Nu conteaza cat timp am fost blocati intr-un sens al limitarii noastre. Daca mergem intr-o camera intunecata si aprindem lumina, nu conteaza daca in incapere a fost intuneric pentru o zi, o saptamana sau zece mii de ani. Aprindem lumina si camera este luminata. O data ce detinem controlul asupra capacitatii noastre in ceea ce priveste dragostea si fericirea, atunci putem spune cu mana pe inima ca lumina a fost aprinsa.
as fi vrut sa scriu ceva cu mult timp in urma...acum 2 luni, 2 saptamani, 2 zile si totusi nu am putut pana in seara aceasta. Mi-am imaginat intotdeauna viitorul ca fiind momentul in care voi reusi sa-mi gasesc linistea, echilibru, ca prima din multele dimineti in care chiar si inainte de a ma trezi voi simti cum razele soarelui ma mangaie si voi zambi la gandul ca ma trezesc langa el.Si mi-am mai imaginat ca voi fi deschisa, lipsita de teama, ca voi pasi cu incredere, dispusa sa dau tot ce am mai bun si sa primesc iubirea. Tot ce imi imaginam mi se parea un vis. Un vis pe care intr-o zi speram ca il voi trai. Asta pana acum ceva timp...cand am gasit tot ceea ce as fi putut visat si poate mai mult. Si zambesc...zambesc in somn, la oameni pe strada sau pur si simplu atunci cand stau singura in incapere, imi zambeste sufletul de toate lucrurile bune si curate care mi se intampla. Oare le merit? Oare vor dura la nesfarsit? Oare sunt ele realitatea sau doar un vis atat de real? Niciodata nu am simtit ceva atat de intens, sunt eu si totusi nu mai sunt. suntem 2.

Astazi mi-am facut unghiile cu orja albastra, albastru-electric. Dupa ce le-am dat cu orja, le-am sters pentru ca mi s-au parut prea exagerate, prea tipatoare desi imi doream de multa vreme sa incerc culoarea aceasta. Apoi le-am facut rosii...am stat asa cateva ore, dupa care le-am sters si le-am facut din nou albastre. Pana maine dimineata cred ca le voi mai sterge de cateva ori. De ce? Din lipsa curajului de a purta ceva ce nu am mai purtat. Pentru ca mi-e frica de nou, pentru ca prefer sa ma conformez in limitele unor situatii pe care le cunosc si de care sunt satula decat sa risc si sa incerc ceva nou.
Astazi pe facebook un fost coleg de facultate scrie : mi-am dat demisia astazi pentru ca asa am simtit. Am simtit ca trebuie sa incerc altceva, sa fac altceva. De cate ori nu am avut senzatia aceasta. De cate ori mi-am dorit sa renunt la tot si sa fac ceea ce-mi doresc, sa nu ma gandesc la consecinte, la ziua de salariu, ziua de plata a facturilor, a ratelor. Multi dintre noi insa nu avem acest curaj niciodata, ramanem blocati in situatii pe care le acceptam, in care ne conformam, acceptam joburi pentru care nu avem nici un pic de entuziasm si pasiune doar de dragul salariului, ne implicam in relatii cu persoane doar pentru a nu fi singuri din care ulterior nu stim cum sa mai iesim, ne conformam ordinelor primite, sarcinilor trasate, birocratiei din tara, taierilor salariale, alegerilor conducatorilor tarii etc. Si conformandu-ne,ne trezim in fiecare zi la ora 8 si incepem ziua din inertie, conform rutinei programului zilnic si uitam sa ne bucuram de fiecare zi, de viata.
Maine dimineata, la prima ora, in loc de cafea ar trebui sa bem o doza de curaj si poate vom reusi sa vedem realitatea din jur altfel.

what to do when you don't know what to do?

Where is HOME?

A friend posted a while ago the answer to this question - HOME is where someone is waiting for you. Good answer...this is what is supposed to be home. But what do you do..if you feel none is waiting? Where do you feel home?
Untill now...that i'm 25 I had a kind of busy moving life. That means I moved a lot. First I moved when I was 7 to the city in order to go to school. Then when I thought everything was perfect, I had a lot of friends, places that I loved hanging, came college...and I moved to Cluj. 4 years in Cluj...and while here I often travelled Oradea, Budapesta, Cluj again. Then..in 2009 I left Cluj...moving back home for a while. Few months later I moved to Iasi..there...I staid 2 years...untill now that I moved back to Cluj. In every place i've been I met people, seen places,and took part of things with me; but I never managed to feel I belong there...that in that X place is my home...that there i'm going to built something. Strange as it is...now I moved again in Cluj..and I have that feeling that in a short time...i'll get going on the road again...
I miss feeling home...How is that feeling?

Things don’t have to last forever in order to be perfect.

Have you ever woke-up and had the feeling that you miss something? Something that you once had – a touch of a hand, a smell of green spring wet grass, a friend, a warm voice on the phone, a kiss, a place where you felt secured, the smell of pancakes filled with strawberry jelly? Or maybe something you never had or felt but just know that you miss not having and not knowing what it feels like?
I had both feelings lately. Mostly I miss my childhood. It was perfect. A quite small village, me the center of the universe for my grandparents, the feeling of rain on my feet, the warm hand of my grandmother, my first friends from the kindergarthen, my first Christmas with Santa, my first bike, my first written words, my long hair, my first drawing book, my first dress made by my grandmother and most of all the feeling that everything would be ok, that nothing bad could ever happen to me. Time took its right and I grew-up…so like all perfect things my childhood ended.
Then everything became complicated…true life started with school, responsabilities, worries, plans, dreams, fears. It seems like it has been ages since I took my head in the big world…but looking back I feel the same as I did 20 years ago.
Sometimes we forget about ourselves trying to understand others, trying to get somewhere, to achive something, to make true our dreams, we focus to much on not making any mistakes and we forget to relax, to smile. We feel all the time in the back of our head the fear of not doing what we are supposed to do, of not disappointing others, of not making the wrong choices. But who can say what is the right way and what is the wrong one? I think only us can tell if we look deep inside ourselves.
I’ve learned over the years that we have to enjoy everything good that happens to us without making plans, without asking why, because if we spend time asking questions we might just waist precious moments. Things sometimes happen for a reason, because they are ment to be, and sometimes things happen with no reason. The thing is that nothing lasts forever. Life itsn’t forever. Love is not forever. None of the things around us last forever because in life change is something we can’t stop, it is like time…we can’t stop the clock in this day, hour of 2011. But in order to be perfect, a thing, a feeling, a moment, doesn’t have to last forever. We just need to make the best out of it, to leave every second giving the best, enjoying it and keep inside of us the memories…that we can play over and over again in our head…when we’re missing something that was perfect.

Back in Cluj

In seara asta am ajuns in Cluj. Doamne ce s-au mai schimbat locurile aici. In piata Mihai Viteazu, unde mergeam la celebrul cinema Republica troneaza acum Cinema Florin Piersic ne anunta o sigla cu multe spoturi, beculete si bling-bling. Ciudat...oamenii de aici spun ca s-ar fi facut si celebrul actor PDL-ist.
Drumul cu trenul Iasi- Cluj a fost obositor. 9 ore. In studentie drumul acesta mi se parea o nimica toata..astazi dupa 2 ani ...am numarat fiecare secunda, minut, pana la 10..apoi fiecare sfert de ora, ora etc. Am strabatut 495km asa scrie pe bilet..am trecut muntii si am ajuns in Ardeal. Drumul acesta intre cele 2 tinuturi este spectaculos daca vrei sa-ti dai seama ca tara in care traim ne ofera peisaje superbe. Plin de serpentine in partea de sus poti vedea casele mici, muntii impaduriti, brazi semeti, ape curgatoare, cariere de piatra peste care curge apa, stanci dezgolite.Totul e sa fii deschis si sa observi in jurul tau.
Maine e o zi plina. Can wait for it

Inlove ...with me

Martie 2011 si a venit in sfarsit primavara...De fapt a aparut soarele dupa multe luni de iarna si era normal entuziasmul cu care toti am lasat hainele groase, cizmele, sosetele, cauciucurile de iarna, am inchis centrala, am deschis geamul si am iesit afara...sa simtim aerul de primavara, soarele mangaind pielea si ..sa vedem lumea, sa ne vedem intre noi.
Sunt sigura ca fiecare dintre voi ati avut cel putin o perioada in viata cand nu va gaseati locul. Cand fie ca erati in statia de autobuz, fie ca stateati la cursuri, indeplineati o sarcina solicitanta la birou sau pur si simplu stateati comod in fata tv-ului sau laptopului..nu va gaseati locul...erati acolo...si totusi simteati ca sunteti strain de ce se intampla in jur. Unii o numesc depresie, astenie de primavara, de iarna, lipsa de ocupatie, lipsa de resurse, plictiseala...insa toti stim ca e ceva mai mult...absenta din propria viata.
Asta mi s-a intamplat si mie...pana m-am re-descoperit. Am lasat pe ceilalti din jur sa aiba grija de altii si m-am privit in oglinda. Asemeni celui care ajuns la 40 de ani nu si-a privit niciodata fata...m-am speriat. Ceea ce mi se infatisa nu eram eu. Eu nu eram eu,ci o straina fara chef de viata. Am dat delete la ce am vazut...si am inceput sa-mi restabilesc prioritatile. Rezultatul? Voi, cei care m-ati cunoscut acum 2-3 ani il stiti...ceilalti ...you'll see.


P.S- Saptamana viitoare sunt la Cluj. Abia astept sa ma plimb pe strazi aiurea fara ca prea multi oameni sa nu ma cunosca, sa mananc o prajitura formidabila la cofetaria amicului de la Olimpus, sa vizitam Polus Center, Iulius Mall pentru noi locatii de magazine si branduri, savuram o cafea la Turabo si sa mergem in Diesel pentru some dancing. Meet you there!

Intersectii

Ma misc in cerc, urc, cobor, urc si iar cobor,
Ma dor talpile, frumoasele mele talpi,
Ce au strabatut atatea sezoane...
De frig, de toamna, de liniste,
De sange proaspat.
Ma misc in cerc, cu miscari studiate,
Atent repetate, fixe, obsesiv de perfecte
Ca si cum altcineva imi controleza
Picioarele, muschii, pulsul, respiratia,
Ca si cum altcineva ma ghideaza undeva.
Ma misc in cerc si totusi inaintez
Vad strazi pustii, paduri semete, lacuri, munti,
Vad oameni mari, expresii triste, copii razand.
Ma vad pe mine intr-un colt absenta,
Ma vad pe mine in oglinda..Sunt eu
Si totusi nu imi seman...
Ma misc in cerc, incet si sigur,
Ma-ndrept in timp, in mii de ore, ies din spatiu,
Ma misc in cerc, ma uit spre cer,
Ma uit atent si totusi nu privesc.
Ma misc in cerc, ma misc precis
Ma misc in cerc...si totusi...
...am ajuns.

24.01.2011- first one after a while

Decaderea viermilor...

Exista momente in viata cand incerci sa-ti testezi limitele, cand mergand pana la capat pe un drum iti dai seama ca trebuie sa cuceresti intersectia, sa demonstrezi tie si celor din jur ceea ce poti. Spaima aceasta de esec m-a cuprins si pe mine, m-am simtit ca un vierme ce se usuca in bataia razelor de soare si atunci am trecut la actiune, la cucerire. Si am renuntat la singura certitudine de atunci, m-am amagit si am obtinut iubirea unui om care nu are nimic de-aface cu mine, caruia nu-i pot oferi nimic si care nu-mi poate oferi nici macar atat...care nu reprezinta nimic pentru mine si in fata caruia ma minunez ce straina am ajuns sa fiu. Am obtinut ce am vrut si totusi iubirea asta nu poate sa ma orbeasca pentru ca nu reprezinta nimic si trebuie terminata, desi nu stiu cum. Ma distrug in fiecare zi sentimentele care le traiesc langa un om, ideea ca persistenta mea langa el imi neaga mie posibilitatea redescoperirii mele in mii de feluri, asemeni fluturilor colorati ce mor si se nasc in fiecare zi cu totul altfel, intelegand viata ca pe un ciclu fara de sfarsit.
ma regasesc in ideea ta despre mine...in tot ceea ce inteleg eu ca bine, slabiciunile tale sunt ale mele si privirea ta imi trimite gandurile dincolo...unde-i TOT...unde am incercat sa uit de adevarata-mi viata...acum stiu!trebuie sa plec...am gresit venind aici, si razbunarea vietii mi-e prea mare...da...am sa plec!!

27martie2007- spatiu si visare
Imagineaza-ti ca traiesti intr-o lume unde nu exista oglinzi. Ai visat despre propriul chip si ti l-ai imaginat ca fiind o reflectare exterioara a ceea ce esti in interior. Mai apoi, cind ajungi la virsta de patruzeci de ani, cineva sa te puna in fata unei oglinzi, pentru prima data in viata. Inchipuie-ti ce spaima te-ar apuca! Ai avea in fata ochilor imaginea unui strain. Si ai sti cu siguranta un lucru pe care nu poti inca sa-l gindesti: chipul tau nu esti tu.

Milan Kundera - Nemurire

M-am trezit dimineatza plina de motivatie, aveam sute de idei in cap, ma bantuia gandul sa incep sa scriu articolul despre pasiuni, sa termin editorialul acesta, sa merg la facultate, sa fac curatenie pentru ca dupa-amiaza sa am timp sa ma regasesc pe meleagurile cuvintelor scrise. Locatia: Casa de Cultura a Studentilor sau mai pe intelesul celor care indeplinisesc functia de "STUDENT" in minunatul oras Cluj-Napoca, CCS. Evenimentul: mult asteptatul targ de carte. Mergand pe jos pana la locatia in care imi imaginam ca sute, chiar mii de carti mi se vor dezvalui, sufletul cuprins de entuziasm deja imi dadea motive de ingrijorare. Incercam sa ticluiesc in minte raspunsul la intrebarea : Cat timp a trecut de cand ai citit ultima carte?? Ma inrosesc si incerc sa mint...hm..1luna-2 nu e chiar asa multa vreme...dar de fapt stiu ca ma mint numai pe mine...Si cu gandul asta de vinovatie ma fac mica, asa ca sa nu ma observe nimeni pe strada, ma gandesc ca tot alice aia nestiutoare am ramas, ca omida ma va certa iar pentru nepasarea si ignoranta mea. In fata CCS ma gandesc cate voi cumpara astazi, stiam si ce caut...kundera..vroiam 2 carti care imi lipseau din colectie...dar o data ce intru pe usa tot elanul se darama la picioarele omidei. In fata mea cateva mese pe care volumele erau intinse aiurea, fara suflet, asemenea rufelor ce le scoti la uscat in aerul geros al iernii si la primul contact ingheata. Comerciantii de carte plictisiti peste masura se uita nepasatori la cele 10 persoane ce se invarteau mirati prin sala, apoi se hotarasc sa mai trimita cate un sms sau sa dea un beep. Fac de 2 ori ocolul salii goale si ma uit la carti...nu regasesc nici un titlu interesant, manuale, noul cod rutier, culegeri pt bac, cursuri...dictionare de engleza...din plin...si totusi nu vad nici o carte...nici urma de Valsul de adio si Iubirile caraghioase pe care speram eu sa le gasesc aici...fac stanga imprejur si ies pe usa marelui targ de carte din anul 2007 destinat studentilor. Culmea ironiei ca nu am intalnit la targ nici studentii care sa fie pasionati de lectura si nici carti...ambii actori principali pentru care a fost creata aceasta intalnire au lipsit nemotivat. Ma indrept pe jos spre gara..la 17jumatate trebuia sa fiu acolo si e abia 16...imi rezervasem 1 ora si jumatate pentru evenimentul pe care l-am asteptat atata timp si ora aceea si-a epuizat minutele in secunde si a devenit un ticait de ceas vechi. Ma gandesc aiurea, ii tot pun intrebari omidei dar ea nu ma baga in seama...inca e suparata pe mine...si nu-mi pot scoate din cap un singul lucru. La revista se vorbea saptamana trecuta despre pasiuni noi si pasiuni vechi...nu m-am gandit niciodata la delimitarea aceasta, ca pasiunea ca si mersul pe bicicleta ar avea varstele ei la care sa nu mai fie in-fashion...dar poate asa este..si pasiunea pentru citit a trecut in categoria pasiunilor invechite...a ce face bunicul.

New Year -2011 resolutions

2011, ziua 2, ora 18:53. Acesta este ora care apare acum in coltul din dreapta al monitorului laptopului meu. Un nou an...care abia acum incepe. La miezul noptii, la cumpana dintre ani..fiecare dintre noi atunci cand am vazut artificiile, am deschis sampania, am spus La multi ani si i-am sarutat pe cei dragi ne-am gandit inevitabil la ceea ce dorim sa realizam in 2011. Se spune ca asa cum esti in seara de revelion asa vei fi tot anul...de aceea toti am incercat sa fim optimisti, veseli, inconjurati de persoane dragi.

Cu zile inainte de trecerea in noul an am devenit melancolica gandindu-ma ca a mai trecut inca un an din viata, analizand ce am realizat in 2010, ce am pierdut si incercand sa definesc dorintele si planurile pentru 2011. Anul acesta implinesc 25 de ani...o viata de om. Privind inapoi atunci cand eram mica imi imaginam in zeci de feluri viata la 25 de ani. De atunci ..au trecut multi ani....vreo 20..si fiecare an a trecut cu experientele sale, cu oamenii care au intrat sau plecat din viata mea, cu locuri in care am poposit, care le-am vizitat, care le-am abandonat. Mii de amintiri ascunse in casuta creierului ...insa privind retrospectiv fiecare an a ramas intiparit in memoria mea prin evenimentul petrecut care m-a marcat cel mai mult.

1986- luna august, ziua 16--- Am venit pe lume...OliviaMaria
1987-
1988-
1989-3 ani...si am plecat sa stau la bunici in Darabani..inceputul celei mai frumoase copilarii
1990-
1991-
1992-
1993-
1994-
1995-
1996-
1997-
1998-Inceput de gimnaziu...clasa a 5a...Scoala Nr.13 Botosani
1999-
2000-
2001-Am inceput liceul...Colegiul National Mihai Eminescu
2002-
2003-Mi-am pierdut bunicii din partea tatalui...
2004-
2005- Mult asteptatul moment...plecarea la facultate. Cluj Napoca...anul I Facultatea de Jurnalism.
2006-Primul loc de munca...
2007-Am obtinut jobul pe care mi-l doream atunci...si am cunoscut ce era atunci "love of my life". Aprilie, 2007...cea mai importanta persoana din viata mea m-a parasit...
2008-Am terminat Facultatea...:)
2009-Am plecat din Cluj...o viata perfecta s-a ruinat.
2010-M-am mutat in Iasi...new city, new life...new job...many responsabilities.
2011-Surpriza: M-am intors in Cluj. Noul job, new life, new people