nota: Cineva se joaca cu vietile noastre , cineva leaga si dezleaga intimplarile in care sintem atrasi cu sau fara voie, impingindu-ne in fundaturi sau oferindu-ne brusc o libertate cu care nu stim ce sa facem. Cineva se ride de noi, propunindu-ne idealuri care se transforma irevocabil in propriul lor simulacru, fara a inceta totusi sa ne urmareasca si sa ne otraveasca existenta. Cineva se uita la noi necrutator, inregistrind fiecare miscare a noastra cu o privire de gheata ce nu lasa nici o speranta. Si tocmai acest chip, redat de aceasta privire, e chipul de ieri, de azi si dintotdeauna, in care sintem somati sa ne recunoastem, suntem NOI.
I
Pe o bucata de play, o gura din raiul verde din nordul unei mari capitale, centru cultural al unei tari bogate si frumoase, pastea linistita o oaie. Putin mai sus, la vreo 2 centrimetri jumatate mai pastea o oaie. Si pe ea o chema Doli ca si pe prima. Langa Doli, oricare din ele, se mai afla o oaie. Bineinteles tot la distanta regulamentara. E 11.30am, o zi placuta de vara, primavara sau toamna sau poate iarna, cert e ca este o zi placuta de pascut. Doli rumega plictisita 3 fire dintr-o buruiana amaruie, cu o consistenta gumoasa, fibroasa, nedefinita... Iarba nu mai are acelasi gust ca acum doi ani, si parca si ieri era mai buna... Cu toate ca placerea pranzului in aer liber s-a risipit o data cu incalzirea globala si cu dramatica scadere a calitatii ierbii, Doli descoperise treptat placerea meditatiei, outdoors. Iarba aproape necomestibila, oferea prilejul unor largi pauze meditativ-mesticative intre doua guri de otava cu buruieni. E timpul sa inghita. Asta e partea cea mai dificila, necesita concentrare. Doli se intrerupse din meditatie, renunta la calculele logaritmice incepute si incerca sa retina macar primele 25 de zecimale din calcului numarului PI inceput mai devreme. "E treaba serioasa, am sa inghit". 3.....1....2...5! Gata! Intotdeauna numaratoare inversa a facut-o sa se mobilizeze, sa treaca peste acest moment dificil.
...
Doli isi arcui gratios gatul, si se apleca spre smocul apetisant de iarba frageda, verde, complet inodor. Apuca cu dintii si ridica ochii. In general momentul acesta l-ar fi depasit cu ochii inchisi. De data asta, impinsa de curiozitate deschise ochii. Deci era adevarat... sosise momentul sa accepte ... manca iarba... de pe jos! Oripilara de imaginea botului adancit in smocul de iarba, dar in acelasi timp simtind ca privind in felul acesta arata penibil cu ochii incrucisati... a ridicat privirea. Acum tot cosmarul se adeverise... ultima reduta cazu... vazu mii de picioare de oi, o padure nesfarsita de picioare identice, care calcau pe micul dejun... O singura intrebare mai ramanea neraspunsa intr-un colt intunecat al creierului sau: unde e toaleta? ...
Atunci aparu Bobo. Din senin. Bobo era o oaie neagra si grasa. Probabil se balona de la buruieni pt ca nimeni nu putea explica de ce e asa de gras pt ca de mancat nu manca asa mult. Era preocupat sa vorbeasca:
- buna Doli, ce faci papusa?
- de unde stii cum ma cheama?
- pai pe toate va cheama Doli. De cand s-a renuntat la transhumanta in favoarea clonarii.
- nu vad legatura. Nu esti doar negru si gras, acum ca incep sa te cunosc pari si incoerent si ilogic.
- inceteaza cu hartuirea rasiala, sunt ca si tine, doar ca ma spal mai rar, ma balonez de la iarba si mananc cu ochii deschisi ca sa pricep mai multe...
- ok, atunci am 2 intrebari: 1. ce legatura au tranhumanta cu clonarea? si 2. unde e toaleta?
- pai 1. de cat sa va plimbe cu ciobanii de pe un deal pe altul in functie de anotimp s-au hotarat sa va cloneze pe alea care supravietuiti peste iarna, ca oricum nu va mai muta, de colo-colo, ca mai nou ninge in august si se coc strugurii in februarie. si 2. tocmai ai calcat in ea....
hm...
II
Doli se uita cu ochi holbati si isi dadu seama ca de fapt totul in jurul ei este mizerie. privea la frumoasele ei picioruse cum erau acum pline de noroi si afundate pana la jumatate in mocirla de pe deal. In spatele ei se inghesui o alta oaie sa pasca din micul ei dejun..."cata ipocrizie!" se gandi in sinea ei Doli...si isi ridica elegant picioarele pentru a se muta la marginea dealului. De unde era acum, cuprindea cu privirea toata turma de clone asa cum le numise Bobo...Oare asa este? Oare toti suntem intr-un fel sau altul ceilalti? In sinea ei de blonda, faptul ca a reusit sa-si puna o intrebare atat de profunda si personala o inspaimanta....o facea sa creada din nou ca locul ei nu este aici, printre nesimtitii si ordinarii astia. Si cu cat se cufunda mai tare in gandul acesta ca ea este " altfel" se si vedea pe un camp cu flori, in plina vara. Mirosul de iarba coapta ii inunda narile iar papilele-ii erau excitate la maxim...in fata ei, pajiste imensa...sus, cer senin si ea sub el, mangaiata de razele soarelui... Zambeste Doli...tot timpul a fost ea o rasfatata...si incepu sa se plimbe, vreme de 1 ora a mers in linie dreapta ...pana cand vede ceva pe cer care ii distrage atentia! Este un avion, se gandi Doli...si zboara jos...Doli se intinde, parca vroia sa-l prinda, insa isi da seama ca nu ajunge, avionul merge prea repede si desi il vroia nu-l putea atinge! Renunta ...si se gandeste ca distanta e de vina.
Muzica in boxe, la maxim, afara soare, zambet pe buzele florilor...ce ii mai trebuia lui Doli? era departe de mocirla si de ipocritul acela de Bobo...se uita in jur, si desi era singura zambeste mai tare ca sa arate ca astazi ea este cea mai fericita. " Azi zambesc, azi iubesc, azi ma distrez,azi ma simt bine, azi simt ca traiesc la maxim, azi nu gandesc, azi reactionez, azi simt mai mult ca oricand, azi respir aer mai curat ca oricand, azi depasesc orice nu am depasit nicicand!" isi spune Doli. Si tocmai cand se gandea cat de norocoasa si fericita este ii veni in minte imaginea lui Bobo...De ce se gandea ea la Bobo? Si de ce tocmai acum?...Cand ea este atat de libera? se intrista...il si vedea p Bobo cu Doli165 de mana cum se plimbau ieri pe marginea santului, inainte ca urata aia sa plece la stana! I-au ramas in minte cuvintele lui : "Astept sa te intorci sa-ti spun ca te iubesc!!" ...oare de ce au marcat-o asa de tare? ea nu avea nevoie de nimeni pentru ca ea era fericita...
Am inceput povestirea aceasta in urma cu cativa ani si din diferite motive nu am mai continuat. Astazi m-am gandit mult la tara minciunilor in care traim si am hotarat sa termin si sa public aceste randuri. In posturile urmatoare o sa continui povestea lui Bobo si a lui Doli. E o poveste despre calitate vs. cantitate intr-o lume a minciunilor si aparentelor.
P.S 10.11.2009- A murit maistru Dinica...Dumnezeu sa-l ierte! Am pierdut un geniu.
Tot astazi am primit o veste buna, cel putin asa sper sa fie. Maine dim plec la Iasi...si daca o sa fie bine ma voi muta acolo. New life, new job, new town...new me?Vedem! Wish me good luck tomorrow! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu