Death of the be-loved

Ei stiu sa schimbe copacul in trunchi,
Ei vor sa auda cum ramuri se frang,
Ei cred ca pot sa ma vada-n genunchi
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...

II.
Ei stiu sa rupa o aripa-n zbor,
Ei vor sa imbrace in haine ce strang,
Ei pot sa puna-ntrebari care dor
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...

R.
Eu stiu ca miine e o zi,
Eu stiu ca, oricum, ce va fi va fi,
Eu stiu sa cred si raul sa-l alung... sa-l alung...
Eu rad cand imi vine sa plang...

III.
Ei stiu sa calce-n picioare minuni,
Ei vor sa spuna cuvinte ce frang,
Ei pot sa schimbe duminica-n luni
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang...

R.x2

IV.
Ei vor sa nu ma auda cantand,
Ei stiu sa rada cand pumnii mi-i strang,
Ei cred ca pot sa ma vada plangand
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang...
Eu rad cand imi vine sa plang

Alice in tara minunilor...

Acum 2luni am auzit prima data din nou de Alice in tara minunilor a lui Lewis Carroll. Am fost la Avatar 3D la cinema si am vazut secvente din filmul Alice in wonderland...un film care se bazeaza pe ideea din cartea lui Carroll. Ei, povestea asta -Alice in tara minunilor a fost, este si va fi povestea mea preferata pentru ca de fiecare data cand o recitesc gasesc noi si noi sensuri intamplarilor si ma regasesc in situatiile, de cele mai multe ori neprevazute, pe care trebuie sa le infrunte eroina principala. Am strans de-a lungul timpului mai multe variante ale cartii lui Carroll una singura are o dedicatie speciala..si inseamna foarte mult pentru mine pentru ca am primit-o in ziua in care am facut 18 ani. Cuvintele scrise pe prima pagina...pe care le voi reciti mereu...suna asa:




... ai ajuns la 18 de ani si mi se pare uneori ca am strabatut un drum lung, sau poate ca esti o ALICE si ai venit in vizita in Tara Minunilor.
... Sau poate ca anii au vrut sa treaca asa repede si sa ajungi aici, sau timpul nici macar nu exista si noi l-am creat pentru a ne masura in fiecare zi...Cat despre Alice in tara minunilor, aceasta carte va fi mereu prima iubire si pentru simplu fapt ca te-ai regasit in ea pana la 20 de ani cred ca te vei regasi si peste 50 de ani, pana in ziua cand vei muri,
16aug2004, TIE...Oliviamaria

P.S- Astept sa merg zilele viitoare la cinema sa vad filmul. Postez atunci impresii:)

8 Martie...ziua mamei sau ziua femeii?

Luni a fost 8 martie...ziua care marcheaza primavara si sarbatoreste femeia. Imi amintesc ca in fiecare an, cadoul pe care urma sa il dam mamei era o poza cu noi in fata tablei negre acoperite de harta Romaniei. Pe spatele pozei in care zambeam in uniforma albastra cu patratele albe purtand pe cap cordeluta cu fundele imense scriam : La multi ani, mamico!
In fiecare an cu o zi inainte de 8martie, tata venea acasa cu un cadou pentru mama pe care nu stia niciodata unde sa-l ascunda pentru ca mama avea si are prostul obicei sa cotrobaiasca peste tot. De fiecare data sfarsea prin a inghesui plasuta dupa un dulap din bucatarie.
Stiu ca in ziua de 8 Martie avem mari emotii cand ajungeam acasa si trebuia sa-i dau mamei poza si buchetul de ghiocei. Ne invata la scoala o poezie pentru mama, pe care nu o tineam minte in intregime pana acasa...sau poate din cauza emotiilor o uitam...insa nu pot sa uit privirea mamei mele in acea zi...si mai ales privirea bunicii mele cand mergeam la ea cu o felicitare facuta de noi la orele de lucru manual din hartie glase si frunze moarte. Teoretic "cadoul" pe care il ofeream noi...mamei...nu avea valoare din punct de vedere material insa valoarea sa era inestimabila. Astazi, nu stiu cati copii se mai pregatesc pentru ziua mamei, cati mai invata pe dinafara o poezie...cati mai stiu sa ofere mamei o felicitare in loc de un cadou "achizitionat" de tata de la ceva magazin din mall. Acum copii stiu ca merita sa li se cumpere tot ce vad, 8 martie e ziua femeii...ocazie pentru a cumpara genti, bluze, fuste...etc, 8 martie e ziua fetelor care petrec in cluburi cu striperi pana dimineata si mai nou 9 martie e ziua barbatului ....care bea bere si se uita la meci.
Luni a fost 8 martie...cati dintre voi, adulti, v-ati sunat mama si i-ati spus ca o iubiti?
Acum 3 ani cand stateam in Cluj am scris un post despre 8 Martie. In 2010 gandurile mele stau cam la fel...8 martie e doar ziua mamei!...cea mai importanta fiinta din univers.

8Martie 2007-Rev. Altfel. nr.3/2007
Pledoarie ab initio deSPRE fericire

Da, si eu te iubesc...te iubesc asa cum tu m-ai invatat sa iubesc: fara limite!!

Vineri dimineata: ma obsedeaza deja de cateva ore gandul sa trag o fuga pana acasa si cu cat ma gandesc mai mult la aceasta idee, cu atat imi dau seama ca trebuie sa ii dau curs. Ma imbrac lejer si ma indrept spre floraria din marele cartier de vile al Clujului, care mai de care mai vopsite si impodobite in curte cu ultimul model al automobilului X aparut pe piata. Ajunsa pe taramul cu flori zambetul imi inunda fata, ma amestec printre clienti si ghivece de diferite forme si culori, care mai de care mai frumoase, mai cochete parca strigandu-ma de unde erau: alege-ma pe mine!!...Intr-un final ma decid asupra uneia visinii, o rog pe vanzatoare sa o cosmetizeze intr-un ambalaj de satin, ii dau banii si ma intorc agale spre apartamentul din batranul Andrei Muresanu.

Zambesc...ma uit in ochii celor care trec pe langa mine si zambesc...cine stie la ce se gandesc acei oameni?!, dar nimeni nu stie ce ii in inima mea...pregateam o vizita incognito pana acasa, o vizita scurta de 2 zile, o surpriza de 8 martie celei mai frumoase fiinte din univers...MAMA!!! Simteam cum imi curge din ce in ce mai repede sangele prin vene, cum se infierbanta si imi clocotesc obrajii, cum inima o ia razna...

Cateva ore mai tarziu...gara Cluj-Napoca. Gandul ca dimineata voi fi acasa imi inmoaie picioarele si imi da putere sa-mi imaginez ca cele 12 ore de drum sunt de fapt 2, ca nu e asa mare distanta, cateva zeci de minute... si apoi, mama merita absolut orice.

In compartiment lume: o doamna mai in varsta, 2 fete de vreo 12-14 ani si un student, ca sa-l numesc asa...plictiseala insotita de gandul ca sunt din ce in ce mai aproape de a-mi realiza scopul. Persoana din fata mea[studentul] intra din senin in vorba cu mine, in cateva minute ma trezesc ca stateam foarte degajati de povesti despre tot felul de lucruri marunte, ma tachineaza ingrozitor sa-i dau telefonul sa se uite ...ii explic timp de aproape 2 ore ca in telefonul meu nu se uita absolut nimeni, iar el nu este o exceptie. Sunt indiferenta la tot ce e in jurul meu, gandul imi este doar la ceas la cat mai este pana se face 6jumatate. Aproape de statia la care trebuia sa coboare intru in discutii filosofice cu persoana de langa mine, povestim povesti cu sens cum le numesc eu, citeste cate ceva scris de mine, se emotioneaza asa cum ma entuziasmez si eu de fiecare data cand imi citesc pentru prima si ultima oara randurile, ma bate la cap ca ar trebui sa public, ii spun ca nu sunt inca destul de buna ca artist, ca eu nu scriu pentru ceilalti, ci pentru mine...intr-un tarziu imi marturiseste ca si el scrie de ceva vreme.

Imi intorc privirea spre cel de langa mine si-mi dau seama ca din nou mi-am facut o prima impresie falsa, ca l-am judecat gresit ab initio ghidandu-ma dupa aparente. Si cu cat priveam mai atent la strainul de langa mine pe care probabil nu il voi mai revedea nicicand, cu atat ma cuprindea o stare de familiaritate, de apropiere, aveam certitudinea ca eu cunosc aceasta persoana de dinainte de aceasta seara din tren, ca pot asterne pe hartie multe cuvinte care sa-l defineasca.

Trenul aluneca pe sine in aerul crancen al diminetii, tanarul coboara ca de altfel si doamna impreuna cu nepoatele, raman singura in compartiment...ma intind, imi tin ochii inchisi, ma concentrez sa nu adorm imaginandu-mi in mii de feluri scena in care voi fi ajunsa in fata mamei.

In 2 ore eram in Botosani, respiram aer rece de primavara timpurie, dar pentru mine foarte cald... era aerul de acasa. Ma pornesc pe jos, nu e mare distanta pana in Primaverii, dar nici mica, sambata dimineata, pustiu pe strazi, liniste de mormant...ma uit cu ochii larg deschisi la locurile pe unde trec, fotografiez cu mintea detalii pe care sa le tin minte cat mai mult timp.

Ajung in fata blocului imi amintesc secvente la intamplare din viata mea...de cand eram de-o schioapa pana in momentul cand am devenit oficial majora...ma intalnesc cu vecinul de la 1, stam 5 minute de povesti in scara blocului, inima imi bate ingrozitor de repede, respiratia mi se sacadeaza, nu mai inteleg nimic din ceea ce imi povesteste, caut telefonul in geanta pentru ca in final sa apelez numarul....la capatul celalalt raspunde cu greu mama, dormea, ii spun ca sunt acasa sa vina sa deschida usa, crede ca o mint,ii spun sa vina sa vada...o aud plangand la telefon...2 secunde mai tarziu deschide usa si o vad in fata mea, nu-mi rezist emotiilor... e mai frumoasa ca oricand... o iau in brate si ii spun cat de mult o iubesc, se uita la mine si nu ii vine sa creada ca eu sunt acasa si ca ea nu a banuit nimik. Mirosul de casa imi invadeaza narile, sentimentul ca sunt acolo imi da senzatia cea mai grozava din lume... mama ma trage de mana, imi arata entuziasmata toate cate mi-a cumparat...obosita ma bag in pat langa ea si tata... ma uit pe furis cand la unu cand la celalalt, inchid linistita ochii si simt lacrimile calde cum mi se preling pe fata...Da, sunt acasa, langa mama si tata, ma asteapta o zi de povesti, shopping, vizite...rade sufletu-mi la gandurile astea. Mama ma mangaie pe par, se ridica si o aud cum ii sopteste tatei...abia asteptam sa se intoarca sa-i spun cat o iubesc...

Adorm...sunt acasa, mi-e bine, asta inseamna pentru mine fericireA!!!

kundeolivia@yahoo.com

Does love end?

Valentines DAY sau Happy Lovers day

Things you carry in your mind

posted by D. Bucurenci






"" Mailurile astea au construit o punte deasupra prapastiei dintre noi, care se masura in ani neobisnuiti de multi si in distante mult prea greu de parcurs. La inxeput nu parea sa ne uneasca decat o pasiune comuna. Apoi am calatorit pe puntea asta, fiecare in viata celuilalt si am descoperit cat de asemanatori eram in ciuda tuturor lucrurilor care pareau sa ne desparta.Daca e adevarat ca iubim mereu in celalalt felul in care el ne reflecta si ne lasa sa ne privim, atunci mesajele noastre erau sclipiri electronice ale acestor reflectii indragostite.


O vazusem abia de doua ori in viata. Eram din lumi diferite, din orase diferite, din vieti neasemanatoare. I-am scris intr-o doara dupa prima intalnire. NU mi-a raspuns, dar cand ne-am revazut m-a intrebat: "De ce nu-mi mai scrii?". Asa a inceput. In lunile care au urmat intamplarile din viata mea au capatat o captuseala literara-ii povesteam toate nimicurile, toate pataniile de la birou, tot ce faceam cand nu ma gandeam la ea. Cand nu mai aveam ce sa-i povestesc scoteam de la naftalina un vis sau o amintire din copilarie. Ea imi scria stari, crampeie, fantasme,muzica.

Cand a venit in tara am dus-o la Castelul contilor Banffy de la Bontida...Intre zidurile inca planse ale cladirii principale, in ceea ce fusese candva un somptuos salon de primiri, a scos aparatul foto, mi-a spus- ramai asa- si mi-a facut cateva poze. Cand mi le-a trimis cateva zile mai tarziu era deja pe alt continent. Tehnic vorbind, fotografiile nu erau nici macar bune. Erau acceptabile. Dar, cand am deschis fisierele, am ramas cu gura cascata: barbatul care ma privea din ele era cel care-mi dorisem de multa vreme sa devin. Quasi-necunoscuta care-mi luase mintile imi sterpelise la plecare si identitatea. Imi lasase una de schimb, mai coapta si mai trainica decat cea veche, dar inca atat de noua incat aproape ca ma rusinam de fiecare data cand priveam fotografiile acelea.

Am zburat o vreme dupa ea si mi s-a parut ca am tinut-o dupa mine. Dar n-a fost decat iluzia manuitorului de zmee. Acolo sus nu decide nimeni altcineva decat vantul. A coborat cateva clipe, cele mai frumoase de pana acum din viata mea, apoi s-a inaltat la loc, in bataia soarelui...

Cand mailurile si telefoanele au inceput sa se rareasca, s-a intamplat nenorocirea- hardul calc meu, pe care-l credeam indestructibil, a crapat. Am suferit ca un caine, mi se parea ca pierdusem ani buni de proiecte, mailuri, contacte, fotografii. Pana la urma, pe unele le-am mai gasit prin niste back-up-uri pe care le facusem cu aproape un an in urma. Dar mailurile schimbate cu ea si acele fotografii nu le-am mai gasit niciodata. Am vrut sa i le cer pe loc. NU stiu de ce am amanat. Cand mi-a scris panicata peste cateva luni, un mesaj in care-mi povestea ca isi uitase laptopul in avion, am stiut ca nu-l va mai recupera. Ca asa trebuia sa se termine.

De atunci au mai trecut cateva zile...care vor deveni ani...""

Tu cat timp ai pastrat mesajele pe care vi le trimiteati la inceput??

De ce suntem influentabili?

Nu am mai postat de ceva vreme...desi in repetate randuri mi-am propus acest lucru. Insa in ultima vreme am reflectat asupra imaginii pe care ne-o construim despre o persoana. De cele mai multe ori atunci cand vedem pentru prima data pe cineva ne facem o parere...catalogam acea persoana....ii dam o eticheta. X este increzut, Y este pitipoanca, Z e fraier. Ulterior, fara sa ne dam seama parca, orice ne-ar spune sau am observa referitor la acea persoana contureaza mai mult aceasta parere pe care ne-am facut-o.
De ce judecam dupa aparente? Probabil pentru ca este tentant sa-ti dai cu parerea si fiecare dintre noi crede ca are dreptate. Omul in general se considera grozav...el este cel mai bun...iar rareori cand intra in contact cu cineva mai bun decat el...dintr-un punct sau altul de vedere recunoaste acest lucru. Tot timpul va incerca sa scoata in fata aspectele mai putin ok ale persoanei respective, il va barfi, il va descrie si celorlalti asa cum crede el. Ar fi interesant sa putem recunoaste ca X este mai bun decat noi, ca Y este mai inteligent, Z mai frumos. De ce ne incapatanam sa ne facem o prima impresie si sa o consideram ca realitate? De ce nu stim sa ne apreciem pe noi si pe cei din jur? De ce trebuie sa ne luam dupa altii si nu dupa noi? De ce nimeni nu e mai bun ca noi? De ce parintii ne mint de mici ca suntem cei mai grozavi desi nu e adevarat? De ce suntem influentabili? De ce nu ne place competitia si nu incercam sa-l depasim pe cel care e mai bun ca noi prin merite?
Sunt intrebari la care sunt convinsa ca v-ati gandit macar o data. Cand? De obicei prea tarziu....de obicei dupa ce am constientizat ca ne-am comportat aiurea cu o persoana care nu merita, ca am facut un rau sau ca am gresit. De obicei e prea tarziu...pentru a reevalua lucrurile in aceste situatii.