Ce vrei sa-ti aduca mosul?

Raspuns + o recomandare

M-am tot gandit ce ma face pe mine fericita...si nu am gasit drept raspuns la aceasta intrebare un lucru anume pe care sa pot sa-l definesc. De exemplu ieri am avut parte de o seara placuta...in compania unor oameni care desi nu-i cunosteam mi-au devenit dragi pentru ca sunt niste oameni pasionati de ceea ce fac si isi respecta cuvantul dat. Ma mai face fericita sa beau o cafea in compania unui prieten drag, sa-mi revad familia, sa ofer cadouri celor pe care ii iubesc, sa ma plimb pe strada de mana cu persoana pe care o iubesc, sa calatoresc, sadisfactia ca am realizat ceva...ca sunt apreciata pentru munca mea. Fericirea e compusa din detalii...din lucruri mici..si avem parte de ea in fiecare zi fara chiar ca noi sa ne dam seama.
Aseara am fost la teatru. S-a jucat o piesa de care eram tare curioasa cum a iesit. Ce m-a surprins..pe langa sincronizarea perfecta intre actorii care au dat viata celor 2 personaje ale piesei...un tanar arogant, nestiutor, mandru de el reprezentand lumea de astazi...si un om trecut prin viata, dornic inca de a impartasi din experientele sale, care il initiaza pe tanar in ceea ce inseamna viata...au fost multitudinea de simboluri atat de bine reliefate in piesa: viata e un puzzle, ideea de libertate, de lupta pentru supravietuire in viata asemenea luptei in ringul de box,nevoia de identitate, onoarea considerata valoare, telurile stabilite in viata.
Va recomand sa vedeti piesa asta...si sa priviti atent..pentru ca veti descoperi mult din voi.

What makes us happy?

V-ati gandit vreodata ce anume va face fericiti? O zi de vara insorita? O vacanta? Ziua de salariu ? Jobul? Un job mai bun? Un salariu mai mare ? Un castig la loto? O masina noua? Un/o iubita? Un telefon de la o persoana draga? Un film bun ? O reusita profesionala? Un "te iubesc"? Un zambet de copil?
De ce " alergam" neincetat dupa aceasta stare? De ce fericirea noastra depinde de ceva din exterior, de actiunile altora, de conjuncturi? Nu o avem oare in noi?
Va las sa va ganditi:) raspunsul meu la intrebare il postez maine.

Gandind EU-L

Nu mi-am imaginat niciodata cum poate fi viata schimbata intr-o secunda, cum te pot dobori oameni..sau te pot face sa prinzi aripi ganduri...dar mi-am imaginat si traiesc in fiecare zi o dubla existenta.
Sunt EU si CEALALTA. Nu stiu care e mai puternica, care da mai mult sau care uraste mai mult...stiu insa ca viata asta am mai trait-o o data. Am mai trait aici, am mai cunoscut oamenii astia care se perinda zi de zi prin viata mea.
Am amintiri care nu sunt ale mele si care totusi imi furnizeaza informatii despre mine...si scopul pentru care am fost trimisa aici sa astept...l-am aflat. Am primit ceea ce asteptarea imi datora...si cu toate acestea lucrul asta nu poate sa ma faca sa ma simt bine, pentru ca nu ma pot apropia. Nu pot simti si nu pot pipai...nu pot auzi in tacere si nu pot imagina un inceput.
Finalul, reluarea tuturor temelor, devine posibil.

Tu "cat de credincios" esti?

Azi dimineata am asistat la o "discutie" intre 2 colegi despre post si religie. Fiecare dintre ei afirmau ca merg la biserica...nu des...insa intotdeauna se spovedesc, postesc si se impartasesc in postul Craciunului si a Pastelui. Discutia asta m-a dus cu gandul la vesnicile intrebari pe care le am despre religie.
Oare de ce majoritatea oamenilor simt nevoia sa faca publica credinta lor? Sa epateze prin faptul ca, vai, am tinut post 2 saptamani...sau am fost la nu stiu ce hram al Bisericii...sau am dat banii nush carei Biserici. Oare exprimand in fata celorlalti actiunile acestea incercam sa ne convingem pe noi...ca intr-adevar suntem buni crestini? De ce simtim nevoia de confirmare a celorlalti?
Ori credinta este o valoare a fiecaruia dintre noi, ceea ce difera sunt formele ei de manifestare. Eu nu cred ca a crede in Dumnezeu inseamna sa mergi in fiecare duminica la Biserica, sa asculti slujba timp de 3 -4 ore dupa care sa pleci...."agatand credinta in cui" pana urmatoarea duminica cand revii. Eu nu cred ca X este mai credincios decat Y daca merge la nu stiu ce sarbatori, hramuri bisericesti, moaste, sta la rand 20 de ore, vorbind tare cu "vecinii" de rand, luandu-si "gustarea" atent preparata de acasa- pentru ca X este deja familiarizat cu asemenea perioade de asteptare pana va veni randul sa se inchine in Biserica- a carui ambalaj il arunca neglijent in spatele lui atunci cand bineinteles considera ca nimeni nu-l observa. Nu cred ca ce am vazut cu totii la tv ultima oara la sarbatoarea SF.Parascheva, cand mii de oameni s-au impins, s-au calcat in picioare pentru a prinde rand mai in fata, s-au imbulzit nepasandu-le de cei din jur care asteptau si ei, ignorand faptul ca unor persoane mai in varsta li s-a facut rau, este credinta.
Credinta o avem in fiecare zi cu noi...in noi. Credinta este sa-i ajuti si sa-i iubesti pe cei din jurul tau...ca pe tine insuti. Credinta e sa te gandesti inainte sa faci un lucru negativ...si sa te pui in situatia celor asupra carora pot aparea consecinte. Credinta nu e "doar" in Biserica duminica, credinta nu e "part-time" cand mergi la Biserica iar cand ai plecat de acolo ai uitat de ea, credinta nu e o "datorie" pe care trebuie sa o indeplinesti...si cu care sa te falesti in fata celorlalti...ea e in tine mereu...si inseamna sa ai sufletul deschis si sa te ghidezi mereu spre lucruri bune si pozitive.
Miercuri am aflat ca a murit o persoana importanta la un moment dat in viata mea...si pe care desi nu am ajuns sa o cunosc foarte bine...am indragit-o mult. Sper ca acum si-a gasit linistea si se odihneste in pace!

Ce se intampla?

Prima dimineata dupa cateva saptamani cand a lipsit soarele...m-am trezit trista.
7:45 dim...iesind din bloc, trec pe langa containerele din cartier sa aruc gunoiul inainte sa plec la munca. Destul de dimineata, rece afara...si totusi in gangul in care se arunca deseurile...era agitatie....3-4 oameni cautau in pungile de gunoi proaspat aduse.
5 minute mai tarziu...pe strada paralela cu bulevardul pe care stau eu..trec pe langa alt gang cu containere. Si acolo..nu pot sa nu observ...cativa batranei cautau de zor in sacii cu gunoi. Judecand dupa aspectul celor care cautau in tomberoane acele persoane nu erau, asa cum ne gandim ghidati dupa prejudecati, aurolaci, alcoolici, oameni ai strazi....ci oameni ajunsi probabil la varsta pensiei care incearca disperati sa supravietuiasca.
Ori ce mi se pare mie dureros...e indiferenta noastra, a celorlalti...care trecem cu vederea faptul ca asistam zi de zi la astfel de scene. Cat de inumani suntem daca un asemenea peisaj ni se pare firesc?

Orasul in vis

Weekendul care tocmai a trecut am fost acasa, la ai mei. " Acasa" e un cuvant prea mare, cel putin acest cuvant alaturat orasului Botosani..unde locuiesc parintii mei...nu-mi confera mie senzatia de a fi "acasa".
Vineri seara cand am ajuns, orasul mi s-a parut mai trist si mai gri decat de obicei. Strazile in centru sunt din nou sparte, masinile care gonesc pe acolo ridica un nor de praf continuu, in mijlocul centrului vechi istoric troneaza cladirile vechi in ruina. Mai jos cum mergi spre Calea Nationala, se ridica de vreo 3 ani o cladire mare, pe care scrie ca va fi un fel de centru comercial, insa deocamdata e o cladire la care se lucreaza cu incetinitorul...si care probabil nu va fi gata nici in urmatorii 5 ani. Cum mergi in sus spre Gara, alte drumuri stricate, mult praf, blocuri pline de igrasie pe fatadele care dau spre strada, tramvaie de 100 de ani, a caror tabla ai impresia ca va cadea jos la fiecare miscare brusca sau schimbare de directie. Langa ceva biserica, un fost complex comercial en-gros aproape daramat, intregeste peisajul dezolant.
Vis-a-vis de gara strajuieste mare cea mai noua "realizare" a municipalitatilor, hipermarketul Kaufland si langa, complexul cu doar 4 magazine functionabile Family. Acolo plin de lume...aflata in weekend la cumparaturi..sau doar la cascat gura ca doar e mai singurul loc din oras unde lumea isi mai poate "clati ochii". Cum iesi din oras inspre Dorohoi e jale... privelistea m-a facut sa ma gandesc la un oras distrus, pustiu, cenusiu.
Ciudat..ori acest oras e acelasi cu locul unde am copilarit...unde mi-a facut primii prieteni, am inceput liceul..si care pe vremea aceea imi era tare drag. Atunci imi parea cel mai frumos si interesant loc de pe pamant. In fiecare zi colindam strazile in lung si in lat, ieseam in parc cand reuseam sa chiulim de la ore, iar weekendurile erau "rezervate" cluburilor, pe care le luam cu asalt impreuna cu "gasca mea de fete vesele". Vazut din interior...mi se parea un loc fantastic...si eu ma simteam parte a lui, imi placea aerul lui de orasel mic in care toata lumea se stia cu toata lumea...si in care parea ca lucrurile noi nu au un impact asa mare asupra oamenilor.
Acum...8 ani mai tarziu...acelasi oras mi se pare de o tristete fara margini...nimic nu mai e ca atunci cand stateam acolo...pana si oamenii pe strada merg agale, privesc doar in jos si sunt mereu posomarati.

Oare asa a fost orasul asta tot timpul..si eu nu am observat?
Despre oraselul copilariei...pe care un profesor il numea..." un sat electrificat" am scris cateva randuri in cenaclul ClubArt...acum vreo 9 ani


Orasul in vis

...lumea-i nepereche.
Doar o singura pasare peste mireasca vantului
Si auzi singuratatea iubirii-
Primitor ca pentru uitarea tacerii
un suspin, mai mult decat plansul
de Magdalena, atinge izvorul.
Un ceas plin de-a noastra istovire,
Soarbe clei din muguri de mesteacan
iar aproape,zgomotul sparge in ape orasul.
Curand...vom cunoaste linistea si nebunia tuturor lucrurilor.


* Totusi ma bucur ca am ajuns acasa pentru 2 zile. Ma bucur ca am putut sa-i vad pe ai mei, pe bunicul, pe cativa amici si cunostinte. Va pup si va iubesc pe toti:)

Old fashion..vs infashion

Astazi am trecut printr-o situatie absolut jenanta..cel putin asa am perceput-o eu. Ma aflam intr-un autobuz iar la una dintre statii s-a urcat o batranica...tragandu-si sufletul dupa efortul depus dupa ce s-a urcat in mijlocul de transport in comun...s-a oprit pentru o clipa cautand cu privirea un loc liber...insa spre ghinionul ei mai toate erau ocupate. Suma varstelor celor care ocupau locurile din prima parte a autobuzului trecea poate putin peste varsta inaintata a doamnei, insa nici un tanar plictisit nu s-a gandit sa se ridice pentru a ceda locul. Ca si cum intuia faptul ca nici un tanar nu ii va ceda locul...batrana resemnata s-a sprijinit de un stalp incercand sa-si mentina echilibrul.
Am asistat la aceasta scena...si ma simteam penibil. M-am ridicat si am rugat-o pe batrana sa stea jos. Rusinata mi-a spus ca nu e nevoie...pentru ca peste cateva statii va cobori. Am insistant si in cele din urma...batranica s-a asezat pe scaun. Am coborat la statia urmatoare..si pana acasa in aerul cald de toamna mi-a tot venit in minte scena din autobuz. De ce nimeni nu s-a ridicat pentru a-si ceda locul? A observat cineva din autobuz ca aceasta femeie avea nevoie de un scaun?
Gandindu-ma la acesta situatie...am ajuns la concluzia ca in lumea de astazi...in secolul XX este un lucru old fashion sa cedezi cuiva locul in autobuz...este old fashion sa spui un " saru'mana" parintilor, sa cedezi locul tau unei persoane care are nevoie atunci cand stai la un rand, sa-ti tii prietena de mana pe strada, sa te plimbi in ploaie, sa-i aduci flori persoanei pe care o iubesti, sa-i scrii o scrisoare...sa-i spui te iubesc...sau ca e frumoasa.
Acum totul e full speed...toti sunt preocupati sa rezolve cat mai repede orice problema, sa ajunga cat mai repede la destinatia la care au treaba, sa faca cat mai repede bani, sa "vrajeasca" cat mai repede o gagica tare, sa o duca acasa la el...si dupa 1 seara sa treaca la urmatoarea... Siteurile de socializare promoveaza treaba asta... la un click distanta ii vezi pozele, afli informatiile de baza despre ea..si poti sa-i dai un mesaj in care ii spui ca e sexy si ca vrei sa o intalnesti. Sansele ca ea, a carei poza de profil facuta in oglinda unui club de fite, cu parul aranjat si rujul fuscia pe buze,sa-ti accepte propunerile sunt foarte ridicate.
De cand a fi romantic a devenit old fashion? de cand trebuie sa-ti fie rusine daca asculti piese din anii 80 si nu parazitii cand esti in masina? De cand a fi tanar = infashion cu orice pret.
Eu astazi vreau sa fiu old fashion si nu imi este rusine de asta. Tu ce zici?

P.S Astazi e ziua fratelui meu mai mare, ziua unui prieten drag care mi-a fost alaturi in adolescenta..si ziua unei persoane deosebite pentru mine, datorita careia am invatat foarte multe lucruri. La multi ani! si sa aveti parte de lucruri frumoase:)

Suntem media oamenilor care ne inconjoara

Conform DEX Prieten= Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit.
Conform realitatii exista mai multe definitii pentru aceasta titulatura generica cu care investim diferite persoane mai mult sau mai putin importante in existenta noastra cotidiana.

Prima si cea mai intalnita categorie este cea a prietenului de nevoie, de ocazie- este o persoana pe care o cunosti relativ putin dar la care apelezi, sau care apeleaza la tine intr-o anumita situatie. De cele mai multe ori el are o pozitie importanta in mediul in care se invarte si poate facilita anumite lucruri. Cu el vorbesti doar cand ai nevoie de " un mic ajutor", o informatie, un contact. Reciproca este valabila. Il ai notat in telefon la categoria colaboratori, colegi...ii trimiti un sms de Craciun, Paste si ii dai un telefon scurt cu ocazia zilei de nastere. Pentru a fi sigur ca nu uiti acest eveniment il notezi ca memo in telefon ...ziua lui X - 2 ian, importanta acestui eveniment nu poti sa o ignori, acest moment este si singurul in care stii ca trebuie sa-l suni fara un interes concret. Va intalniti rar si doar intamplator si atunci discutati despre afaceri, bani, cunostinte comune...fiecare dintre voi incercand sa para mai bazat in ceea ce face..sa se laude mai mult lasand intotdeauna impresia ca este foarte bun si ca este un prieten demn de a-si ocupa locul in telefonul celuilalt la categoria colaboratori.

2 Prietenul popular. Este amicul care arata bine, are carisma, e dezinvolt si atrage privirile tuturor cand intra intr-o incapere. Detine un job intr-un domeniu artistic, care ii permite sa intre in contact cu multa lume, este preocupat de imaginea lui, are conturi cu mii de prieteni pe toate retelele de socializare,este mandru de el si de ceea ce reprezinta. Este prietenul de care ai nevoie atunci cand vrei sa-ti faci intrare in cel mai tare club din centru, prietenul care stie toate fetele din anul 1 de facultate si bineinteles si pe cea de care tie iti place. Este tot timpul zambitor, dornic sa te introduca ei/lui insa in orice situatie va profita de ocazie sa puncteze cat de grozav este el, cat de bine arata, cat de multi admiratori are. De cele mai multe ori "prietenul vedeta" simte nevoia de confirmari in ochii celor din jur. Isi alege un amic...pe care il investeste cu titulatura "cel mai bun prieten al meu.." ...care este un tip total opusul lui...neindemanatic, emotiv, timid, care nu arata atat de bine fizic vorbind, modest din toate punctele de vedere. Conditia in alegerea acestei persoane este sa-l admire pe el, "vedeta in devenire", sa viseze ca intr-o zi va fi el. Pe acest "best friend" il va purta peste tot dupa el..transformandu-l in mesagerul lui, in persoana care il ajuta sa indeplineasca pana si cele mai neplacute sarcini.
Numarul acestui prieten foarte popular il pastrezi si tu cu grija in telefon, pentru ca da bine ca intr-un grup, in cel mai nou pub deschis, sa spui ca esti prieten cu X care el apare acum in nu stiu ce emisiune TV sau reclama la bere si bineinteles de care toate fetele de liceu au auzit. Il suni rar si in subconstientul tau acest "prieten" ti se pare o persoana prea plina de el.... cu toate acestea nu se cade sa-i stergi numarul de telefon:)

3. Prietenul de petreceri. Este un tip/tipa cu care ai unele lucruri in comun, si alaturi de care iesi in diferite locuri. De obicei va intalniti in timpul liber, iti place compania lui pentru ca este o persoana distractiva, alaturi de care stii sigur ca nu te plictisesti. Vorbiti la telefon in timpul liber si planificati iesiri, petrecei, excursii. Este genul de prieten in compania caruia te simti bine insa cu care discuti doar banalitati, lucruri uzuale.

4. Prietenul din copilarie. Este prietenul de care la un moment dat am fost foarte apropiati, cu care vom avea intotdeauna ceva de discutat, de rememorat atunci cand ne vom reintalni. Este prietenul de care te leaga amintiri, care iti este drag, pe care il suni doar ca sa-l intrebi ce mai face insa cu care nu te vezi foarte des. Fiecare are acum un grup separat de cunostinte tot ceea ce va leaga este nostalgia vremurilor trecute.

5. Prietenul adevarat, de suflet. Acesta este pe cale de disparitie in prezent. Teoretic el ar trebui sa fie o persoana in care sa ai incredere, pe care sa stii ca te poti baza dezinteresat in orice situatie. Practica a demonstrat fiecaruia dintre noi in parte ca nu poti sa ai incredere absoluta..sau sa zic...incredere mai multa in nimeni si ca atunci cand te afli intr-o situatie grea...nimeni nu va fi alaturi de tine sa te ajute dezinteresat...nici chiar prietenul pe care tu il credeai ca iti este prieten dezinteresat.


6. Amicul. Aici intra toate cunostintele pe care le avem, persoane pe care le-am cunoscut intr-o imprejurare prin intermediul altor persoane, cu care doar ne salutam atunci cand ne intalnim intamplator, pe care retoric si ipocrit le intrebam ce mai fac...desi nici macar nu stim exact cum le cheama, cu ce se ocupa sau de unde exact le stim. Totusi trebuie sa recunoastem ca a avea o lista cat mai mare de "amici" da bine...inseamna ca suntem o persoana sociabila.

Conform DEX pentru prieten mai exista si definitia de amant, iubit.

7. Prietenul amant...Este cum ar veni..amicul care iti sadisface nevoile sexuale, de care esti interesat doar atunci cand nu esti intr-o relatie sau "impresionat" de un reprezentant/a a sexului opus. Persoana de a carei viata nu prea te intereseaza, insa care trebuie sa fie tot timpul disponibila atunci cand tu ai nevoie..care te face sa te simti bine atunci cand sunteti impreuna. Este varianta moderna a prieteniei dintre persoane de sex opus...sau cum spun americanii " the fuck-friend"

8. Prietenul iubit..."Buna, ea e prietena mea, X" iti spune o cunostinta barbat cu care te intalnesti intamplator la film aratand inspre tipa care este cu el. De aici tu intelegi ca X este iubita lui, persoana cu care el are acum o relatie, de care il leaga anumite sentimente in momentul de fata.
Eu cred ca nu exista prieten=iubit. O relatie de prietenie este total diferita de o relatie de iubire. Un prieten este un prieten iar un iubit un iubit. Un prieten adevarat va fi intotdeauna langa tine pe cand un iubit...intelegeti voi...

Ce mi-a venit cu acest post? Recent am observat tot felul de comportamente in jurul meu, de "relatii de prietenie" bazate pe tot felul de interese si mi s-a facut iar scarba de lumea in care traiesc...

Cate din persoanele a caror numar de telefon il ai notat in memorie ar fi dispuse daca le-ai suna la 3 dimineata sa te ajute intr-o problema urgenta ?

Raspuns.....

Toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti

Mi s-a intamplat seara trecuta un lucru ciudat...la 3 dimineata m-a sunat cineva...am raspuns si nimic. Inchid si suna din nou...raspund...nu vorbeste...Lucrul asta se repeta de cateva ori. Somnoroasa ma pun sa dorm si nu ma gandesc la lucrul asta decat dimineata.
Ulterior aflu ca persoana care m-a sunat nu ma cunoaste...nici macar nu stie unde a sunat...a format la plesneala un numar de telefon...care s-a dovedit a fi tocmai al meu...Ce cauta? Ce sau cine se astepta ca va raspunde la capatul liniei telefonice orange?:) NU stie nici el...Ce l-a determinat sa sune asa...la plesneala? Curiozitatea sa vada peste cine da...si nevoia de a vorbi cu cineva...pe care nu-l cunoaste...despre lucruri simple, generalitati, lucruri banale...si in acelasi timp de a povesti lucruri personale care nu-i dau pace.
De ce simtim nevoia cateodata sa discutam chestii personale cu straini? De ce reusim sa ne deschidem mai usor in fata unei persoane care nu ne cunoaste? De ce nu putem gasi raspunsul intrebarii de ce?

Wrong things

De foarte multe ori faci lucruri pe care ulterior analizandu-le le cataloghezi gresite...si pe care inevitabil le regreti. Si te intrebi: de ce? De ce te-ai aruncat intr-o situatie fara sa analizezi consecintele faptelor tale? Inevitabil raspunsul se rezuma la faptul ca ai dat frau liber emotiilor, ca ai actionat din instinct spunand sau actionand asa cum ti-a dictat primul impuls.
De cele mai multe ori lucrurile facute asa...fara a rationa se termina prost si te gandesti de ce din nou ai procedat asa...desi stiai deznodamantul ab initio. Poate e in natura umana sa ne lovim cu capul de sute de mii de ori de zid...pentru a invata din propriile greseli...pentru a regreta...a plange...si in final a ne ridica si a o lua de la capat.
Tuturor ne pare rau de multe lucruri pe care le-am facut intr-un fel si ne-am dori sa stergem secvente, momente in care am procedat gresit, sa dam delete la capitole, zeci de pagini din amintirile noastre. Realitatea este ca nu putem schimba trecutul...doar viitorul. Cineva foarte drag mi-a spus candva o vorba mare : Don't cry because it is over, smile because it happened. Nu stiu daca e valabila si in cazul situatiilor pe care le-am depozitat in cutiuta cu lucruri gresite, regretate si re-regretate.
Ideea e ca eu in ultima vreme...de cand n-am mai scris am facut tot felul de lucruri, majoritatea pe care acum privind in urma le consider gresite. Si nu inteleg de ce am procedat asa, desi stiam dinainte ca nu e ok cum procedez. Avem noi oamenii o doza de masochism incredibila. De multe ori ne facem singuri sa suferim aruncandu-ne in niste situatii a caror finalitate este dezastroasa.
Wrong things...mi-as dori sa am o radiera sa sterg din memorie si din timp ultimile 3 luni. Singurul lucru pozitiv din toata aceasta situatie...m-am apucat iar sa scriu...lucrez la ceva interesant...si ma bate un gand sa-mi schimb viata...da, din nou...simt ca locul meu nu e aici...si ma gandesc cand voi re-capata sentimentul de liniste...de a apartine unui loc.
New season...new age...new town...more changes...new life.

Sad times.

Universitatea pe care am terminat-o:)



V-ati intrebat vreodata de ce doar atunci cand suntem tristi simtim nevoia sa scriem, sa comunicam cumva sentimentele care ne incearca?
Trebuie sa recunosc ca nu am mai postat de mult. NU stiu de ce, desi de multe ori am incercat nu am gasit nimic interesant de povestit. In ultima vreme viata mea nu are nimic interesant...da, i miss Cluj...mi-e dor de plimbarile si cafeaua de pe Eroilor, mi-e dor de apartamentul din Padurii, de Polus Center, de Ater 8,de Obsession, de Diesel...mi-e dor de Cluj.
Astazi am aflat ca o persoana cunoscuta va pleca dintre noi. Din pacate cu cateva zile in urma abia a aflat si acea persoana ca este condamnat la moarte, fiind in ultima faza a unei boli necrutatoare. Acea persoana este un om foarte bun, un om admirabil. Sunt putini oameni buni, admirabili pe care ai ocazia sa-i intalnesti in decursul unei vieti, iar cand numarul mic al acestora se subtiaza....te gandesti de ce oamenii buni pleaca atat de repede dintre noi ?

P.S- Niste poze din my Cluj.

?

Did you ever trusted people and they let you down?
Have you ever been betraid of the first impression on a thing/ man?
Have you ever let you down?

Death of the be-loved

Ei stiu sa schimbe copacul in trunchi,
Ei vor sa auda cum ramuri se frang,
Ei cred ca pot sa ma vada-n genunchi
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...

II.
Ei stiu sa rupa o aripa-n zbor,
Ei vor sa imbrace in haine ce strang,
Ei pot sa puna-ntrebari care dor
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...

R.
Eu stiu ca miine e o zi,
Eu stiu ca, oricum, ce va fi va fi,
Eu stiu sa cred si raul sa-l alung... sa-l alung...
Eu rad cand imi vine sa plang...

III.
Ei stiu sa calce-n picioare minuni,
Ei vor sa spuna cuvinte ce frang,
Ei pot sa schimbe duminica-n luni
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...

R.x2

IV.
Ei vor sa nu ma auda cantand,
Ei stiu sa rada cand pumnii mi-i strang,
Ei cred ca pot sa ma vada plangand
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang

Alice in tara minunilor...

Acum 2luni am auzit prima data din nou de Alice in tara minunilor a lui Lewis Carroll. Am fost la Avatar 3D la cinema si am vazut secvente din filmul Alice in wonderland...un film care se bazeaza pe ideea din cartea lui Carroll. Ei, povestea asta -Alice in tara minunilor a fost, este si va fi povestea mea preferata pentru ca de fiecare data cand o recitesc gasesc noi si noi sensuri intamplarilor si ma regasesc in situatiile, de cele mai multe ori neprevazute, pe care trebuie sa le infrunte eroina principala. Am strans de-a lungul timpului mai multe variante ale cartii lui Carroll una singura are o dedicatie speciala..si inseamna foarte mult pentru mine pentru ca am primit-o in ziua in care am facut 18 ani. Cuvintele scrise pe prima pagina...pe care le voi reciti mereu...suna asa:




... ai ajuns la 18 de ani si mi se pare uneori ca am strabatut un drum lung, sau poate ca esti o ALICE si ai venit in vizita in Tara Minunilor.
... Sau poate ca anii au vrut sa treaca asa repede si sa ajungi aici, sau timpul nici macar nu exista si noi l-am creat pentru a ne masura in fiecare zi...Cat despre Alice in tara minunilor, aceasta carte va fi mereu prima iubire si pentru simplu fapt ca te-ai regasit in ea pana la 20 de ani cred ca te vei regasi si peste 50 de ani, pana in ziua cand vei muri,
16aug2004, TIE...Oliviamaria

P.S- Astept sa merg zilele viitoare la cinema sa vad filmul. Postez atunci impresii:)

8 Martie...ziua mamei sau ziua femeii?

Luni a fost 8 martie...ziua care marcheaza primavara si sarbatoreste femeia. Imi amintesc ca in fiecare an, cadoul pe care urma sa il dam mamei era o poza cu noi in fata tablei negre acoperite de harta Romaniei. Pe spatele pozei in care zambeam in uniforma albastra cu patratele albe purtand pe cap cordeluta cu fundele imense scriam : La multi ani, mamico!
In fiecare an cu o zi inainte de 8martie, tata venea acasa cu un cadou pentru mama pe care nu stia niciodata unde sa-l ascunda pentru ca mama avea si are prostul obicei sa cotrobaiasca peste tot. De fiecare data sfarsea prin a inghesui plasuta dupa un dulap din bucatarie.
Stiu ca in ziua de 8 Martie avem mari emotii cand ajungeam acasa si trebuia sa-i dau mamei poza si buchetul de ghiocei. Ne invata la scoala o poezie pentru mama, pe care nu o tineam minte in intregime pana acasa...sau poate din cauza emotiilor o uitam...insa nu pot sa uit privirea mamei mele in acea zi...si mai ales privirea bunicii mele cand mergeam la ea cu o felicitare facuta de noi la orele de lucru manual din hartie glase si frunze moarte. Teoretic "cadoul" pe care il ofeream noi...mamei...nu avea valoare din punct de vedere material insa valoarea sa era inestimabila. Astazi, nu stiu cati copii se mai pregatesc pentru ziua mamei, cati mai invata pe dinafara o poezie...cati mai stiu sa ofere mamei o felicitare in loc de un cadou "achizitionat" de tata de la ceva magazin din mall. Acum copii stiu ca merita sa li se cumpere tot ce vad, 8 martie e ziua femeii...ocazie pentru a cumpara genti, bluze, fuste...etc, 8 martie e ziua fetelor care petrec in cluburi cu striperi pana dimineata si mai nou 9 martie e ziua barbatului ....care bea bere si se uita la meci.
Luni a fost 8 martie...cati dintre voi, adulti, v-ati sunat mama si i-ati spus ca o iubiti?
Acum 3 ani cand stateam in Cluj am scris un post despre 8 Martie. In 2010 gandurile mele stau cam la fel...8 martie e doar ziua mamei!...cea mai importanta fiinta din univers.

8Martie 2007-Rev. Altfel. nr.3/2007
Pledoarie ab initio deSPRE fericire

Da, si eu te iubesc...te iubesc asa cum tu m-ai invatat sa iubesc: fara limite!!

Vineri dimineata: ma obsedeaza deja de cateva ore gandul sa trag o fuga pana acasa si cu cat ma gandesc mai mult la aceasta idee, cu atat imi dau seama ca trebuie sa ii dau curs. Ma imbrac lejer si ma indrept spre floraria din marele cartier de vile al Clujului, care mai de care mai vopsite si impodobite in curte cu ultimul model al automobilului X aparut pe piata. Ajunsa pe taramul cu flori zambetul imi inunda fata, ma amestec printre clienti si ghivece de diferite forme si culori, care mai de care mai frumoase, mai cochete parca strigandu-ma de unde erau: alege-ma pe mine!!...Intr-un final ma decid asupra uneia visinii, o rog pe vanzatoare sa o cosmetizeze intr-un ambalaj de satin, ii dau banii si ma intorc agale spre apartamentul din batranul Andrei Muresanu.

Zambesc...ma uit in ochii celor care trec pe langa mine si zambesc...cine stie la ce se gandesc acei oameni?!, dar nimeni nu stie ce ii in inima mea...pregateam o vizita incognito pana acasa, o vizita scurta de 2 zile, o surpriza de 8 martie celei mai frumoase fiinte din univers...MAMA!!! Simteam cum imi curge din ce in ce mai repede sangele prin vene, cum se infierbanta si imi clocotesc obrajii, cum inima o ia razna...

Cateva ore mai tarziu...gara Cluj-Napoca. Gandul ca dimineata voi fi acasa imi inmoaie picioarele si imi da putere sa-mi imaginez ca cele 12 ore de drum sunt de fapt 2, ca nu e asa mare distanta, cateva zeci de minute... si apoi, mama merita absolut orice.

In compartiment lume: o doamna mai in varsta, 2 fete de vreo 12-14 ani si un student, ca sa-l numesc asa...plictiseala insotita de gandul ca sunt din ce in ce mai aproape de a-mi realiza scopul. Persoana din fata mea[studentul] intra din senin in vorba cu mine, in cateva minute ma trezesc ca stateam foarte degajati de povesti despre tot felul de lucruri marunte, ma tachineaza ingrozitor sa-i dau telefonul sa se uite ...ii explic timp de aproape 2 ore ca in telefonul meu nu se uita absolut nimeni, iar el nu este o exceptie. Sunt indiferenta la tot ce e in jurul meu, gandul imi este doar la ceas la cat mai este pana se face 6jumatate. Aproape de statia la care trebuia sa coboare intru in discutii filosofice cu persoana de langa mine, povestim povesti cu sens cum le numesc eu, citeste cate ceva scris de mine, se emotioneaza asa cum ma entuziasmez si eu de fiecare data cand imi citesc pentru prima si ultima oara randurile, ma bate la cap ca ar trebui sa public, ii spun ca nu sunt inca destul de buna ca artist, ca eu nu scriu pentru ceilalti, ci pentru mine...intr-un tarziu imi marturiseste ca si el scrie de ceva vreme.

Imi intorc privirea spre cel de langa mine si-mi dau seama ca din nou mi-am facut o prima impresie falsa, ca l-am judecat gresit ab initio ghidandu-ma dupa aparente. Si cu cat priveam mai atent la strainul de langa mine pe care probabil nu il voi mai revedea nicicand, cu atat ma cuprindea o stare de familiaritate, de apropiere, aveam certitudinea ca eu cunosc aceasta persoana de dinainte de aceasta seara din tren, ca pot asterne pe hartie multe cuvinte care sa-l defineasca.

Trenul aluneca pe sine in aerul crancen al diminetii, tanarul coboara ca de altfel si doamna impreuna cu nepoatele, raman singura in compartiment...ma intind, imi tin ochii inchisi, ma concentrez sa nu adorm imaginandu-mi in mii de feluri scena in care voi fi ajunsa in fata mamei.

In 2 ore eram in Botosani, respiram aer rece de primavara timpurie, dar pentru mine foarte cald... era aerul de acasa. Ma pornesc pe jos, nu e mare distanta pana in Primaverii, dar nici mica, sambata dimineata, pustiu pe strazi, liniste de mormant...ma uit cu ochii larg deschisi la locurile pe unde trec, fotografiez cu mintea detalii pe care sa le tin minte cat mai mult timp.

Ajung in fata blocului imi amintesc secvente la intamplare din viata mea...de cand eram de-o schioapa pana in momentul cand am devenit oficial majora...ma intalnesc cu vecinul de la 1, stam 5 minute de povesti in scara blocului, inima imi bate ingrozitor de repede, respiratia mi se sacadeaza, nu mai inteleg nimic din ceea ce imi povesteste, caut telefonul in geanta pentru ca in final sa apelez numarul....la capatul celalalt raspunde cu greu mama, dormea, ii spun ca sunt acasa sa vina sa deschida usa, crede ca o mint,ii spun sa vina sa vada...o aud plangand la telefon...2 secunde mai tarziu deschide usa si o vad in fata mea, nu-mi rezist emotiilor... e mai frumoasa ca oricand... o iau in brate si ii spun cat de mult o iubesc, se uita la mine si nu ii vine sa creada ca eu sunt acasa si ca ea nu a banuit nimik. Mirosul de casa imi invadeaza narile, sentimentul ca sunt acolo imi da senzatia cea mai grozava din lume... mama ma trage de mana, imi arata entuziasmata toate cate mi-a cumparat...obosita ma bag in pat langa ea si tata... ma uit pe furis cand la unu cand la celalalt, inchid linistita ochii si simt lacrimile calde cum mi se preling pe fata...Da, sunt acasa, langa mama si tata, ma asteapta o zi de povesti, shopping, vizite...rade sufletu-mi la gandurile astea. Mama ma mangaie pe par, se ridica si o aud cum ii sopteste tatei...abia asteptam sa se intoarca sa-i spun cat o iubesc...

Adorm...sunt acasa, mi-e bine, asta inseamna pentru mine fericireA!!!

kundeolivia@yahoo.com

Does love end?

Valentines DAY sau Happy Lovers day

Things you carry in your mind

posted by D. Bucurenci






"" Mailurile astea au construit o punte deasupra prapastiei dintre noi, care se masura in ani neobisnuiti de multi si in distante mult prea greu de parcurs. La inxeput nu parea sa ne uneasca decat o pasiune comuna. Apoi am calatorit pe puntea asta, fiecare in viata celuilalt si am descoperit cat de asemanatori eram in ciuda tuturor lucrurilor care pareau sa ne desparta.Daca e adevarat ca iubim mereu in celalalt felul in care el ne reflecta si ne lasa sa ne privim, atunci mesajele noastre erau sclipiri electronice ale acestor reflectii indragostite.


O vazusem abia de doua ori in viata. Eram din lumi diferite, din orase diferite, din vieti neasemanatoare. I-am scris intr-o doara dupa prima intalnire. NU mi-a raspuns, dar cand ne-am revazut m-a intrebat: "De ce nu-mi mai scrii?". Asa a inceput. In lunile care au urmat intamplarile din viata mea au capatat o captuseala literara-ii povesteam toate nimicurile, toate pataniile de la birou, tot ce faceam cand nu ma gandeam la ea. Cand nu mai aveam ce sa-i povestesc scoteam de la naftalina un vis sau o amintire din copilarie. Ea imi scria stari, crampeie, fantasme,muzica.

Cand a venit in tara am dus-o la Castelul contilor Banffy de la Bontida...Intre zidurile inca planse ale cladirii principale, in ceea ce fusese candva un somptuos salon de primiri, a scos aparatul foto, mi-a spus- ramai asa- si mi-a facut cateva poze. Cand mi le-a trimis cateva zile mai tarziu era deja pe alt continent. Tehnic vorbind, fotografiile nu erau nici macar bune. Erau acceptabile. Dar, cand am deschis fisierele, am ramas cu gura cascata: barbatul care ma privea din ele era cel care-mi dorisem de multa vreme sa devin. Quasi-necunoscuta care-mi luase mintile imi sterpelise la plecare si identitatea. Imi lasase una de schimb, mai coapta si mai trainica decat cea veche, dar inca atat de noua incat aproape ca ma rusinam de fiecare data cand priveam fotografiile acelea.

Am zburat o vreme dupa ea si mi s-a parut ca am tinut-o dupa mine. Dar n-a fost decat iluzia manuitorului de zmee. Acolo sus nu decide nimeni altcineva decat vantul. A coborat cateva clipe, cele mai frumoase de pana acum din viata mea, apoi s-a inaltat la loc, in bataia soarelui...

Cand mailurile si telefoanele au inceput sa se rareasca, s-a intamplat nenorocirea- hardul calc meu, pe care-l credeam indestructibil, a crapat. Am suferit ca un caine, mi se parea ca pierdusem ani buni de proiecte, mailuri, contacte, fotografii. Pana la urma, pe unele le-am mai gasit prin niste back-up-uri pe care le facusem cu aproape un an in urma. Dar mailurile schimbate cu ea si acele fotografii nu le-am mai gasit niciodata. Am vrut sa i le cer pe loc. NU stiu de ce am amanat. Cand mi-a scris panicata peste cateva luni, un mesaj in care-mi povestea ca isi uitase laptopul in avion, am stiut ca nu-l va mai recupera. Ca asa trebuia sa se termine.

De atunci au mai trecut cateva zile...care vor deveni ani...""

Tu cat timp ai pastrat mesajele pe care vi le trimiteati la inceput??

De ce suntem influentabili?

Nu am mai postat de ceva vreme...desi in repetate randuri mi-am propus acest lucru. Insa in ultima vreme am reflectat asupra imaginii pe care ne-o construim despre o persoana. De cele mai multe ori atunci cand vedem pentru prima data pe cineva ne facem o parere...catalogam acea persoana....ii dam o eticheta. X este increzut, Y este pitipoanca, Z e fraier. Ulterior, fara sa ne dam seama parca, orice ne-ar spune sau am observa referitor la acea persoana contureaza mai mult aceasta parere pe care ne-am facut-o.
De ce judecam dupa aparente? Probabil pentru ca este tentant sa-ti dai cu parerea si fiecare dintre noi crede ca are dreptate. Omul in general se considera grozav...el este cel mai bun...iar rareori cand intra in contact cu cineva mai bun decat el...dintr-un punct sau altul de vedere recunoaste acest lucru. Tot timpul va incerca sa scoata in fata aspectele mai putin ok ale persoanei respective, il va barfi, il va descrie si celorlalti asa cum crede el. Ar fi interesant sa putem recunoaste ca X este mai bun decat noi, ca Y este mai inteligent, Z mai frumos. De ce ne incapatanam sa ne facem o prima impresie si sa o consideram ca realitate? De ce nu stim sa ne apreciem pe noi si pe cei din jur? De ce trebuie sa ne luam dupa altii si nu dupa noi? De ce nimeni nu e mai bun ca noi? De ce parintii ne mint de mici ca suntem cei mai grozavi desi nu e adevarat? De ce suntem influentabili? De ce nu ne place competitia si nu incercam sa-l depasim pe cel care e mai bun ca noi prin merite?
Sunt intrebari la care sunt convinsa ca v-ati gandit macar o data. Cand? De obicei prea tarziu....de obicei dupa ce am constientizat ca ne-am comportat aiurea cu o persoana care nu merita, ca am facut un rau sau ca am gresit. De obicei e prea tarziu...pentru a reevalua lucrurile in aceste situatii.

Fetele rele obtin tot ce vor, Fetele bune nu pierd nimic

Back to basic

Nu am mai postat de ceva timp...aproape 2 luni. Multe lucruri s-au schimbat...am cunoscut oameni noi....locuri noi...but my love hasn't changed.

Mai multe lucruri maine...acum ma lupt cu raceala:(