei- si a rugat-o sa ma ia la tara. Era pe vremea lui Ceausescu si ai mei aveau servicii tare grele. Mama lucra la acelasi liceu ca si astazi, diferenta e ca atunci avea un director tare rau..care ii dadea afara daca intarziau si aplica tot felul de sanctiuni. Tata lucra la CFR si in fiecare zi se trezea la 4 dimineata pentru ca facea naveta la Suceava. Eu aveam 3 ani, frate-miu vreo 6..se pregatea sa mearga la scoala. Eu zbieram tot timpul si il necajeam pe frate-miu...el se enerva si ma batea...eu plangeam si faceam scandal..el lua bataie. Asa era cam in fiecare zi...ai mei cu greu tineau pasul si de aceea s-au hotarat ca sa ma trimita la bunica. Si a fost cel mai frumos, bun, curat, minunat lucru care mi se putea intampla vreodata. Am avut cea mai minunata copilarie pe care o putea avea un copil. Imi amintesc si acum bunatatile pe care le facea bunica pentru mine, cateodata simt mirosul ciorbei de gaina cum numai ea stia sa o faca, gustul placintelor cu branza, al clatitelor cu zmeura sau a dulcetei de trandafiri. Imi amintesc diminetele cand ma trezeam la prima ora si ieseam descult in iarba mare din curte pentru a-mi cufunda picioarele in roua. Simteam cum ma saruta zeci de ingeri, asa ii ziceam bunicii iar ea zambea. Iarna bunica statea mai mult in casa, si impletea pentru toti nepotii...iar eu langa ea intr-un pat inalt in spatele sobei depanam amintiri sau ascultam povesti de cand era tanara. Imi amintesc in fiecare an de Craciun cum erau sarbatorile la bunica. De dimineata imi strecura in ghetutele pe care le pregateam cu grija zile in sir cateva dulciuri, un pachet de guma care la vremea aia era singura marca din comert si cativa bani...ca sa-mi cumpar eu ce vreau din targ. Cand ma trezeam imi povestea cum a vorbit ea cu mosul. Bunica a fost totul pentru mine pe parcursul anilor. Cand am implinit 7 ani era vara tarzie de august si au venit ai mei sa ma ia la Botosani. Cu cateva saptamani inainte bunica imi explica ca de acum sunt mare si o sa merg la scoala la Botosani si o sa stau cu mama si tata. Nu bagam eu de seama si ma gandeam ca imi spune alte povesti, insa cand a venit ziua aceea si a trebuit sa plec cu ai mei am plans in hotote si am zis ca eu nu plec de acolo pentru ca ea e mama mea. Deci pentru mine bunica era mama. Nu cunoscusem o alta mama si nici nu vroiam sa cunosc. Am plans mult...si imi amintesc si acum cum stateam in spatele unei Dacii vechi, galbene langa fratele meu lipita de geamul din spate facand cu mana si plangand pentru ca o lasam la poarta singura pe bunica. Foarte greu m-am acomodat in oras...si pana la sfarsitul liceului fiecare vacanta mi-o faceam la bunica.
Mi s-a parut ca acolo, la tara, la bunica, in curtea aceea, in casa aceea timpul nu trece asa repede. Ca acolo lucrurile au alt curs, ca oamenii sunt altfel. Poate de aceea de cand ma stiu, de cand aveam 3 ani si pana am facut 18...bunica mea a fost aceeasi, o femeie slaba, cu batic pe cap, cu ochii verzi maslinii, cu mainile fine si cu o voce pe care as fi putut-o distinge dintr-un milion. Peste ea nu trecea timpul...cel putin nu vedeam nici o schimbare de la un an la altul. De cand am facut ochi bunica era in varsta, dar tot timpul se tinea bine si ii placea sa munceasca. Nu avea carte...doar doua clase, dar stia sa citeasca si ii placea sa se uite la tv. Stiu din poze ca a fost o femeie frumoasa la timpul ei, o femeie inalta dintr-o familie instarita. L-a luat pe bunicul din dragoste, pentru ca el era cel mai sarac din tot satul si din imprejurimi, si povestea mama ca au avut multe necazuri de indurat dar eu niciodata nu am auzit-o sa se planga. Nu stiu daca a fost fericita, dar stiu ca ne-a iubit pe noi, nepotii ei din toata inima si ca i-ar fi placut sa ne vada oameni de bine.
Mai stiu ca datorita ei eu traiesc astazi. M-am nascut in '86...un an sub semnul exploziei de la Cernobal...si am fost tare bolnava de mica. Nu ma hraneam si medicii i-au spus mamei ca nu au ce sa mi faca. Aveam 6 luni si greutatea mea nu depasea 3 kg...erau o bucata de carne, intr-un icubator pe care o hraneau prin perfuzii, in nas, in venele din cap etc. Atunci au zis medicii ca nu am nici o sansa. Cand a auzit bunica asta , s-a imbracat si a venit la Botosani, s-a certat cu doctorii si le-a spus ca eu daca m-am nascut a fost cu un motiv si ca trebuie sa traiesc. Inversunata a vorbit ea cu rude pe la Bucuresti si a plecat cu mine acolo la spital. Am stat in spital luni bune, bunica alaturi de mine ca o mama. Si mi-am revenit...si ea a fost cea mai fericita. Ea a fost singura care a crezut ca eu voi face bine. De aia poate mi-a pus si numele Maria, asemenea ei. De multe ori ma uit la mine, la cum gandesc, cum respir si o vad pe ea. Si sunt convinsa ca si ea ma vede si ma iubeste la fel de mult de sus.
Bunica a murit in 2007, in aprilie, chiar dupa Paste. A fost o inmormantare la care au venit sute de oameni, ne-am strans toate rudele si toti care au cunoscut-o. Am stat toti deasupra aceluiasi sicriu si nici un cuvant din cele ce as fi putut sa le rostesc nu ar fi putut sa exprime durerea pe care am simtit-o. O simt si astazi. Apoi am condus-o pe ultimul drum...cu ea am simtit ca a mers pe ultimul drum si copilaria mea, si parte din amintirile mele. Au mormantat-o in cimitirul din sat, pe monumentul din marmura alba sta scris numele ei, o poza si cateva versuri dintr-o poezie. Acolo e tot ce a mai ramas din bunica. De la mormantare nu am mai fost niciodata la cimitir...nu am putut si nu pot sa merg si sa vad o cruce. La casa bunicii am mai fost doar o singura data si atunci nu am stat nici o seara. Nimic nu mai are acolo parfumul, bucuria ei si lucrurile par lipsite de sens, ca si cum o data cu bunica a murit totul.
Nimeni nu mai rade acolo si curtea pare pustie. In ea a ramas doar bunicul si amintirile de alta data, copilaria mea. Acum timpul trece la fel de repede si acolo...doar ca nimeni nu sta sa observe.

( A)lice_in_ta_ra minciunilor

III.


Bobo se uita cu dezgust la parau. Pestii astia se spala non-stop... si la ce ii ajuta? Ei in aceasi apa se spala in aceasi apa fac pishu, nu e nici un castig. Daca m-as spala eu ca oaie devin alba, civilizata si o sa ma cheme doli. Daca am noroc o sa am si un numar la sfarsit, doli322, asa raman murdar, rebel, imputit, nesimtit... sunt bobo. De ce bobo? pt ca toate aceste atribute, in contextul unui ocean de oi albe ma fac special. E ironic, tocmai eu, total lipsit de profunzime, fara momente de introspectie intr-un colt de pajiste, insensibil si superificial sunt cel mai popular. Doar pt ca nu incerc nimic, nici macar sa ma spal. Vad fara sa observ, fara sa ma intreb de ce la un moment dat clonele doli, fug singure in cautarea identitatii, in cautarea sperantei ca ele sunt mai speciale, macar interior in ciuda aparentelor. Insa cu toate ca eu sunt mult mai involuat, nu dau lapte deloc, am o blana mai aspra, creier mai mic si viata mai scurta, sunt singurul constient da banalitatea rolului de oaie. Am supravietuit transhumantei, am scapat de clonarea repetata si de binefacerile ingineriei genetice si iata-ma, prost si nespalat, total inferior, spectatorul acestor drame repetate de pe pajistea de langa aeroport. Niciodata nu vor inginerii un berbec, el nu prea aduce nici un beneficiu economic. Voi ramane vesnic un prost, si totusi o vedeta, ceva exotic si dorit de atatea oi mult superioare din toate punctele de vedere.

- buna doli69. (Doli69 tresari):

- buna bob.

- te-ai ratacit? pari dezorientata?

- bob, nu ma pot rataci, nu mai e ca pe vremea ta, acum nu ne mai luam unele dupa altele, acum putem sa pastem individual si sa ne intoarcem singure la turma cand trebuie. Ce faceai cu doli165 ieri?

- nu stiu. stii prea bine ca memoria mea tine doar 1 zi, nu am ce face... nu sunt evoluat ca tine

- si atunci cum de stii cum ma cheama?

- toate sunteti doli... dupa oaia primordiala. iar 69.... scrie pe tine cu negru... dar scriind pe spate tu nu ai cum sa vezi niciodata..


IV.



...sta sub inspiratia proasta a incercarii de a accepta moartea...de a-i simti gustul..de aceea prob. e mai sarac in continuturi..nu si in simboluri...

-sa stii Bobo ca nu te inteleg ...de ce te crezi tu asa superior noua? de ce prin simplu fapt ca nu t speli si nu te aranjezi crezi ca esti "altfel"? si la urma urmei de ce ai amagit-o pe saraca Doli165 si i-ai zis ca o astepti pentru ca o iubesti? nu ti se pare ca i-ai dat sperante false ..si stii prea bine cat de mult tine la tine!

-eu? poi eu nu i-am dat sperante ... fiecare crede ceea ce vrea sa creada ...eu nu am mintit cu nimik..acuma, daca ea vrea sa creada ca eu o iubesc este problema ei...si minciuna este o forma de a evita adevarul si mizeria din jurul nostru..numai ca trebuie sa ii prelungesti efectele atunci cand te trezesti la realitate ..trebuie sa te minti din nou ca nu te-ai mintit prima data...intelegi??

eu una nu prea inteleg nimic din filosofia asta a ta....si nici nu ma straduiesc prea tare sa inteleg! tu stii ce faci si oricum...auzi? nu ai vazut-o pe proasta de Doli?

-nu. De ce? ti se pare ca sunt curios de ea?

-....hai ca te-am lasat! esti mai nesimtit decat pari! pa...

- saru'mana! spuse Bobo...si se intoarse cu spatele....din blana lui murdara cadeau pe jos bucati de pamant intarite si vechi de luni..oare astea de pe care deal sunt? se gandea in sine-ai...adevarul este ca miros cam urat! se gandeste Bobo...dar ...inca mai merge costumul asta armani vreo 6 luni! pana in toamna. Da,... proasta asta de ce mi-a fi vorbit asa?...hm, ce treaba am eu cu Doli165?...eu doar ma distrez..ma simt bine cu ele, le fac sa creada ceea ce si-ar dori ele sa auda...pana imi ating scopul si apoi nu mai sunt curios! oricum sunt niste proaste, nu-mi ofera nimic si eu nu pot sa le ofer nici macar atat...auzi la ele, iubire!!?? parca ar stii ele ceva despre sentimentul asta! Si cum se tot gandea el la discutia cu Doli69...se ridica si se hotara sa faca o plimbare de-a lungul dealului...in intuneric, privit de sus, nu era decat o imensa pata de blana in aerul greu si apasator al noptii...vorbele proastei aceleia il pusera pe ganduri...isi aduce aminte de Aliceeea...singura pe care a iubit-o...ea era adevarata, nu imitatiile astea de prost gust de astazi...ea a fost singura care l-a inteles...si imaginea Aliceeiei ii aparu in fata... speriat de intunericul singuratatii din jur se opri...in fata lui..imaginea persista..o simtea tot mai aproape de el..parca ii intindea mana si il chema....Hai Bobo....vino!! ..oare visez? se intreba Bobo...da, in mod sigur visez...Aliceea de mult nu mai paste aici...acum ea paste iarba cerului! simti cum ochii ii se inunda, imaginea din fata lui ii transmitea atata caldura si gingasie...ar fi dat orice pentru macar 5 minute in bratele iubitei lui...se intinde cu privirea indreptata inainte...ochii holbati la maxim vroiau parca sa inchida in ei imaginea Aliceeiei...ii inchise de frica...aerul rece ii intra pe sub blana...si deodata se simti tras de laba...se sforta sa nu deschida ochii..avea o senzatie grozava...cineva il tinea in brate!?? ...

in memoriu C.M

continuarea ...cap V

P.S- Cum va ziceam am fost azi in Iasi. Nu am un raspuns de nici un fel inca sa ma spun:( Oricum am avut cateva peripetii azi...majoritatea din cauza oamenilor inculti si tampiti. Mai multe scriu maine. Sunt tare obosita! Sper sa fie bine...

( A)lice_in_ta_ra minciunilor

nota: Cineva se joaca cu vietile noastre , cineva leaga si dezleaga intimplarile in care sintem atrasi cu sau fara voie, impingindu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva se ride de noi, propunindu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrind fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care sintem somati sa ne recunoastem, suntem NOI.


I

Pe o bucata de play, o gura din raiul verde din nordul unei mari capitale, centru cultural al unei tari bogate si frumoase, pastea linistita o oaie. Putin mai sus, la vreo 2 centrimetri jumatate mai pastea o oaie. Si pe ea o chema Doli ca si pe prima. Langa Doli, oricare din ele, se mai afla o oaie. Bineinteles tot la distanta regulamentara. E 11.30am, o zi placuta de vara, primavara sau toamna sau poate iarna, cert e ca este o zi placuta de pascut. Doli rumega plictisita 3 fire dintr-o buruiana amaruie, cu o consistenta gumoasa, fibroasa, nedefinita... Iarba nu mai are acelasi gust ca acum doi ani, si parca si ieri era mai buna... Cu toate ca placerea pranzului in aer liber s-a risipit o data cu incalzirea globala si cu dramatica scadere a calitatii ierbii, Doli descoperise treptat placerea meditatiei, outdoors. Iarba aproape necomestibila, oferea prilejul unor largi pauze meditativ-mesticative intre doua guri de otava cu buruieni. E timpul sa inghita. Asta e partea cea mai dificila, necesita concentrare. Doli se intrerupse din meditatie, renunta la calculele logaritmice incepute si incerca sa retina macar primele 25 de zecimale din calcului numarului PI inceput mai devreme. "E treaba serioasa, am sa inghit". 3.....1....2...5! Gata! Intotdeauna numaratoare inversa a facut-o sa se mobilizeze, sa treaca peste acest moment dificil.
...

Doli isi arcui gratios gatul, si se apleca spre smocul apetisant de iarba frageda, verde, complet inodor. Apuca cu dintii si ridica ochii. In general momentul acesta l-ar fi depasit cu ochii inchisi. De data asta, impinsa de curiozitate deschise ochii. Deci era adevarat... sosise momentul sa accepte ... manca iarba... de pe jos! Oripilara de imaginea botului adancit in smocul de iarba, dar in acelasi timp simtind ca privind in felul acesta arata penibil cu ochii incrucisati... a ridicat privirea. Acum tot cosmarul se adeverise... ultima reduta cazu... vazu mii de picioare de oi, o padure nesfarsita de picioare identice, care calcau pe micul dejun... O singura intrebare mai ramanea neraspunsa intr-un colt intunecat al creierului sau: unde e toaleta? ...

Atunci aparu Bobo. Din senin. Bobo era o oaie neagra si grasa. Probabil se balona de la buruieni pt ca nimeni nu putea explica de ce e asa de gras pt ca de mancat nu manca asa mult. Era preocupat sa vorbeasca:
- buna Doli, ce faci papusa?
- de unde stii cum ma cheama?
- pai pe toate va cheama Doli. De cand s-a renuntat la transhumanta in favoarea clonarii.
- nu vad legatura. Nu esti doar negru si gras, acum ca incep sa te cunosc pari si incoerent si ilogic.
- inceteaza cu hartuirea rasiala, sunt ca si tine, doar ca ma spal mai rar, ma balonez de la iarba si mananc cu ochii deschisi ca sa pricep mai multe...
- ok, atunci am 2 intrebari: 1. ce legatura au tranhumanta cu clonarea? si 2. unde e toaleta?
- pai 1. de cat sa va plimbe cu ciobanii de pe un deal pe altul in functie de anotimp s-au hotarat sa va cloneze pe alea care supravietuiti peste iarna, ca oricum nu va mai muta, de colo-colo, ca mai nou ninge in august si se coc strugurii in februarie. si 2. tocmai ai calcat in ea....



hm...

II

Doli se uita cu ochi holbati si isi dadu seama ca de fapt totul in jurul ei este mizerie. privea la frumoasele ei picioruse cum erau acum pline de noroi si afundate pana la jumatate in mocirla de pe deal. In spatele ei se inghesui o alta oaie sa pasca din micul ei dejun..."cata ipocrizie!" se gandi in sinea ei Doli...si isi ridica elegant picioarele pentru a se muta la marginea dealului. De unde era acum, cuprindea cu privirea toata turma de clone asa cum le numise Bobo...Oare asa este? Oare toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti? In sinea ei de blonda, faptul ca a reusit sa-si puna o intrebare atat de profunda si personala o inspaimanta....o facea sa creada din nou ca locul ei nu este aici, printre nesimtitii si ordinarii astia. Si cu cat se cufunda mai tare in gandul acesta ca ea este " altfel" se si vedea pe un camp cu flori, in plina vara. Mirosul de iarba coapta ii inunda narile iar papilele-ii erau excitate la maxim...in fata ei, pajiste imensa...sus, cer senin si ea sub el, mangaiata de razele soarelui... Zambeste Doli...tot timpul a fost ea o rasfatata...si incepu sa se plimbe, vreme de 1 ora a mers in linie dreapta ...pana cand vede ceva pe cer care ii distrage atentia! Este un avion, se gandi Doli...si zboara jos...Doli se intinde, parca vroia sa-l prinda, insa isi da seama ca nu ajunge, avionul merge prea repede si desi il vroia nu-l putea atinge! Renunta ...si se gandeste ca distanta e de vina.

Muzica in boxe, la maxim, afara soare, zambet pe buzele florilor...ce ii mai trebuia lui Doli? era departe de mocirla si de ipocritul acela de Bobo...se uita in jur, si desi era singura zambeste mai tare ca sa arate ca astazi ea este cea mai fericita. " Azi zambesc, azi iubesc, azi ma distrez,azi ma simt bine, azi simt ca traiesc la maxim, azi nu gandesc, azi reactionez, azi simt mai mult ca oricand, azi respir aer mai curat ca oricand, azi depasesc orice nu am depasit nicicand!" isi spune Doli. Si tocmai cand se gandea cat de norocoasa si fericita este ii veni in minte imaginea lui Bobo...De ce se gandea ea la Bobo? Si de ce tocmai acum?...Cand ea este atat de libera? se intrista...il si vedea p Bobo cu Doli165 de mana cum se plimbau ieri pe marginea santului, inainte ca urata aia sa plece la stana! I-au ramas in minte cuvintele lui : "Astept sa te intorci sa-ti spun ca te iubesc!!" ...oare de ce au marcat-o asa de tare? ea nu avea nevoie de nimeni pentru ca ea era fericita...


Am inceput povestirea aceasta in urma cu cativa ani si din diferite motive nu am mai continuat. Astazi m-am gandit mult la tara minciunilor in care traim si am hotarat sa termin si sa public aceste randuri. In posturile urmatoare o sa continui povestea lui Bobo si a lui Doli. E o poveste despre calitate vs. cantitate intr-o lume a minciunilor si aparentelor.


P.S 10.11.2009- A murit maistru Dinica...Dumnezeu sa-l ierte! Am pierdut un geniu.

Tot astazi am primit o veste buna, cel putin asa sper sa fie. Maine dim plec la Iasi...si daca o sa fie bine ma voi muta acolo. New life, new job, new town...new me?Vedem! Wish me good luck tomorrow! :)